Istoricul operaţiunilor de leasing

Sep 15

Rădăcinile leasingului sunt extrem de adânci, urme rudimentare ale acestor operaţiuni le găsim încă de la începutul omenirii. Încă din antichitate, în ţări orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale acestor tipuri de operaţiuni. Fiind în concordanţă cu activităţile preponderente din acea perioadă, obiectul acestor operaţiuni îl constituiau unelte necesare practicării agriculturii iar subiecţii erau, pe de-o parte, clasele bogate (clerul) şi pe de altă parte agricultorii cărora li se „închiriau” unelte, pământ etc. Astfel, încă din antichitate s-au observat beneficiile obţinute prin folosinţa unui bun, având mai puţină importanţă cine deţine titlul de proprietate. Aristotel spunea că „bogăţia nu se măsoară prin titlurile de proprietate ci prin efectiva utilizare a unor bunuri, chiar dacă sunt proprietatea altora”[1].

De asemenea, reglementări referitoare la proprietatea personala arendată apar în Codul de legi al regelui babilonian Hammurabi, în anul 1750 î.Ch., această operaţiune de arendare cunoscând o largă răspândire la greci şi romani. Aici, sclavii aduşi din Africa nu erau vânduţi ci „închiriaţi” pentru muncă fiind şi aceasta o formă rudimentară a leasingului operaţional.

Prin anul 201 î.Ch. în oraşul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le închiriau fermierilor, consemnând aceste operaţii pe plăci de argilă. Primele reglementări privind leasingul au fost găsite în vechea Roma, anul 550 î.Ch., în codul lui Justinian, unde se făcea distincţie între leasingul operaţional şi leasingul financiar. Conform altor opinii, activităţi de leasing au fost înregistrate şi în obştile săteşti din Rusia şi ţările din Europa Răsăriteană.[2]

Însă primele operaţiuni care prefigurau leasingul modern aveau loc în S.U.A. spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Astfel în 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaţilor iar acest contract avea să fie denumit „LEASE”.

În 1936 „Safe Stores Inc.” a cumpărat un teren pe care ulterior a ridicat super-magazinul „Safeway Stores”. Având nevoie de capital mobil, acesta l-a vândut imediat unui grup de investitori care, la rândul lor, l-au lăsat spre exploatare fostului proprietar în regim „lease”, pe o perioadă îndelungată. Cam în aceeaşi perioadă o operaţiune similară lease-back-ului avea loc în Ohio. Operaţiunea consta în vinderea unui imobil către o bancă, cu titlu de garanţie, imobil care urma să fie exploatat în regim „lease” timp de 99 ani, după care utilizatorul avea opţiunea cumpărării bunului.

„Leasingul financiar” este strâns legat de omul de afaceri californian D. P. Bootle care, alături de câţiva prieteni, a fondat în 1952 „United States Leasing Corporation”, prima societate specializată în operaţiuni de leasing a echipamentelor mobiliare, societate care este astăzi una din cele mai puternice în domeniu.

Totul a pornit de la o experienţă personală a lui D. P. Bootle de pe vremea când era managerul unei întreprinderi de produse alimentare. Bootle, beneficiind de o comandă foarte profitabilă şi nedispunând de utilajele necesare şi nici de banii necesari, a hotărât să închirieze în sistem asemănător contractului „lease” utilajele de care avea nevoie, pentru un termen îndelungat. Atunci Bootle şi-a dat seama că această metodă eficientă de finanţare are foarte multe şanse de reuşită în viitor şi a pus chiar bazele propriei sale afaceri. Astfel „U.S. Corporation”, cu sediul la San Francisco, având un capital iniţial de 20.000 U.S.D., finanţa după numai 2 ani operaţiuni de leasing pentru diverse echipamente în valoare de 3 mil. U.S.D.

Societăţile de leasing s-au înmulţit rapid în S.U.A.. În 1959 acestea operau cu 300 mil. U.S.D., în 1967 cu peste, 5 mld. U.S.D. în 1970, cu cca 7 mld. U.S.D., ritmul mediu anual al operaţiunilor de leasing în S.U.A. ridicându-se la 10-15 %.[3]

Această extindere rapidă a leasingului în S.U.A., după cel de-al doilea Război Mondial s-a datorat nevoilor enorme de capital pentru restructurarea industriei bazată pe producerea armamentelor. Această restructurare presupunea mari investiţii care în majoritatea cazurilor erau finanţate din credite. Însă acordarea de credite era deosebit de riscantă pentru bănci, investitorii nefiind în posibilitatea să prezinte garanţii corespunzătoare cerute de către acestea. În astfel de condiţii cea mai corespunzătoare garanţie s-a dovedit a fi asupra dreptului de proprietate. Astfel băncile, pentru a minimiza riscul nerambursării creditelor de către debitori, nu acordau credite, ci (ele sau eventual societăţile de leasing finanţate de către bănci) cumpărau bunurile de investiţii şi cedau dreptul de folosinţă beneficiarilor contra unei chirii plătite la anumite termene bine stabilite. Dreptul de proprietate rămânea la bancă iar dacă chiriaşul nu plătea sumele stabilite prin contract, atunci proprietarul  proceda la luarea bunurilor ce-i aparţineau, urmând să găsească un alt beneficiar. Avantajul era pentru ambele părţi: băncile (sau marii investitori) reducea astfel riscul plasării banilor în afaceri dubioase iar clienţii au înţeles astfel că, pentru ei nu dreptul de proprietate asupra bunurilor conta ci dreptul de folosinţă. Leasingul a luat o atât de mare amploare în S.U.A. şi datorită facilităţilor fiscale mari date în acest sens.

Principalele susţinătoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost băncile, fie indirect prin intermediul unor societăţi specializate de leasing, fie direct, după ce acestea au primit autorizarea să desfăşoare astfel de operaţiuni. În 1963 cea mai importantă reţea bancară, National Banks, a primit această autorizaţie, urmată de Bank Holding Companies, în 1970. Până în 1975, deci în mai puţin de 15 ani, băncile fuseseră autorizate să desfăşoare operaţiuni de leasing în mod direct în 41 de state americane.[4] SUA este liderul mondial în domeniu, atât ca volum al tranzacţiilor     (140. mld în 1994) cât şi din punct de vedere al penetrării pieţei (30 % din volumul valoric al investiţiilor).[5]

În Europa leasingul a pătruns mai târziu, mai întâi în Anglia şi apoi răspândindu-se mai ales în ţările occidentale (Germania, Franţa, Olanda, Belgia). Se pun bazele juridice ale leasingului pentru fiecare ţară iar terminologia cunoaşte unele nuanţări: de exemplu, în Franţa apare sub denumirea de “credit-bail”.

După anii ‘70 leasingul se extinde şi în Asia şi în America Latină, rare fiind ţările în care leasingul nu este practicat sub o formă sau alta.

Se estimează că valoarea contabilă a echipamentului nou concesionat se ridica în 1979 la peste 8 % din investiţiile de capital, pe plan mondial.

În ţările socialiste  leasingul a fost utilizat şi reglementat prima dată în Cehoslovacia prin anii ‘80 iar apoi a fost utilizat în ţări ca Polonia şi Bulgaria. În Ungaria leasingul apare pe la mijlocul anilor ‘80.

La sfârşitul anilor 2002 pe glob existau 7 asociaţii multinaţionale de leasing la care facem referire în tabelul de mai jos[6]:

Denumirea asociaţiei * Sediul principal Domeniul
European Federation of Equipement Leasing Company Association – LEASEUROPE Bruxelles, Belgia Leasing industrial
European Computer Leasing and Trading Association – ECLAT Birmingham, Marea Britanie Leasingul calculatoarelor, mijloacelor de transport
Assian Leasing Association – ASIALEASE n.a** Leasing industrial
Association of African Leasing Companies – AFROLEASE Lagos, Nigeria Leasing general
Association of African Developement Finance Institution – AADFI n.a.** Leasing general
Latin American Leasing Association – FELALEASE n.a.** Leasing industrial
Institute of International Container Lessor n.a.** Leasing de containere

* denumirile asociaţiilor sunt păstrate în limba engleză.

** n.a. (non available dates) – nu dispunem de date.

În 1983 s-a organizat primul congres al lumii privind operaţiunile de leasing organizat la Hong-Kong. Scopul cel mai important al acestor organizaţii internaţionale şi al reuniunilor internaţionale privind leasingul este unificarea reglementărilor cu privire la operaţiunile de leasing. În acest sens s-a elaborat proiectul UNIDROIT asupra leasingului financiar internaţional.[7]

După cum se observă din tabelul de mai sus leasingul nord-american nu este dominat de o asociaţie multinaţională, aici existând însă asociaţii naţionale bine dezvoltate. În S.U.A. funcţionează nu mai puţin de zece asociaţii de leasing. În Marea Britanie, unde industria leasingului este cea mai dezvoltată din Europa,  s-au creat patru asociaţii de leasing De asemenea în Germania funcţionează trei astfel de asociaţii iar în Australia de asemenea trei. În cele mai multe ţări însă funcţionează doar câte o asociaţie naţională de  leasing. Vom reda mai jos câteva din asociaţiile naţionale de leasing  reprezentative pentru ţările dezvoltate de pe glob:

Denumirea asociaţiei Ţara Domeniul
Equipment Leasing Association-ELA S.U.A. Echipamente
National Vehicle Leasing Association-NVLA S.U.A. Transporturi
British Lease Brokeers Association Marea Britanie Brokeraj
British Vehicle Rental and Leasing Association Marea Britanie Transporturi
Canadian Finance and Leasing Association Canada Industrie
Association Francaise des Societe Financieres (ASF) Franţa Echipamente
Bundesverband Deutcher Leasing E.V. (BDL) Germania Echipamente
Associazine Italian Leasing (ASSILEA) Italia Echipamente
Japan Leasing Association Japonia Echipamente
Australian Fleet Lessors Association Australia Transporturi

Nici ţările din Europa de est nu au rămas în urmă la acest capitol dar cu o oarecare întârziere faţă de ţările puternic dezvoltate. În tabelul următor se pot urmări asociaţiile naţionale de leasing din Europa de est şi ţările în care acestea s-au format.

Denumirea asociaţiei Ţara
Rosilizing Rusia
Asociaţia Societăţilor de leasing din Republica Cehă Cehia
Asociaţia Ungară de Leasing Ungaria
Uniunea locatorilor din Belarus Belarus
Uniunea Naţională a Societăţilor de leasing din România (UNSLR) România

Cu privire la legislaţia care reglementează leasingul putem exemplifica următoarele: există ţări cu o legislaţie a leasingului foarte bine delimitată (S.U.A., Marea Britanie, Germania, Franţa, Luxembourg );ţări cu o legislaţie a leasingului parţial constituită (Elveţia, Spania, Portugalia, Olanda şi mai târziu şi în Cehia, Polonia, Ungaria, România );ţări cu câteva reglementări legale privind leasingul (Africa de sud, Mexic, Taiwan etc.).


[1] Aristotel, Retorica, Cartea I/Cap. v, citat după D. Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operaţiuni de leasing, Ed. Lumina Lex, 1998, pag.18.

[2] Al. Puiu, Management în afacerile economice internaţionale, Ed. Independenţa Economica, Bucureşti 1992, pag. 25

[3] D. Voiculescu, M. Coraş, Leasing, Ed. Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti 1985, pag. 37.

[4] D. Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operaţiuni de leasing, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1998, pag. 21

[5] *** World Bank, , Leasing in Emerging  Markets, Washington D.C., 1996, pag. 8.

[6] www.leseurope.org/pages/statistics

[7] Proiectul a fost elaborat încă din 1981 sub denumirea „Preliminary draft uniform rules on the suigeneris from of leasing transaction as adopted by the UNIDROIT Study Group on the leasing contract”.

Comentarii

Un comentariu la articolul “Istoricul operaţiunilor de leasing”

  1. matei on April 6th, 2011 5:07 pm

    ai copiat de pe juspoedia.ro

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.