Tactica ascultării martorului

Dec 2

Ascultarea persoanelor de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, indiferent de poziţia acestora în procesul penal, nu poate fi concepută fără stăpânirea unor cunoştinţe de psihologie judiciară. Procesul de formare a declaraţiilor martorilor implică un moment de achiziţie a informaţiilor circumscrise infracţiunii sau făptuitorului acesteia, moment în care martorul prin mijlocirea organelor de simţ percepe împrejurări legate de fapta săvârşită, un moment de conservare în memorie a informaţiilor percepute şi un moment de comunicare a acestor detalii organelor judiciare pe calea reproducerii sau recunoaşterii.[1]

La formarea acestui proces concură într-o măsură toate categoriile de informaţii, unele dintre acestea au un rol precumpănitor- senzaţiile vizuale şi senzaţiile auditive- deoarece rare sunt situaţiile când la formarea mărturiei nu participă văzul şi auzul, altele au un rol subsecvent- senzaţiile tactile, senzaţiile olfactive, senzaţiile gustative. O problemă deosebită în ascultarea martorilor o constituie, stabilirea măsurii în care informaţiile obţinute reflectă cele petrecute şi pot constitui temei pentru formularea unei concluzii juste în cauză. Practica organelor judiciare demonstrează că depoziţiile martorilor uneori, nu reflectă realitatea datorită unor cauze şi condiţii ce ţin de persoana martorilor şi de împrejurările în care au fost percepute faptele şi fenomenele.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat în domeniul psihologiei martorilor că mecanismul de recepţie, percepţie, memorare, reproducere, variază de la o persoană la alta în raport cu dezvoltarea sa psihică, cu gradul de cultură, cu profesia, cu mediul şi condiţiile în care a perceput faptele şi împrejurările. Pe lângă acestea se adaugă şi reaua-credinţă a martorilor, erorile celor care fac ascultarea. Toate acestea conduc la ideea că probele trebuie examinate cu mare atenţie. În literatura de specialitate, s-a stabilit că veridicitatea declaraţiilor unui martor şi aprecierea forţei probante nu poate fi concepută fără cunoaşterea mecanismelor psihice care stau la baza formării mărturiei.

Mărturia reprezintă rezultatul unui proces de observare şi memorare involuntară a unui fapt urmat de reproducerea acestuia într-o formă orală sau scrisă în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată.

Recepţia informaţiilor

§  Recepţia auditivă

Organul auditiv al omului este capabil să perceapă într-o infinitate de nuanţe, o multitudine de fenomene sonore ce însoţesc în mod necesar, fie în mod întâmplător săvârşirea unor infracţiuni. Înălţimea, intensitatea şi timbrul constituie cele trei însuşiri catacteristice ale oricărui sunet a căror percepţie dă naştere senzaţiilor auditive. Senzaţia reprezintă cea mai simplă formă de reflectare senzorială a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor prin intermediul unuia dintre organele de simţ. La dovedirea diverselor aspecte legate de comiterea infracţiunii interesul cel mai mare îl reprezintă percepţia şi redarea cuvintelor, a vorbirii. În cazul mărturiei auditive, declaraţiile martorilor se pot întemeia în primul rând pe senzaţiile auditive, sursa acestora o constituie senzaţiile auditive şi alte categorii de senzaţii. La ascultarea martorului auditiv acesta trebuie să reproducă cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre, a căror utilitate se verifică în acele situaţii în care cuvintele, termenii reprezintă însăşi activitatea materială prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunii. Determinarea lor exactă poate conduce la stabilirea unor împrejurări esenţiale, la aflarea identităţii făptuitorului şi participanţilor la infracţiune.

Organul judiciar nu poate cere martorului să reproducă decât cuvinte, propoziţii scurte, nu şi în termini precişi întreaga conversaţie. Ceea ce poate reproduce martorul dintr-o conversaţie reprezintă sensul, conţinutul de idei, deoarece este cu neputinţă ca cineva să reţină şi să reproducă toţi termenii ce o alcătuiesc. În aceste situaţii la aprecierea declaraţiilor martorilor se va ţine seama de posibilităţile reale de a percepe, de a înţelege conţinutul unei convorbiri determinate de gradul de complexitate al acesteia (limba străină, discuţie pe temă de specialitate), de gradul de cultură, de nivelul intelectual. La audierea martorilor se va ţine cont de toate condiţiile de mediu în care au fost percepute sunetele sau zgomotele. Când informaţiile furnizate de martori privind localizarea spaţială a sursei sonore sunt contrazise de împrejurările săvârşirii infracţiunii, de datele existente în cauză se impune verificarea în condiţiile prezente în momentul percepţiei pentru a se putea explica eventualele discordanţe. Localizarea greşită de către martor a sursei sonore în cazul săvârşirii infracţiunilor poate îmbrăca forma iluziilor provocate de cauze de natură mecanică.

§  Recepţia vizuală

Mărturia a cărei sursă o constituie senzaţiile vizuale reprezintă mărturia tip, depoziţie cel mai frecvent întâlnită, deoarece aproape în fiecare cauză penală se resimte necesitatea reconstituirii cât mai fidele a configuraţiei locului infracţiunii, a localizării spaţiale a unor obiecte, a precizării unor raporturi spaţiale dintre obiecte, dintre obiectele şi persoanele a căror prezenţă este legată de săvârşirea infracţiunii. În funcţie de condiţiile de iluminare în care are loc recepţia, coeficientul de fidelitate a mărturiei în privinţa culorilor şi însuşirilor spaţiale ale obiectelor este diferenţiat.

În cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii naturale, intensitatea luminii diferă după cum acestea au fost recepţionate în timpul zilei (în condiţiile luminei diurne), în timpul luminii crepusculare (în zori şi în amurg) sau în timpul nopţii (lumini nocturne).[2] Condiţiile optime pentru percepţia culorilor şi a însuşirilor spaţiale ale obiectelor sunt oferite de lumina zilei. În cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii artificiale intensitatea şi iluminatul pot influenţa percepţia asupra culorii obiectelor.

În vederea crepusculară ochiul devine mai sensibil la culori reci. Declaraţiile martorilor cu privire la culorile percepute în condiţiile luminii crepusculare au o valoare relativă deoarece martorul poate să afirme că în atare condiţii un obiect aflat în raportul cu infracţiunea sau cu infractorul (haina infractorului) care avea culoare neagră sau cenuşie să indice corect culoarea, după cum în realitate respectivul obiect avea culoarea roşu deschis.

În condiţiile vederii nocturne datorită imposibilităţii percepţiei culorilor, declaraţiile martorilor prin care ar fi perceput culoarea paltonului, a părului sunt fie rezultatul fanteziei, fie sunt exacte. Capacitatea de discriminare a culorilor şi însuşirilor spaţiale ale obiectelor este afectată de trecerea bruscă dintr-un mediu într-altul, de la lumină la întuneric. Adaptarea la întuneric se produce într-un ritm rapid în primele zece minute, după care acesta înregistrează o încetinire. Adaptarea la lumină se face într-un ritm mai scurt, 3-5 minute, după care ochiul vede normal. Organele judiciare trebuie să ia în considerare ritmul diferit al instalării acomodării, în funcţie de faptele petrecute în condiţiile trecerii de la lumină la întuneric, durata şederii în noul mediu pentru a se convinge dacă faptele au fost percepute în momentul iniţial, intermediar, final al acomodării. Se va ţine seama şi de intensitatea luminii, însă nu trebuie ignorate nici preocupările martorului anterioare săvârşirii faptei. La evaluarea declaraţiilor martorilor formate în astfel de condiţii organele judiciare vor ţine cont de cele menţionate.

§  Percepţia însuşirilor spaţiale ale obiectelor

În procesul penal se iveşte necesitatea precizării unor raporturi speciale: distanţa ce separă martorul de locul infracţiunii în momentul percepţiei, distanţa dintre diferite obiecte, dintre persoane, dintre persoane şi obiecte. Raportul de distanţă dintre martor şi locul infracţiunii reprezintă cel mai important factor ce asigură condiţiile percepţiei la nivelul organelor de simţ. Siguranţa percepţiei scade odată cu distanţa.

Percepţia însuşirilor spaţiale poate fi influenţată de condiţiile atmosferice existente în acel moment: atmosfera purificată (după ploaie, în zonele montane) micşorează distanţele astfel încât obiectele îndepărtate par fi mai apropiate, sau aceleaşi obiecte percepute în condiţiile unei atmosfere încărcate (ceaţă, timp noros) apar a fi mai îndepărtate. În cazul unor profesii, meserii sau preocupări ale persoanei (ce lucrează în domeniul transporturilor, construcţiilor) care presupune operaţii de măsurare a dimensiunilor, a distanţelor poate ajunge la o evaluare de mare exactitate.

§  Percepţia mişcării

Percepţia mişcării interesează în cazul acelor infracţiuni la care precizarea mişcării unor obiecte, părţi ale corpului ar putea contribui la cunoaşterea mecanismului producerii infracţiunii, a cauzelor acesteia. În mărturie, interesul cel mai mare îl reprezintă aprecierea uneia dintre însuşirile temporale ale mişcării, a cărei utilitate se verifică mai ales în cazul accidentelor de trafic rutier.[3] Inexistenţa unor criterii sigure, lipsa de experienţă a martorului (conducătorii auto, lucrătorii din domeniul transportului, al circulaţiei), atribuie acestor aprecieri o valoare relativă, deoarece martorul comun evaluează în general viteza vehiculelor. Unii autori manifestă tendinţa de subevaluare a vitezelor reduse şi de supraapreciere a vitezelor mari.

Martorul manifestă tendinţa de supraevaluare a vitezei în cazul accidentelor soldate cu urmări grave, deoarece ştie dintr-o experienţă anterioară că multe accidente îşi au cauza în excesul de viteză. Aprecierile vor fi diferite în cazul celor furnizate de pietoni sau de persoane aflate în mijloace de transport.

§  Percepţia timpului

A. Localizarea în timp a infracţiunii precum şi a altor activităţi legate de infracţiune sau de făptuitor.

Localizarea în timp a infracţiunii precum şi a altor activităţi ce gravitează în jurul ei presupune încadrarea acestora în unităţi de timp cât mai precis delimitate, adică indicarea lunii, zilei, orei şi chiar a minutului.[4] Această localizare în timp prin mijlocirea declaraţiilor martorilor e dependentă de însuşirile obiective ale acestora de a fi reţinut astfel de împrejurări, de intervalul de timp ce separă momentul percepţiei de cel al reproducerii. Principala cauză obiectivă a neputinţei martorului de a localiza în timp infracţiunea precum şi alte activităţi o constituie existenţa unor intervale mari de timp ce separă aceste două momente. La acestea se adaugă şi alte elemente subiective: lipsa de semnificaţie pentru martor faţă de o anumită împrejurare legată de infracţiune, lipsa de atenţie, de interes, tipul de memorare al martorului. La localizarea în timp a unor fapte se ajunge prin apreciere, adică prin căutarea unor elemente de referinţă a căror localizare în timp e certă de care faptul ce părea uitat se leagă prin raporturi spaţiale şi temporale care permit reamintirea şi localizarea. Pot servi ca puncte de reper fapte, întâmplări, evenimente din viaţa martorului care trebuie să aibă semnificaţia unor împrejurări remarcate care s-au impus atenţiei sale. Faptele ce urmează a fi localizate în timp, pot fi influenţate de particularităţile temperamentale, de vârstă, de sex, de preocupări profesionale, de pasiuni, pot fi avute în vedere date importante de stare civilă, date memorabile din activitatea socială sărbători naţionale, evenimente familiale.

B. Precizarea duratei în timp a infracţiunii, în special a unor fapte, activităţi legate de infracţiune sau de făptuitor.

Necesitatea precizării duratei de timp se impune acelor infracţiuni a căror săvârşire presupune o activitate de durată şi nu una de moment, sau necesitatea evaluării în timp a celor mai variate activităţi, fenomene legate de infracţiune sau de făptuitorul acesteia. Estimările martorilor se caracterizează prin mari imprecizii fie că se referă la durate scurte de timp fie asupra unor durate lungi. Cercetările experimentale au stabilit că cel ce apreciază corect duratele scurte de timp va aprecia corect şi pe cele lungi, şi viceversa.

C. Precizarea succesiunii în timp a unor împrejurări legate de infracţiune sau de făptuitor.

Determinarea succesiunii în timp a unor împrejurări aflate într-un anumit raport cu infracţiunea sau cu făptuitorul, implică stabilirea ordinei în care s-au produs faptele, a cronologiei lor. Relatarea liberă a martorului reprezintă reproducerea principalelor momente în chiar ordinea în care au fost percepute. Relatările martorilor cu privire la succesiunea faptelor se caracterizează printr-o mare precizie. Succesiunea reproducerii faptelor poate fi uneori răsturnată, situaţie care se întâmplă datorită pierderii din memorie a unor episoade petrecute într-un trecut îndepărtat. Relatarea faptelor într-o ordine schimbată se întâlneşte în cazul acelor infracţiuni care au produs o puternică impresie, puternice stări afective mai ales la copii fiind relatate mai întâi.

§  Factorii obiectivi şi subiectivi ce pot influenţa percepţia

Factorii ce pot influenţa percepţia îşi au originea în cauze externe sau pot rezida în însăşi persoana celui ce percepe. În criminalistică se face distincţie între factorii obiectivi şi factorii subiectivi.

Factorii de natură obiectivă reprezintă acea categorie de stări, situaţii contextuale percepţiei independente de cel ce percepe care se pot repercuta favorabil sau defavorabil asupra mărturiei.

Factorii de natură subiectivă desemnează acele stări, situaţii legate personalitatea martorilor ale căror consecinţe se pot răsfrânge asupra percepţiei, favorabil sau defavorabil. Factorii de natură obiectivă, privesc condiţiile de loc şi timp în care se desfăşoară percepţia şi includ: durata percepţiei, condiţiile de vizibilitate, gradul de complexitate a fenomenului perceput. În rândul factorilor subiectivi un rol important îl are atenţia deoarece aceasta condiţionează plenitudinea şi fidelitatea mărturiei. La formarea declaraţiilor martorilor concură atât atenţia involuntară cât şi cea voluntară; proprie mărturiei este atenţia involuntară deoarece împrejurările circumscrise infracţiunii se impun de la sine, fără un efort voluntar. Întinderea şi realitatea declaraţiilor martorilor sunt condiţionate de o seamă de însuşiri ale atenţiei a căror cunoaştere prezintă interes, indiferent dacă se întemeiază pe atenţia involuntară sau involuntară.

Memorarea faptelor

Între momentul perceptiv şi al reproducerii faptelor petrecute se interpune momentul conservării informaţiilor dobândite. Memorarea implică succesiunea a trei momente între care există o strânsă legătură:

  • Faza de achiziţie (memorare);
  • Faza de păstrare (reţinere);
  • Faza de reactivare (recunoaştere şi reproducere).

În cazul memorării involuntare datele percepute se întipăresc neintenţionat; dar ceea ce caracterizează memorarea voluntară este existenţa scopului la care se adaugă folosirea unor procedee speciale în vederea realizării acesteia. Precizia memorării faptelor de către martori este direct influenţată de scopul, de intenţia de a memora. Cu trecerea timpului în informaţiile păstrate se înregistrează pierderi datorate procesului uitării. Uitarea se manifestă prin imposibilitatea amintirii unor fapte memorate ori a recunoaşterii unor evenimente trăite sau prin reproducerea lor eronată. Uitarea atrage după sine pierderea detaliată a elementelor secundare a căror reactivare devine imposibilă. Nu întâmplător tactica criminalistică a recomandat ca martorii să fie ascultaţi cât mai repede posibil de la perceperea evenimentului.

În interesul aflării adevărului organul judiciar trebuie să obţină de la martor pe cât posibil “o copie” a realităţii percepute, ci nu o prelucrare a acesteia.

Reproducerea (redarea) faptelor.

Capacitatea persoanelor de a reproduce faptele percepute şi memorate este influenţată de o multitudine de factori, grupaţi în factori obiectivi şi subiectivi. În privinţa factorilor obiectivi se are în vedere gradul în care imaginile formate reproduc situaţia reală recepţionată anterior; martorul nu poate reda decât ceea ce a perceput şi a memorat, întregul film al acţiunii infracţionale sau numai fragmente ale acesteia. Acest aspect prezintă un interes practic deosebit şi trebuie cunoscut de organele de urmărire penală, pentru a nu trage concluzii greşite cu privire la buna sau reaua-credinţă a martorului. În cadrul factorilor subiectivi, un loc important îl ocupă capacitatea subiectului de a reda ceea ce cunoşte în legătură cu obiectul ascultării sale de organul judiciar; această capacitate este influenţată de nivelul de cultură generală a subiectului şi de pregătirea lui profesională. Acest aspect prezintă un interes practic deosebit deoarece persoanele care nu posedă vocabularul necesar descrierii unei situaţii de fapt percepute, o descriu fragmentar, cu greşeli sau de cele mai multe ori evitând chiar să vorbească pentru a nu fi puse în situaţii neplăcute.

Acest fenomen, al reproducerii, este destul de complex fiind strâns legat de procesul de gândire. Reproducerea în cazul mărturiei poate îmbrăca, fie forma verbală, fie forma scrisă.

Recunoaşterea.

Este întâlnită frecvent în practica organelor judiciare în ipoteza recunoaşterii de persoane sau de obiecte. Acest proces psihic se desfăşoară mult mai uşor fiind mai simplu de realizat, nu solicită un efort de memorare deosebit.[5] Reactivarea se face prin compararea cu ceea ce a perceput anterior cu ceva care este perceput în momentul audierii. Recunoaşterea se va conduce după reguli tactice generale de ascultare.


[1] Măgureanu Ilie ,”Ascultarea persoanelor în procesul penal”,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.193

[2]Ciopraga Aurel, “Criminalistică. Tratat de tactică”, Editura Gama, Iaşi, 1996, pg.178

[3] Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, „Criminalistică”, Editura Junimea, Iaşi, 2001, pg.249

[4] Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel,“Psihologie judiciară”, Casa de editură şi presă “Şansa “SRL, Bucureşti, 1999, pg.125

[5]Doltu Ioan, „Matorul în procesul penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.121

Comentarii

Un comentariu la articolul “Tactica ascultării martorului”

  1. ana on August 18th, 2010 6:36 pm

    imi place foarte mult dreptul,si dea ceea vreau sa dau la drept ,vreau sa devin avocata si sooper cool siteul

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.