Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (versiunea consolidată)

Jan 27

Conventia de la Roma 1980

Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (versiunea consolidată) 41998A0126 (02)

Monitorul Oficial  C 027, 26/01/1998, p. 0034 – 0046

NOTĂ PRELIMINARĂ

Prin semnarea la 29 noiembrie 1996 a Convenţiei de aderare a Republicii Austria, Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi a celor două Protocoale pentru interpretarea ei de către Curtea de Justiţie s-a realizat dorinţa de a se obţine o versiune consolidată a Convenţiei de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi ale celor două Protocoale adiţionale.

Aceste texte sunt însoţite de trei Declaraţii, una întocmită în 1980 privind necesitatea compatibilităţii între măsurile care trebuie adoptate de către Comunitate la reglementările alternative din legislaţie şi din Convenţie. A doua a fost întocmită de asemenea în 1980 privind interpretarea de către Curtea de Justiţie şi a treia din 1996, s-a referit la conformitatea cu procedura prevăzută în articolul 23 al Convenţiei de la Roma privind transportul naval al bunurilor.

Textul tipărit în această ediţie a fost elaborat de către Secretariatul General al Consiliului, în ale cărui arhive sunt depuse originalele documentelor menţionate. Totuşi  trebuie remarcat că acest text nu este obligatoriu. Textele oficiale ale documentelor consolidate se găsesc în următoarele monitoare oficiale.

Anexă

Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (1) prezentată spre semnare la Roma în 19 iunie 1980

PREAMBUL

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE ale Tratatului formând Comunitatea Economică Europeană,

DORIND ca în domeniul dreptului privat internaţional să continue procesul de unificare a legii,  care a fost deja promulgată în interiorul Comunităţii şi în special în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor,

Dorind să stabilească reglementări uniforme privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale,

AU CONVENIT DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

SCOPUL CONVENŢIEI

Art. 1. Scopul Convenţiei

1. Reglementările din prezenta Convenţie se aplică obligaţiilor contractuale în orice situaţie care implică o alegere între legile din state diferite.

2. Aceste reglementări nu se vor aplica:

(a)  problemelor privind statutul personal sau capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere art. 11,

(b)  obligaţiilor contractuale privind:

–       testamente şi succesiuni,

–       regimurile matrimoniale,

–       drepturilor şi obligaţiilor provenite din afara unei relaţii familiale, de paternitate, căsătoriei sau afinităţi, inclusiv obligaţiile la pensii de întreţinere referitoare la copii nelegitimi,

(c)  obligaţiilor provenite din cambie, cecuri şi bilete la ordin şi alte documente negociabile în măsura în care obligaţiile născute din astfel de alte documente negociabile depăşesc caracterul lor negociabil,

(d)  acordurilor de arbitraj şi alegere a instanţei,

(e)  problemelor reglementate de dreptul societăţilor, asociaţiilor şi al altor persoane juridice, precum înfiinţarea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau lichidarea unor societăţi, asociaţii şi al altor persoane juridice şi răspunderea juridică personală a asociaţilor şi membrilor pentru astfel de obligaţii ale societăţii, asociaţiei şi altor persoane juridice,

(f)   problemei dacă un intermediar poate angaja, faţă de terţi, persoana în contul căreia ea pretinde că acţionează sau problemei dacă un organ al societăţii, asociaţiei sau al persoanei juridice poate angaja, faţă de terţi, această societate, asociaţie sau persoană juridică,

(g)  constituirii de trusturi şi relaţii între fondatori, administratori şi beneficiari,

(h)  obţinerii probelor şi procedurile, fără a aduce atingere articolului 14,

3. Reglementările prezentei Convenţii nu se aplică contractelor de asigurări care acoperă riscurile existente în teritoriile statelor membre ale Comunităţii Economice Europene. În vederea determinării dacă un risc este situat în acele teritorii instanţa trebuie să aplice legea internă.

4. Paragraful precedent nu se aplică la contractele de reasigurare.

Art. 2. Aplicarea legii statelor necontractante.

Orice lege menţionată în această Convenţie trebuie să fie aplicată indiferent dacă este sau nu lege în statul contractant.

TITLUL II

REGLEMENTĂRI UNIFORME

Art. 3. Libertatea alegerii

1. Un contract trebuie să se supună legii alese de către părţi. Alegerea trebuie exprimată sau demonstrată cu o certitudine rezonabilă în termenii contractuali ori în funcţie de circumstanţele cazului. Părţile prin alegerea lor pot selecta legea aplicabilă în integralitatea sau numai o parte aferentă numai contractului.

2. Părţile pot oricând să convină ca un contract să fie supus unei alte legi decât cea care era valabilă anterior, indiferent datorită unei alegeri anterioare conform prezentului articol sau a altor prevederi ale Convenţiei. Orice variantă a părţilor privind legea care va fi aplicată efectuată după încheierea contractului nu trebuie să aducă prejudicii valabilităţii sale formale conform art. 9 sau să aibă un efect contrar asupra drepturilor unor terţe părţi.

3. Faptul că părţile au ales o lege străină, indiferent dacă este însoţită sau nu de alegerea unei instanţe străine, atunci când toate elementele relevante ale situaţiei din acel moment al alegerii sunt legate numai de un singur stat, nu trebuie să prejudicieze aplicarea reglementările legale din ţara care prin contract nu poate fi derogată de la acestea şi denumite mai jos “reglementări obligatorii”.

4. Existenţa şi valabilitatea consimţământului părţilor privind alegerea legii aplicabile vor fi determinate în conformitate cu prevederile articolelor 8, 9 şi 11.

Art.4. Legea aplicabilă în lipsa alegerii

1. În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu art. 3, contractul se va supune legii statului de care  contractul este mai strâns legat. Totuşi o parte separată a contractului, care este mai strâns legată de celălalt stat poate pe cale de excepţie să fie supusă legii celeilalte ţări.

2. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 5 din prezentul articol, se prezumă că un contract are legăturile cele mai strânse cu statul unde partea trebuie să execute prestaţia caracteristică are, la momentul încheierii contractului, reşedinţa sa obişnuită ori, în cazul unei societăţi, asociaţii sau persoane juridice, îşi are sediul central. Totuşi, dacă un contract este încheiat în exercitarea activităţii profesionale a acestei părţi, acest stat este cel unde este situat sediul principal al afacerii sau dacă potrivit contractului, prestaţia trebuie executată printr-un loc al afacerii, altul decât sediul principal, statul în care acest alt loc al afacerii este situat.

3. Indiferent de prevederile paragrafului 2 din prezentul articol, în măsura în care obiectul contractului  este un drept real imobiliar sau dreptul de a folosi un imobil, se prezumă că acel contract este mai strâns legat de statul în care se găseşte imobilul.

4. Un contract referitor la transportul de bunuri nu va fi supus prezumţiei din paragraful 2. Într-un astfel de contract, dacă statul în care în momentul încheierii contractului transportatorul îşi are sediul său principal de activitate coincide cu statul în care are loc încărcarea sau locul de descărcare sau sediul principal al expeditorului, se prezumă că acel contract este mai strâns legat de acel stat. În cadrul aplicării acestui paragraf contractul singular de tip charter-party şi alte contracte al căror principal scop este transportul de bunuri trebuie tratate drept contracte de transport de bunuri.

5. Paragraful 2 nu se va aplica dacă natura executării nu poate fi determinată şi prezumţiile din paragrafele 2, 3 şi 4 nu vor fi luate în considerare dacă din împrejurări rezultă că acel contract este mai strâns legat de celălat stat.

Art.5. Contractele încheiate de consumatori

1. Acest articol se aplică unui contract al cărui obiect este livrarea de bunuri mobile corporale sau servicii către o persoană (consumator) pentru un  scop aflat în afara activităţii sau profesiei sale sau la un contract pentru acordarea unui credit pentru acel obiect.

2. Fără a ţine seama de prevederile articolului 3, alegerea legii făcută de către părţi nu trebuie să aibă drept rezultat privarea consumatorului de protecţia garantată lui prin regulamentele obligatorii din ţara în care el îşi are reşedinţa obişnuită:

–       dacă în acea ţară încheierea contractului a fost precedată de o invitaţie specifică adresată lui sau prin publicitate şi el a executat în acel stat toate etapele necesare din partea lui pentru încheierea contractului, sau

–       dacă cealaltă parte sau agentul său a primit o comandă din partea consumatorului în acel stat, sau

–       dacă contractul se referă la vânzare de bunuri şi consumatorul călătoreşte din acel stat către alt stat şi de aici a expediat comanda sa, presupunând că acest transport al consumatorului a fost aranjat de către vânzător în scopul determinării consumatorului de a cumpăra.

3. Fără a ţine seama de prevederile articolului 4, un contract la care acest articol se aplică, trebuie ca în absenţa unei alegeri în conformitate cu articolul 3, acesta să fie supus legislaţiei din statul în care consumatorul îşi are reşedinţa obişnuită şi dacă acestea cad sub incidenţa condiţiilor descrise în paragraful 2 din prezentul articol.

4. Acest articolul nu se va aplica:

(a)  unui contract de transport,

(b)  unui contract de furnizare de servicii, în cazul în care serviciile vor fi furnizate consumatorului, exclusiv într-o altă  ţară decât cea în care îşi are reşedinţa obişnuită.

5. Fără a ţine seama de prevederile paragrafului 4, prezentul articol va fi aplicat unui contract în care pentru un preţ inclusiv este prevăzută o combinare a călătoriei şi a cazării.

Art.6. Contractele individuale de muncă.

1. Fără a ţine seama de prevederile articolului 3, într-un contract de individual de muncă, alegerea legii făcută de către părţi nu trebuie să aibă drept rezultat privarea angajatului de protecţia garantată lui prin regulilor obligatorii  din legea care s-ar aplica conform paragrafului 2 în absenţa alegerii.

2. Fără a ţine seama de prevederile articolului 4 şi în absenţa alegerii conform articolului 3, un contract individual de muncă trebuie să fie supus:

(a)   legii ţării în care în mod obişnuit angajatul îşi desfăşoară munca sa pentru îndeplinirea contractului, chiar dacă este angajat temporar în altă ţară, sau

(b)   dacă angajatul nu îşi desfăşoară munca  în mod obişnuit  într-un anumit stat, se va aplica legea statului  în care se găseşte sediul celui care l-a angajat, cu excepţia cazului în care din împrejurări reiese că acel contract integral este mai strâns legat de un alt stat, în care caz contractul va fi supus legii acestui stat.

Art.7. Dispoziţii imperative

1. În cazul aplicării conform prezentei Convenţii a legii unui stat, trebuie să aibă efect asupra reglementărilor obligatorii din legea celuilalt stat de care situaţia este strâns legată, dacă şi în măsura în care conform legii ultimului stat, aceste reglementări trebuie aplicate indiferent de legea căreia i se supune contractul. Luând în considerare efectul acestor reglementări obligatorii, trebuie acordată atenţie naturii lor şi scopului şi consecinţelor aplicării sau neaplicării lor.

2. Nimic din prezenta Convenţie nu poate restricţiona aplicarea reglementării legii forumului în situaţia în care acestea sunt obligatorii indiferent de legea altfel aplicabilă contractului.

Art. 8 Consimţământul şi validitatea de fond

1. Existenţa şi validitatea unui contract sau a oricărui termen dintr-un contract, vor fi determinate de legea căreia va fi supus conform prezentei Convenţii dacă acel contract sau termen au fost valabile.

2. Totuşi o parte se poate baza pe legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită şi să declare că nu a consimţit, dacă din împrejurări apare că nu ar fi rezonabil să fie determinat efectul comportării sale în conformitate cu legea menţionată în paragraful precedent.

Art.9. Valabilitatea formală

1. Un contract încheiat între persoane care se găsesc în acelaşi stat este valabil sub aspectul formei dacă satisface condiţiile de formă ale legii care îi guvernează fondul în virtutea prezentei convenţii sau ale legii statului în care el a fost încheiat.

2. Un contract încheiat între persoane care se găsesc în state diferite este valabil sub aspectul formei dacă satisface condiţiile de formă ale legii care guvernează fondul fie în virtutea prezentei Convenţii, fie ale legii unuia din aceste state.

3. În cazul în care contractul este încheiat de către un reprezentant, statul în care reprezentantul acţionează este statul relevant în ceea ce priveşte scopurile paragrafului 1 şi 2.

4. Un act juridic unilateral privind un contract încheiat sau care urmează a fi încheiat este valabil cât priveşte forma dacă îndeplineşte condiţiile legii care reglementează sau reglementa fondul contractului în virtutea prezentei convenţii sau ale legii statelor în care acest act a fost făcut.

5. Prevederile paragrafelor precedente nu se aplică unui contract, la care se aplică articolul 5, încheiat în condiţiile descrise în paragraful 2 al articolului 5. Valabilitatea formală a unui astfel de contract este dată de legea statului în care consumatorul îşi are reşedinţa sa obişnuită.

6. Fără a ţine seama de paragrafele 1 la 4 din prezentul articol, un contract al cărui obiect îl reprezintă un drept real imobiliar sau un drept de a folosi un imobil va fi supus reglementărilor obligatorii de formă impuse de legea statului în care se găseşte imobilul dacă prin acea lege acele condiţii sunt impuse indiferent de statul în care a fost încheiat contractul şi indiferent de legea căreia i se supune contractul.

Art.10. Domeniul de aplicare a legii contractului

1. Legea aplicabilă unui contract în conformitate cu articolele 3-6 şi 12 din prezenta Convenţie se va referi în special la:

(a)  interpretare

(b)  executare

(c)  în limitele competenţelor date unei instanţe prin legea de procedură, consecinţele încălcării, inclusiv impunerea unor daune în măsura în care acestea sunt supuse reglementărilor legale,

(d)  diferitele căi de stingere a obligaţiilor, dar şi prescrierea şi limitarea unor acţiuni,

(e)  consecinţele nulităţii contractului.

2. În legătură cu modul de executare şi etapelor care trebuie parcurse în eventualitatea unei neexecutări trebuie luată în considerare legea statului în care are loc executarea.

Art. 11. Incapacitatea

Într-un contract încheiat între persoane care se găsesc în acelaşi stat, o persoană fizică care ar avea capacitate juridică în temeiul legii acelui stat poate invoca incapacitatea sa rezultând dintr-o altă lege numai dacă cealaltă parte din contract a cunoscut această incapacitate în momentul încheierii contractului sau nu a luat cunoştinţă despre aceasta din cauza unei neglijenţe.

Art.12. Cesiunea de creanţă

1. Obligaţiile reciproce ale cedentului şi cesionarului în caz de cesiune voluntară a dreptului către o altă persoană (“debitor”) vor fi supuse legii care se aplică conform Convenţiei contractului dintre cedent şi cesionar.

2. Legea care reglementează dreptul la care se referă cesiunea va determina şi condiţiile cesiunii, relaţia dintre cedent şi debitor, condiţiile în care poate fi invocată cesiunea contra debitorului şi orice problemă prin care obligaţiile debitorului au fost stinse.

Art.13. Subrogarea

1. Atunci când o persoană (“creditorul”) are o pretenţie faţă de alta (“debitor”) şi o terţă persoană are obligaţia să-l satisfacă pe creditor pentru a se degreva de acea obligaţie, legea căreia i se supune terţa persoană pentru a-l satisface pe creditor trebuie să determine în ce măsură terţa persoană este îndreptăţită să exercite în tot sau în parte asupra debitorului drepturile pe care le avea creditorul faţă de debitor în temeiul legii care se aplica relaţiei lor.

2. Aceleaşi reguli se aplică atunci când mai multe persoane sunt subiectul aceleiaşi pretenţii contractuale şi una dintre ele l-a satisfăcut pe creditor.

Art.14. Proba contractului

1. Legea cărei i se supune contractul conform prezentei Convenţii se aplică în măsura în care legea contractelor cuprinde reguli care ridică prezumţii legale sau determină sarcina probei.

2. Un contract sau un act care se intenţionează a avea efect juridic trebuie să prezinte probe în orice mod de dovedire recunoscut de legea forumului sau prin orice altă lege la care se referă articolul 9 în baza căreia contractul sau actul este formal valabil, cu condiţia ca un astfel de mod de dovedire să poată fi administrat de către forum.

Art.15. Excluderea retrimiterii

Aplicarea legii în orice stat menţionată prin prezenta Convenţie înseamnă aplicarea reglementărilor legale în vigoare în acel stat altele decât reglementările ei de drept privat internaţional.

Art. 16. Ordinea publică

Aplicarea unei reglementări legislative din orice stat menţionată în prezenta Convenţie  poate fi refuzată numai dacă o astfel de aplicare este evident incompatibilă cu ordinea publică a forului.

Art.17. Efectul neretroactiv

Prezenta Convenţie va fi aplicată de statele contractante la contractele încheiate după data la care Convenţia intră în vigoare în respectivul stat.

Art.18. Interpretarea uniformă

Pentru interpretarea şi aplicarea uniformă a reglementărilor precedente, trebuie să se ţină seama de caracterul lor internaţional şi de dorinţa de a se atinge o uniformitate în interpretarea şi aplicarea lor.

Art.19. Statele cu mai mult de un sistem legislativ

1. În cazul în care un stat cuprinde mai multe entităţi teritoriale şi fiecare dintre acestea au reglementări legislative proprii în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, fiecare entitate teritorială va fi considerată drept un stat în scopul identificării legii aplicabile conform prezentei Convenţii.

2. Un stat în cadrul căruia diferitele entităţi teritoriale au reglementări legislative proprii în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale, acesta nu va fi obligat să aplice prezenta Convenţie în cazul conflictelor cauzate exclusiv între legile din astfel de entităţi.

Art.20. Prioritatea legislaţiei comunitare

Prezenta Convenţie nu trebuie să afecteze prevederile care, în privinţa unor probleme particulare, impun alegerea reglementărilor legale privind obligaţiile contractuale şi care sunt sau vor fi cuprinse în legile instituţiilor din Comunitatea Europeană sau în legile naţionale armonizate pentru implementarea unor astfel de legi.

Art.21. Relaţia cu alte convenţii

Prezenta Convenţie nu trebuie să afecteze aplicarea convenţiilor internaţionale la care statul contractant este sau va deveni parte.

Art.22. Rezerve

1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării, să-şi rezerve dreptul de a nu aplica:

(a)  prevederile articolului 7 (1)

(b)  prevederile articolului 10 (1) (e).

2.  Când notifică extinderea aplicării Convenţiei conform art. 27 alin. (2), orice stat contractant poate, de asemenea, să formuleze una sau mai multe rezerve, cu efectul limitat la toate sau unele dintre teritoriile menţionate în extindere.

3. Orice stat contractant poate în orice moment retrage orice rezervă făcută; rezerva va înceta a avea efect în prima zi a celei de a treia luni după notificarea retragerii.

TITLUL III

PREVEDERI FINALE

Art.23.

1. Dacă după data la care Convenţia a intrat în vigoare pentru un stat contractant, acest stat doreşte să adopte un nou mod de alegere a reglementărilor legale în ceea ce priveşte o anumită categorie de contracte din cadrul prezentei Convenţii, el trebuie să comunice intenţia sa celorlalte state semnatare prin intermediul Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene.

2. Orice stat semnatar poate, în decurs de şase luni de la data comunicării adresate Secretarului General, să-i ceară organizarea de consultări între statele semnatare pentru a se ajunge la un acord.

3. Dacă nici un stat semnatar nu a solicitat consultări în decursul acestei perioade sau dacă în decurs de doi ani după comunicare adresată Secretarului General nu s-a ajuns la un acord în cursul consultărilor, statul contractant poate să modifice legea sa în sensul indicat. Măsurile luate de acel stat trebuie să fie aduse la cunoştinţa celorlalte state semnatare prin intermediul Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene.

Art.24.

1. Dacă după data la care Convenţia a intrat în vigoare pentru un stat contractant, acest stat doreşte să devină parte într-o convenţie multilaterală, al cărui scop principale sau unul dintre scopurile sale principale îl constituie  impunerea unor reglementări de drept privat internaţional referitoare la vreuna din problemele supuse prezentei Convenţii, se va aplica procedura stabilită prin articolul 23. Totuşi perioada de doi ani, la care se referă paragraful 2 al acelui articol, se va reduce la un an.

2. Procedura la care se referă paragraful precedent nu trebuie urmată dacă un stat contractant sau unul din Comunitatea Europeană este deja parte la o convenţie multilaterală sau dacă obiectivul său este să revizuiască o convenţie la care statul implicat este deja parte sau dacă este o convenţie încheiată în cadrul Tratatelor stabilitate de Comunitatea Europeană.

Art. 25.

Dacă un stat contractant consideră că unificarea atinsă prin prezenta Convenţie este prejudiciată prin încheierea de acordul neacoperite de articolul 24 (1) statul poate solicita Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene  să organizeze de consultări între statele semnatare ale prezentei Convenţii.

Art. 26.

Orice stat contractant poate solicita revizuirea prezentei Convenţii. În acest caz preşedintele Consiliului Comunităţii Europene va convoca o conferinţă pentru revizuire.

Art.27.

Art.28.

1. Prezenta Convenţie va sta la dispoziţie din data de 19 iunie 1980 pentru semnarea de către statele părţi ale Tratatului de constituire a Comunităţii Economice Europene.

2. Prezenta Convenţie trebuie să fie supusă ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare. Documentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene.

Art.29.

1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de a treia luni după depunerea unui număr de şapte documente de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Prezenta Convenţie  va intra în vigoare pentru fiecare stat semnatar, care îl va ratifica, accepta sau aproba la o dată ulterioară, în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea  documentelor sale de ratificare, acceptare sau aprobare.

Art.30.

1. Prezenta Convenţie va rămâne în vigoare timp de 10 ani de la data intrării în vigoare în conformitate cu articolul 29 (1), chiar pentru statele în care a intrat în vigoare la o dată ulterioară.

2. Dacă nu există vreo denunţare Convenţia va fi reînnoită tacit la fiecare cinci ani.

3. Un stat contractant care doreşte s-o denunţe, trebuie ca cel puţin cu şase luni înainte de expirarea perioadei de 10 ani, sau după caz, să notifice aceasta Secretarului General al Consiliului Comunităţii Europene. Denunţarea poate fi limitată la orice teritoriu în care Convenţia a fost extinsă printr-o  declaraţie conform articolului 27 (2) (6).

4. Denunţarea va avea efect numai  în legătură cu statul care a făcut notificarea. Convenţia va rămâne în vigoare între toate celelalte state contractante.

Art.31.

Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene va notifica statelor părţi din Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene despre:

(a)  semnăturile

(b)  depunerea fiecărui document de ratificare, acceptare sau aprobare,

(c)  data intrării în vigoare a prezentei Convenţii,

(d)  comunicările făcute în baza articolelor 23, 24, 25, 26 şi 30,

(e)  rezervările şi retragerile la care se referă articolul 22.

Art.32.

Protocolul anexat la această convenţie face parte integrantă din aceasta.

Art. 33.

Prezenta convenţie a fost redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, irlandeză şi italiană, aceste texte fiind egal autentice şi vor fi depuse la Secretariatul Consiliului Comunităţii Europene. Secretarul General va transmite o copie autentificată a acestora Guvernului din fiecare stat semnatar.

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta Convenţie.

Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.

(semnăturile plenipotenţiarilor).

Protocol

PROTOCOL

Înaltele părţi contractante au fost de acord asupra următoarelor prevederi care să fie anexate Convenţiei: Fără a ţine seama de prevederile Convenţiei, Danemarca, Suedia şi Finlanda vor menţine prevederile naţionale privind legea aplicabilă legată de transportul naval de bunuri şi pot modifica astfel de prevederi fără a urma procedura prevăzută de articolul 23 din Convenţia de la Roma. Prevederile naţionale aplicabile în acest caz sunt următoarele:

–       în Danemarca, paragrafele 252 şi 321 (3) şi (4) din “Solov” (legea maritimă),

–       în Suedia, capitolul 13, art. 2 (1) şi (2) şi cap. 14, art. 1 (3) din “Sjolagen” (legea maritimă,

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezentul Protocol

Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.

(semnăturile plenipotenţiarilor).

DECLARAŢIE COMUNĂ

Guvernele Regatului Belgiei, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Olandei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

Semnând Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale,

Dorind să ne asigurăm că prezenta Convenţia se aplică cât mai efectiv posibil,

Dornice de a preveni diferenţele de interpretare a Convenţiei şi a diminua efectul său unificator,

Se declară a fi pregătite:

1. să examineze posibilitatea de a atribui anumite competenţe Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi dacă este necesar să negocieze un acord pentru acest efect,

2. să organizeze la intervale regulate întâlniri între reprezentanţii lor.

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta Declaraţie Comună.

Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.

(semnăturile plenipotenţiarilor).

(1)   Textul modificat al Convenţiei din 10 aprilie 1984 pentru aderarea Republicii Elene – denumită în continuare “Convenţia de aderare 1984” – al Convenţiei din 18 mai 1992 privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugalia – denumită în continuare “Convenţia de aderare 1992” şi al Convenţiei de aderare a Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei – denumită în continuare “Convenţie de aderare 1996”

(2)   Paragraf  scos de către articolul 2 (1) prin Convenţia de aderare 1992,

(3)   Articol  scos de către articolul 2 (1) prin Convenţia de aderare 1992,

(4)   Ratificarea Convenţiilor de aderare este supusă următoarelor prevederi ale acestor convenţii:

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezentul Protocol

Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.

(semnăturile plenipotenţiarilor).

DECLARAŢIE COMUNĂ

Guvernele Regatului Belgiei, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Olandei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

Semnând Convenţia privind la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale,

Dorind să ne asigurăm că prezenta Convenţia se aplică cât mai efectiv posibil,

Dornice de a preveni diferenţele de interpretare a Convenţiei şi a diminua efectul său unificator,

Se declară a fi pregătite:

1. să examineze posibilitatea de a atribui competenţe Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene şi dacă este necesar să negocieze un acord pentru acest efect,

2. să organizeze la intervale regulate întâlniri între reprezentanţii lor.

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta Declaraţie Comună.

Făcut la Roma la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute optzeci.

(semnăturile plenipotenţiarilor).

(1)  Textul modificat al Convenţiei din 10 aprilie 1984 pentru aderarea Republicii Elene – denumită în continuare “Convenţia de aderare 1984” – al Convenţiei din 18 mai 1992 privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugalia – denumită în continuare “Convenţia de aderare 1992” şi al Convenţiei de aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei – denumită în continuare “Convenţia de aderare 1996”

(2)  Paragraf  scos de către articolul 2 (1) prin Convenţia de aderare 1992,

(3)  Articol  scos de către articolul 2 (1) prin Convenţia de aderare 1992,

(4)  Ratificarea Convenţiilor de aderare este supusă următoarelor prevederi ale acestor convenţii:

–       ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1984, articolul 3 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 3

Prezenta Convenţie trebuie ratificată de către statele semnatare. Documentele de ratificare, vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene

–  în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1992, articolul 4 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 4

Prezenta Convenţie trebuie ratificată de către statele semnatare. Documentele de ratificare, vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene.

–  în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1996, articolul 5 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 5

Prezenta Convenţie trebuie ratificată de către statele semnatare. Documentele de ratificare, vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene”

(5) Intrarea în vigoare a Convenţiilor de aderare este supusă următoarelor prevederi ale acestor Convenţii:

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1984, articolul 4 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 4

“Prezenta Convenţie va intra în vigoare similar ca în statele care deja au ratificat-o, în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea ultimului document de ratificare de către Republica Elenă şi cele şapte state care au ratificat Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

Prezenta Convenţie intră în vigoare pentru fiecare stat contractant care o ratifică ulterior,  în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea documentului său de ratificare.

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1992, articolul 5 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 5

“Prezenta Convenţie va intra în vigoare similar ca în statele care deja au ratificat-o, în prima zi a celei de a treia luni după depunerea ultimului document de ratificare de către Regatul Spaniei sau Republica Portugalia  şi de către acel stat care au ratificat Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

Prezenta Convenţie intră în vigoare pentru fiecare stat contractant care o ratifică ulterior,  în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea documentului său de ratificare.

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1996, articolul 6 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 6

“Prezenta Convenţie va intra în vigoare similar ca în statele care deja au ratificat-o, în prima zi a celei de a treia luni de la depunerea ultimului document de ratificare de către Republica Austria, Republica Finlanda sau Regatul Suediei şi cele şapte state care au ratificat Convenţia privind legea  aplicabilă obligaţiilor contractuale.

2. Prezenta Convenţie intră în vigoare pentru fiecare stat contractant care o ratifică ulterior,  în prima zi a celei de a treia luni după depunerea documentului său de ratificare.

(6) Frază scoasă prin Convenţia de aderare 1992,

(7) Notificarea privitoare la Convenţia de aderare este supusă următoarelor prevederi ale acestor Convenţii:

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1984, articolul 5 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 5

Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene va notifica statelor semnatare despre:

(a)  depunerea fiecărui document de ratificare,

(b)  datele de intrare în vigoare a acestei Convenţii pentru statele contractante.

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1996, articolul 7 al acestei Convenţii  va avea următorul cuprins:

“Articolul 7

Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene va notifica statelor semnatare despre:

(a)depunerea fiecărui document de ratificare,

(c)  datele de intrare în vigoare a acestei Convenţii pentru statele contractante.

(8) Punctul (d) se modifică ca în Convenţia de aderare 1992,

(9) Ca indicaţie asupra autenticităţii textelor Convenţiei de aderare se găsesc următoarele prevederi:

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1984, articolul 2 şi 6  al acestei Convenţii  vor avea următorul cuprins:

“Articolul 2

Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene va transmite o copie legalizată a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, irlandeză şi italiană către Guvernul Republicii Elene.

Textul Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale în limba greacă este anexat acesteia. Textul în limba greacă va fi considerat autentic în aceleaşi condiţii ca şi celelalte texte ale Convenţiei legea aplicabilă obligaţiilor contractuale

“Articolul 6

Prezenta Convenţie a fost redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză şi italiană, toate cele opt texte fiind egal autentice şi vor fi depuse în arhivele Secretariatului General al Consiliului Comunităţii Europene. Secretarul General va transmite o copie autentificată a acestora Guvernului din fiecare stat semnatar.

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1992, articolul 3 şi 7  al acestei Convenţii  vor avea următorul cuprins:

“Articolul 3

Secretarul General al Consiliului Comunităţii Europene va transmite o copie legalizată a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză şi italiană către Guvernul Regatului Spaniei şi Republicii Portugalia.

Textele Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale în limba portugheză şi spaniolă sunt specificate în Anexele I şi II. La prezenta Convenţie. Textele redactate în limbile portugheză şi spaniolă vor fi considerate autentice în aceleaşi condiţii ca şi celelalte texte ale Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale

Prezenta Convenţie redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză şi italiană, portugheză şi spaniolă, toate textele fiind egal autentice şi vor fi depuse în arhivele Secretariatului General al Consiliului Comunităţii Europene. Secretarul General va transmite o copie autentificată a acestora Guvernului din fiecare Stat semnatar.

–       în ceea ce priveşte Convenţia de aderare 1996, articolul 4 şi 8  al acestei Convenţii  vor avea următorul cuprins:

“Articolul 4

1. Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene va transmite o copie legalizată a Convenţiei din 1980, Convenţiei din 1984, a Primului Protocol din 1988, a celui de al doilea Protocol din 1988 şi a Convenţiei din 1992 în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, spaniolă şi portugheză către Guvernele din Republica Austria, Republica Finlanda şi Regatul Suediei.

2. Textul Convenţiei din 1980, Convenţiei din 1984, a Primului Protocol din 1988, a celui de al doilea Protocol din 1988 şi a Convenţiei din 1992 în limbile finlandeză şi suedeză vor fi considerate autentice în aceleaşi condiţii ca şi celelalte texte ale Convenţiei din 1980, Convenţiei din 1984, a Primului Protocol din 1988, a celui de al doilea Protocol din 1988 şi a Convenţiei din 1992.

Articolul 8.

Prezenta Convenţie redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, olandeză, engleză, Finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză şi italiană, portugheză, spaniolă şi suedeză, toate cele 12 texte fiind egal autentice şi vor fi depuse în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul General va transmite o copie autentificată a acestora Guvernului din fiecare stat semnatar.

(10) Text modificat prin Convenţia de Aderare 1996.

Comentarii

Un comentariu la articolul “Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (versiunea consolidată)”

  1. Dindtha on Dec 12th 2:42 am

    didi a comentat: In Romanaia la rieizve a trebuit o data sa il rog pe nenea sa imi schimbe filtrul de polen pe care nu il schimbase doar pt ca am vazut ca nu a intrat in masina si sa se bage sub bord, acolo unde e locul filtrului si o data l-am rugat sa imi scrie ce si cum in cartea masinii dupa ce m-am intors de-acasa cand am vazut ca nu a scris. legea cu asistatul este foarte buna, iar daca ii pica in cap copilului ceva, e problema lui tac-su ca l-a lasat in service unde se lucreaza. la fel ar fi responsabil daca l-ar lasa pe santierul unui bloc in constructie.Comentariu apreciat. 24 4

Lasa un comentariu.