Dreptul muncii: conflictele de interese

Jul 2

Cititi si conflictele de drepturi.

Notiune

1. Notiune

Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă (salariile, durata timpului de lucru, măsurile de protecţie a muncii ş.a.), apărute cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă şi se referă la interesele cu caracter profesional, social sau economic sunt conflicte de interese.

Terminologic, noţiunea de „conflict de interese” este utilizată de legiuitor şi pentru a denumi o instituţie juridică având un conţinut absolut independent de cel determinat prin aceeaşi noţiune prin Codul muncii şi Legea nr. 168/1999. Ne referim la reglementarea conflictului de interese prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Potrivit art. 70 din această lege, conflictul de interese reprezintă „situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.

Aceste interese au în vedere drepturile salariaţilor: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la odihnă, dreptul la asociere în sindicate, dreptul la condiţii de muncă optime ş.a. Sunt excluse din sfera intereselor pe care salariaţii le identifică cele cu caracter exclusiv politic. Asemenea interese nu au nici o legătură cu statutul juridic al salariatului, ci cu acela de membru al unui partid politic sau de cetăţean cu opţiuni politice.

În contextul reglementării actuale, aşa cum s-a subliniat în doctrină, definitoriu pentru conflictele de interese nu este caracterul lor colectiv, deoarece şi conflictele de drepturi pot avea un astfel de caracter, ci faptul că ele pot interveni numai cu prilejul negocierii colective, respectiv într-o fază precontractuală.

Caractere juridice

Caractere juridice

Conflictele de interese prezintă următoarele caractere:

a) sunt o specie a conflictelor de muncă;

b) nu pot interveni în alt moment al desfăşurării raporturilor de muncă decât în cel al negocierii contractului colectiv de muncă (şi nu al negocierii unui contract individual de muncă, ori pe parcursul executării acestuia);

c) pot avea ca obiect aspectele care, potrivit Codului muncii şi Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncapot fi reglementate prin contractele colective de muncă;

d) nu pot avea ca obiect revendicări ale salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a unui alt act normativ; apreciem că acest caracter priveşte obiectul unic sau principal al conflictelor de muncă; este însă posibil – practica socială a dovedit-o – ca un conflict de muncă să cuprindă, în subsidiar, şi astfel de revendicări, fără a fi afectată, în ansamblu, legalitatea conflictului respectiv. În schimb, dacă obiectul unic sau principal al revendicărilor constă în adoptarea unui act normativ (spre exemplu, adoptarea unei hotărâri de Guvern prin care să se majoreze cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată), va fi afectată însăşi esenţa conflictului respectiv;

e) au întotdeauna caracter colectiv, putând interveni la nivelul angajatorului (unitate – persoană juridică – sau persoană fizică), al grupurilor de angajatori, al ramurii sau la nivel naţional, ori, în situaţii speciale, la nivel de subunitate, compartiment sau grup de salariaţi; evident, caracterul colectiv nu este esenţial pentru conflictele de interese, deoarece şi conflictele de drepturi pot avea un astfel de caracter;

f) nu pot privi interesele altor persoane care prestează munca în temeiul unui alt contract decât contractul individual de muncă.

Parti

3. Părţile în cadrul conflictelor de interese

Conform Legii nr. 168/1999, părţi ale conflictelor de interese pot fi:

a) salariaţii, reprezentaţi de sindicate, federaţii, confederaţii sindicale, cu respectarea condiţiilor de reprezentativitate la nivel de unitate, grupuri de unităţi, de ramură şi la nivel naţional prevăzute în art. 17 din Legea nr. 130/1996;

b) angajatorul, sau, după caz, federaţiile sau confederaţiile patronale, cu respectarea condiţiilor de reprezentativitate prevăzute în Legea nr. 130/1996 (art. 15).

Spre deosebire de reglementarea precedentă, Legea nr. 168/1999 nu limitează sfera persoanelor care pot fi părţi ale unui conflict de interese. Vechile dispoziţii (cuprinse în Legea nr. 15/1991) se refereau exclusiv la identificarea sferei persoanelor care puteau participa la declanşarea şi desfăşurarea unui conflict de interese la nivelul unităţilor.

În baza actualei reglementări, prin art. 11 alin. 1, se specifică faptul că în cazul declanşării unui conflict de interese la nivel de grup de unităţi, de ramură sau naţional, salariaţii sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale reprezentative, care participă la negocierile colective. Astfel, negocierea, medierea şi arbitrarea acestor conflicte de interese se realizează între organizaţiile sindicale şi cele patronale reprezentative la

nivel de grup de unităţi, de ramură sau la nivel naţional, după caz.

În cazul în care la nivelul angajatorului nu sunt constituite sindicate, sau, dacă există sindicate, acestea nu întrunesc condiţiile legale de reprezentativitate, persoanele desemnate de salariaţi să îi reprezinte cu prilejul negocierii colective vor putea să îi reprezinte şi în cazul declanşării conflictului de interese. Identitatea între cei care îi reprezintă pe salariaţi cu ocazia conflictului de interese este o regulă faptică, de la care salariaţii pot deroga, desemnând alţi reprezentanţi care să parcurgă etapele conflictului de interese. Astfel, remarcându-se faptul că cei aleşi să îi reprezinte pe salariaţi la negocieri sunt mandataţi să rezolve şi eventualul conflict de interese, totuşi, salariaţii, nemulţumiţi de prestaţia mandatarilor în faza negocierii, pot revoca mandatul şi pot desemna alte persoane care să le reprezinte interesele exclusiv pe parcursul conflictelor de interese.

Concluzii

Concluzii

Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă a constituit, în intervalul dintre adoptarea sa şi intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, singura reglementare cu caracter special aplicabilă în materia soluţionării conflictelor de muncă, dispoziţiile sale completându-se cu cele procesual civile. În cadrul aceluiaşi act normativ au fost cuprinse norme juridice referitoare atât la soluţionarea conflictelor de muncă având caracter individual, cât şi la cele cu caracter colectiv.

Noile reglementări ale raporturilor de muncă, coroborate cu Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prezintă o particularitate care delimitează dreptul muncii de celelalte ramuri ale dreptului: posibilitatea partenerilor sociali – patronii şi salariaţii, organizaţi în formele prevăzute de lege – de a stabili prin negociere reguli cu valoare juridică. Cuprinse în contractele colective de muncă, aceste norme negociate se impun a fi respectate de către toate persoanele – părţi ale raporturilor de muncă – faţă de care, în funcţie de nivelul la care contractele colective se încheie, actul este opozabil, având aceeaşi valoare ca şi prevederile legale.

În cadrul acestei importante etape de negociere, putem observa şi o diferenţă esenţială între aceste două specii ale conflictelor de muncă, şi anume imposibilitatea părţilor, în cadrul unui conflict de drepturi, de a insera ca modalitate de rezolvare a situaţiilor litigioase cu caracter individual, arbitrajul. Potrivit art. 38 din Codului muncii, salariatul nu poate tranzacţiona cu privire la drepturile ce îi sunt recunoscute de lege.

O altă diferenţă importantă între conflictele de drepturi şi cele de interese constă în faptul că, din punct de vedere al momentului în care pot interveni, conflictele de drepturi nu sunt circumscrise unei anumite faze a evoluţiei raporturilor de muncă, ci se pot ivi oricând pe parcursul desfăşurării raportului de muncă şi, în anumite cazuri, chiar fără a se fi născut un raport de muncă, ori după ce raportul de muncă a încetat.

Bibliografie

Bibliografie

I.T. Ştefănescu, Conflictele de muncă, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000
A. Ţiclea, C. Tufan, Dreptul muncii, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001
S. Ghimpu, A. Ţiclea, Dreptul muncii, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
I.T. Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol. I-II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
N. Voiculescu, Dreptul muncii. Reglementări interne şi comunitare, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003
I.T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Codul muncii. Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale. Textul integral, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
A. Ţiclea, A. Popescu, M. Ţichindelean, C. Tufan, O. Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004.

Comentarii

Un comentariu la articolul “Dreptul muncii: conflictele de interese”

  1. Conflictele de drepturi | pinzaru.ro on Jul 4th 10:22 am

    […] Cititi si conflictele de interese. […]

Lasa un comentariu.