Contractele cu consumatorii

Jan 27

Contractele cu consumatorii

Dreptul consumatorului

Dretpul consumatorului este considerat o ramură de drept public ce reglementează relaţiile de drept privat dintre consumatori şi persoanele care desfăsoară activităţi comerciale sau profesionale.

Dreptul consumatorului a aparut din nevoia de atenua nepotrivirea de forţă economică dintre consumatori si firme şi  acoperă o gamă largă de probleme cum ar fi: răspunderea pentru prejudiciile produse de un bun, practicile comerciale neloiale sau politica de confidenţialitate.

La nivel comunitar, după constituirea Comunităţii Economice Europene – CEE, care avea ca obiectiv şi crearea unei pieţe comune, a fost elaborată treptat o politică de protecţie a consumatorilor, consacrată odată cu adoptarea Actului Unic European şi având ca principale instrumente atât cadrul strategic cât şi legislaţia secundară adoptată, regulile, standardele şi normele introduse, asociaţiile şi comitetele înfiinţate, precum şi alte politici comune, gen concurenţa. Din punct de vedere al instituţiilor comunitare, responsabilitatea în acest domeniu revine Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului de Miniştri.

Protectia consumatorului la nivel european

Politica comunitară în acest domeniu este realizată prin reglementarea condiţiilor generale şi a modalităţilor clare şi fără surprize de achiziţionare a produselor şi serviciilor în cadrul pieţei unice europene. Astfel:

  • Consumatorii sunt protejaţi împotriva clauzelor abuzive din contractele încheiate cu firme comerciale din orice ţară membră a UE. O clauză într-un contract (incluzând condiţiile de vânzare generale) este, în principiu, considerată abuzivă dacă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului. Acesta are dreptul să conteste sau să nu respecte astfel de clauze care nu sunt obligatorii pentru consumator. Condiţiile în care aceste clauze nu sunt obligatorii sunt precizate de reglementările fi ecărei ţări membre.
  • Legislaţia comunitară protejează consumatorii în situaţii specifice vânzării la distanţă, (prin televiziune, telefon sau comenzi prin poştă) sau prin comisvoiajori. În cazul când, de exemplu, un vânzător se prezintă la domiciliul sau la locul de muncă al clientului fără a fi solicitat, legislaţia comunitară protejează consumatorul împotriva eventualelor riscuri pe care le poate crea această practică comercială (consumatorul nu poate să compare calitatea şi preţul ofertei cu alte produse similare). În astfel de situaţii, comerciantul este obligat să informeze consumatorul în scris despre dreptul de a rezilia contractul într-un anumit termen (ce nu poate fi mai mic de şapte zile). Documentul respectiv trebuie să menţioneze clar numele şi prenumele persoanei faţă de care consumatorul poate să-şi exerseze acest drept, precum şi elementele ce permit identificarea contractului încheiat între comerciantul care furnizează marfa (produsul sau serviciul) şi consumator.
  • Reglementǎrile comunitare interzic falsa publicitate (în ceea ce priveşte natura produsului, disponibilitatea, compoziţia, preţul, cantitatea, rezultatele utilizării sale sau ale testelor efectuate, identitatea sau calificarea agentului de publicitate), care induce în eroare consumatorul afectându-i astfel opţiunea pentru un anumit produs. Agentul de publicitate are acum obligaţia să facă proba că informaţia pe care a oferit-o este corectă. Consumatorul care a fost victima publicităţii mincinoase are dreptul să primească despăgubiri. Legislaţia comunitară obligă ţările membre să prevadă mijloace adecvate şi eficiente pentru controlul publicităţii mincinoase. Reglementǎri există şi în domenii specifice, cum sunt publicitatea privind medicamentele sau publicitatea televizată.

Reglementari speciale in privinta legii aplicabile în contractele în care una din părţi are calitatea de consumator (Conventia de la Roma)

Intre statele membre ale UE, conflictul de legi in materie de obligatii contractuale se rezolva in conformitate cu Conventia de la Roma din 1980 – “Conventia” (desi imprumuta forma unei conventii internationale, ea este un act al UE si face parte din acquis-ul comunitar). Romania a ratificat Conventia o data cu Tratatul de aderare la UE, dar acesta a intrat in vigoare de la data de 15 ianuarie 2008, prin Deciziae a Consiliului UE. Legea 105/1992 este in continuare aplicabila intre Romania si statele ne-membre UE.

Domeniile de aplicare:

Pentru rezolvarea conflictelor de legi, Conventia de la Roma se aplica in cazul obligatiilor contractuale.

Regula generala:

– Ca principiu general al Conventiei, in lipsa alegerii de catre parti a legii aplicabile, contractul este guvernat de legea tarii cu care are legaturile cele mai stranse. Conventia institue o prezumtie simpla de legatura stransa, legea aplicabila fiind cea a statului partii care executa prestatia caracteristica contractului respectiv. In mod exceptional, o clauza din contract poate fi supusa legii altui stat, daca legatura stransa exista cu acel stat si in masura in care clauza este separabila restul contractului.

Dispozitii speciale:

– transportul de marfuri: legatura este prezumata cu tara unde trasportatorul isi are sediul principal daca acesta coincide cu sediul expeditorului sau locul descarcarii/incarcarii;
– imobile: contractul este guvernat de legea statului unde se afla imobilul (in cazul in care contractul are ca obiect un drept real sau un drept de folosinta strans legat de acel imobil);
– contractele incheiate cu consumatori;
– contratele individuale de munca;

Domenii excluse:

Aplicabilitatea Conventiei este exclusa in mod expres in urmatoarele domenii:
_ starea civila si regulile privitoare la capacitatea persoanei;
_ in materie de obligatii contractuale care tin de:
– testamente si succesiuni;
– regimul matrimonial;
– drepturile si obligatiile decurgand din relatiile de familie, de rudenie, casatorie sau afinitate, inclusiv obligatiile alimentare catre copii nelegitimi;
– obligatii nascute din cecuri, bilete la ordin, cambii sau alte
instrumente negociabile;
– conventii de arbitraj si de alegere a instantei competente;
– dreptul societatilor (inclusiv asociatii sau alte persoane juridice), cum ar fi constituirea, capacitatea, functionarea interna si dizolvarea, raspunderea asociatilor si a organelor pentru datoriile respectivei persoane juridice;
– angajarea raspunderii unei societati printr-un intermediar;
– constituirea trust – urilor si relatiile care se creeaza intre parti;
– materia probelor si procedura;
– contracte de asigurare.

Noţiunea de consumator

Noţiunea de consumator intra într-o relaţie strânsă cu destinaţia bunului sau serviciul achiziţionat. Bunurile sau serviciile achizitionate nu trebuie sa se circumscrie activităţii profesionale ale consumatorului. Notiunea de consumator o găsim definită cu aceaaşi consecvenţă în diferite acte normative europene:

Convenţia de la Roma din 1980, art. 5:

Prezentul articol se aplică contractelor având ca obiect furnizarea de obiecte mobile corporale sau de serviciii unei persoane, consumatorul, pentru o folosinţă care poate fi considerată străină activităţii sale profesionale, precum şi contractelor destinate finanţării unei astfel de furnizări.

2005/29/CE – Directiva privind practicile comerciale neloiale:

“Consumator” înseamnă orice persoană fizică ce acționează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de prezenta directivă, în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală.

Notiunea de comerciant

Articolul 5 din convenţie nu face referie la cealaltă parte contractantă care desfăşoară o activitate comercială sau profesională în relaţia cu consumatorul. În schimb, găsim noţiunea de profesionist sau comerciant definită în diverse directive comunitare:

Directiva 93/13/CE din 5 aprilie 1993 cu privire la clauzele abuzive stipulate în contractele cu consumatorii:

…orice persoană fizică sau juridică care acţionează în cadrul activităţii sale profesionale, fiea ea publică sau privată.

Directiva 97/7/CE din 20 mai 1997 cu privire la contractele încheiate la distanţă:

… orice persoană fizică sau juridică care, în contractele în cauză acţionează în cadrul activităţii sale profesionale.

Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale:

…. orice persoană fizică sau juridică ce acționează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de prezenta directivă, în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală şi orice persoană care acționează în numele sau în beneficiul unui comerciant.

Legea nr. 363/2007 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor 1

Art. 2. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;

b) comerciant – orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;

Noţiunea de profesie reglementată

2005/29/CE – Directiva privind practicile comerciale neloiale dă o definiţie şi noţiunii de profesie reglementată:

Profesie reglementată înseamnă o activitate profesională sau un grup de activități profesionale în legătură cu care există acte cu putere de lege şi acte administrative privind deținerea unor calificări profesionale determinate care reglementează accesul, desfășurarea sau una din modalitățile de exercitare ale acestor activități.

Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii:

Profesie reglementată – activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale pentru care accesul sau exercitarea este condiţionată, direct ori indirect, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională.

Aspecte speciale

Prevederile convenţiei nu oferă protecţie şi atunci când, în mod obiectiv, există o discrepanţă de putere economică între doi comercianţi, sau între un comerciant şi un liber profesionist. Un exemplu în acest sens poate fi stomatologul care achiziţionează materiale de la un producător de proteze în vederea desfăşurării propriei activităţi, sau arhitectul care încheie un contract de furnizare de servicii informatice.

Consumatorul final poate fi afectat de absenţa protecţiei operatorului intermediar din moment ce un contract dezavantajos încheiat de acesta se va răsfrânge calitatea sau în preţul final al serviciilor plătite de acesta.

Protejarea bunei credinţe

În ipoteza în care consumatorul a ascuns faptul că acţionează în această calitate ori cealaltă parte a reţinut în mod eronat dar cu bună credinţă că acel contract se circumscrie activităţii profesionale a consumatorului nu se aplică prevederile de protecţie a consumatorului fiind protejată astfel buna credinţă a comerciantului.

Pe de altă parte deghizarea unui comerciant în consumator prin afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator reprezintă o practică comercială considerată indeferent de circumtanţe înşelătoare. (2005/29/CE )

Limitarea autonomiei de voinţă

Alegerea legii aplicabile în temeiul dispoziţiilor aticolului 3 din Convenţie ce statuează principiul autonomiei de voinţă poate fi folosită în mod abuziv.

Articolul 5, paragraful 2 din convenţie garantează consumatorului aplicarea normelor de protecţie ale ţării sale de reşedinţă chiar dacă acesta a optat pentru o lege diferită dacă acesta a completat actele necesare încheierii contractului în ţara sa de reşedinţă.

Noţiunea de acte necesare poate duce la interpretări neuniforme, unele acte putând fi considerate doar premergătoare încheierii contractului excluzând astfel protecţia oferită de articolul 5 din convenţie.

Art 5, paragraful 2

În pofida dispoziţiilor articolului 3, alegerea de către părţi a legii aplicabile nu poate avea ca rezultat privarea consumatorului de protecţia pe care i-o asigură dispoziţiile imperative din legea ţării în care-şi are reşedinţa obişnuită:

– dacă încheierea contractului a fost precedată în această ţară de o propunere special făcută lui sau de publicitate

-dacă consumatorul a completat în această ţară actele necesare încheierii contractului

– sau dacă cocontractul consumatorului sau reprezentantul său a primit comanda consumatorului în această ţară, sau dacă contractul este o vânzare de mărfuri şi consumatorul s-a deplasat din această ţară într-o ţară straină şi acolo a făcut comanda, cu condiţia ca deplasarea să fi fost organizată de către vânzător în scopul de a-l convinge pe consumator să încheie vânzarea.

Exemplu:

Daca un cetăţean german încheie un contract în urma publicării unui anunţ într-un jurnal german de către o societate franceză – se aplică legea germană (cea a reşedinţei obişnuite a consumatorului) considerandu-se aplicabile dispoziţiile art. 5 paragraful 2 în sensul că propunerea comercială a fost special destinată consumatorilor germani.

În schimb dacă cetăţenul german dă curs unui anunţ publicat într-o publicaţie americană care se vinde în Germania acesta nu se bucură de prevederile art. 5 cu excepţia cazului când anunţul a fost publicat în mai multe ediţii speciale ale respectivului ziar destinat ţărilor europene când se consideră că vânzătorul a efectuat o reclamă destinată special ţării cumparătorului.

Protectia consumatorului prin reglementarea practicilor comerciale neloiale (lista neagră)

Conventia de la Roma oferă protecţie consumatorilor prin posibilitatea aplicării legii mai favorabile acestora. “Greul” protectectiei consumatorilor este dus in schimb de alte acte normative care reglementează în mod genereal sau particular relaţiile dintre comercianţi şi consumatori. Una dintre cele mai importante reglementari de protectie a consumatorilor este reprezentată de directiva Directiva 2005/29/EC privind practicile comerciale neloiale implementată în dreptul nostru de prin Legea nr. 363/2007.

În procedura de aplicare a legii mai întâi trebuie verificat dacă practica comercială se poate regăsi sau nu în lista neagră. Dacă nu, atunci trebuie văzut, dacă starea de fapt poate fi încadrată în dispoziţiile generale referitoare la practici înşelătoare (comisive sau omisive) sau practici comerciale agresive, şi eventual în clauza generală.

Lista neagră conţine 23 de practici comerciale care sunt considerate înşelătoare în toate situaţiile:

I. Prima categorie de practici înşelătoare se prezint sub forma unor afirmaţii neadevărate făcute de comerciant în scopul de a atrage consumatorii referitoare la certificate, coduri de conduita, cum sunt:

–          Afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită;

–          Afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi obţinut autorizaţia necesară;

–          Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism;

–          Afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat.

II. Cel de al doilea categorie cuprinde reclamele, promoţiile „bait and switch”:

– Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în cazul în care comerciantul nu dezvăluie existenţa unor motive rezonabile în baza cărora ar aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabile, avându-se în vedere produsul, amploarea reclamei şi preţul oferit;

– Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi comerciantul să recurgă la una dintre următoarele fapte:

a) refuzarea prezentării articolului ce a făcut obiectul publicităţii;

b) refuzarea luării comenzii privind respectivul articol sau a livrării în

cadrul unui termen rezonabil;

c) prezentarea unui eşantion cu defecte, în scopul promovării unui produs diferit.

III. Oferte limitate( „Ofertă specială, doar astăzi”):

– Afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiţii, pentru o perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi al lipsirii consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în  cunoştinţă de cauză.

IV. Publicitatea produselor care nu pot fi comercializate legal:

– Afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal   vândut, în situaţia în care acest lucru nu este posibil.

V. Crearea unei imagini false despre drepturile consumatorului („Numai pentru dumneavoastră”):

– Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului

VI. Reclama editorială:

– Utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de către consumator (publicitate mascată).

VII. Securitatea personală – ca argument de marketing:

– Lansarea de afirmaţii inexacte cu privire la natura şi amploarea riscului pentru securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situaţia în care consumatorul nu achiziţionează produsul.

VIII. Confuziune:

Promovarea, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător.

IX. Afirmaţii false referitoare la încetarea activităţii sau mutarea sediului comerciantului:

– Afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau se stabileşte în altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat.

X. Afirmaţii referitoare la creşterea şansei de noroc:

– Afirmarea că un produs poate facilita câştiguri la jocurile de noroc.

XI. Afirmaţii false referitoare la efectele vindecătoare ale produsului:

– Falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii.

XII. Informaţii inexacte referitoare la piaţă:

Transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale pieţei.

XIII. Premii:

Afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil.

XIV. Oferte gratuite:

Descrierea unui produs ca fiind “gratis”, “fără costuri” sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului.

XV. Produse necomandate:

Includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat deja produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat.

XVI. Comerciant deghizat în consumator.

– Afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator.

XVII. Servicii după vânzare – „Garanţie europeană”:

– Crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.

Glosar

Glosar

Acquis comunitar: Totalitatea normelor juridice ce reglementează activitatea instituţiilor UE, acţiunile şi politicile comunitare, care constă în:

– conţinutul, principiile si obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunitătilor

Europene (CECO, CEE, CEEA) si în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatele de la Maastricht,Amsterdam şi Nisa) ;

– legislaţia adoptată de către instituţiile UE pentru punerea în practică a prevederilor Tratatelor

(regulamente, directive, decizii, opinii şi recomandări) ;

– jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene ;

– declaraţiile si rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene ;

– acţiuni comune, poziţii comune, convenţii semnate, rezoluţii, declaraţii si alte acte adoptate în cadrul Politicii Externe si de Securitate Comună (PESC) şi a cooperării din domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI) ;

– acordurile internaţionale la care CE este parte (iar nu UE deoarece aceasta nu are încă personalitate juridică), precum şi cele încheiate între statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.

Parlamentul European (PE): instituţie aleasă prin alegeri directe în ţările membre şi care reprezintă voinţa politică a popoarelor Uniunii Europene. Este cel mai mare parlament multinaţional din lume care reprezintă circa 380 de milioane de locuitori.

Puterea Parlamentului European se manifestă prin trei tipuri de atribuţii: atribuţii legislative; atribuţii bugetare; atribuţii de supraveghere şi control.

Consiliul Uniunii Europene (The Council of the European Union): principala instituţie cu putere de decizie şi legislativă, cu sediul la Bruxelles. Se compune din miniştrii statelor membre responsabili cu problemele afl ate pe agenda de lucru. În cadrul său statele membre stabilesc obiectivele Uniunii Europene, realizează coordonarea politicilor economice, rezolvă

diferendele dintre diferitele instituţii naţionale din statele membre şi stabilesc cadrul normativ general pentru Uniunea Europeană. Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniştri este o instituţie ce are atât caracteristicile unei instituţii supranaţionale cât şi pe cele ale unei organizaţii interguvernamentale, cu rol principal în luare deciziilor pe baza propunerilor

Comisiei Europene. Hotărârile Consiliului Uniunii Europene sunt obligatorii pentru statele membre.

Comisia Europeană (The European Commission):

Comisia Europeană este instituţia executivă a Uniunii Europene, cu sediul la Bruxelles. Activitatea sa, care refl ectă exclusiv interesele comunitare, este

caracterizată de trei funcţii distincte:

– iniţierea propunerilor privind adoptarea de acte normative;

– monitorizarea respectării tratatelor;

– administrarea şi implementarea politicilor Uniunii Europene.

Principalele atribuţii ale Comisiei Europene pot fi sintetizate astfel: face propuneri Consiliului Uniunii Europene privind politicile comunitare; implementează deciziile luate de Consiliul Uniunii Europene; face recomandări şi emite avize către statele membre; monitorizează respectarea legislaţiei comunitare; decide în domeniul administrării programelor şi fondurilor Uniunii Europene, în conformitate cu directivele Parlamentului şi ale Consiliului Uniunii Europene.

Directoratul General pe Concurenţă (DG Competition): Este responsabil cu conceperea şi implementarea politicii concurenţei în UE. Colaborează cu organizaţiile şi asociaţiile de protecţie a consumatorilor din UE.

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ): Este puterea juridică a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg,care apără şi interpretează dreptul comunitar. Ea a stabilit principii şi o jurisprudenţă relevantă în domeniul pieţei interne şi a politicilor comune, inclusiv în domeniul protecţiei consumatorilor. Curtea Europeană de Justiţie, care include Tribunalul de Primă Instanţă, rezolvă disputele juridice care privesc ansamblul pieţei comunitare.

Comitetul Economic şi Social (CES): Este un organ consultativ în procesul decizional din domeniul politicii de protecţie a consumatorilor. Este consultat de către cele trei instituţii comunitare importante, reprezintă şi promovează interesele consumatorilor.

Politici comune ale Uniunii Europene:

Realizarea obiectivelor Comunităţii Economice Europene şi apoi a Pieţei Interne Unice au făcutca alături de piaţa comună să apară şi necesitatea unor politici comune. Dintre politicile orizontale introduse odată cu Actul Unic European se poate evidenţia şi politica de protecţie a consumatorilor.

Piaţa Comună / Piaţa Internă / Piaţa Unică:

Conceptul de „Piaţă Internă „ desemnează un spaţiu fără frontiere interne în care libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, seviciilor şi capitalurilor este asigurată în conformitate cu prevederile Tratatului.

Măsurile destinate realizării Pieţei Interne au fost prezentate în 1985 de către Comisia Europeană, într-un document intitulat „Cartea albă privind Piaţa Internă”, care stipula atingerea acestui obiectiv pânăla 31.12.1992. Noţiunea de „Piaţă Internă” este relativ nouă, termenul folosit până în 1985 fiind acela de „Piaţă Comună”, defi nită în 1982, dupa cum urmează : „Piaţa Comună urmăreşte eliminarea tuturor barierelor în calea schimburilor comunitare, în vederea fuzionării pieţelor naţionale într-o piaţă unică ale cărei condiţii să se apropie de cele ale unei Pieţe interne”. În plan concret, termenii „Piaţa Internă” şi „Piaţa Unică” sunt folosiţi pentru a desemna acelaşi lucru – o piaţă de dimensiunea Uniunii Europene, guvernată de reguli unice stabilite la nivel comunitar şi caracterizată de existenţa celor „patru libertăţi” : libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. „Piaţa Comună” reprezintă o fază premergătoare Pieţei Interne, în care regulile ce o guvernau nu erau încă sufi cient armonizate, de aceea acolo unde nu existau norme comune se aplica principiul recunoaşterii reciproce a prevederilor naţionale.

Uniunea Europeană (UE): organizaţie înfi inţată prin Tratatul de la Maastricht se bazează pe cei trei piloni, pilonul I care se compune din cele trei comunităţi (Comunitatea Economică Europeană – denumită Comunitatea Europeană după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeană

a Energiei Atomice), pilonul II – o Politică Externă şi de Securitate Comună şi pilonul III – o Politică de Cooperare în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Externe, care a trecut în cea mai mare parte la pilonul I.

Statele membre ale Uniunii Europene: Italia,Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxembourg,Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Suedia, Finlanda, Cehia, Polonia,Ungaria, Slovacia, Slovenia, Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Romania.

Biroul European al Uniunilor Consumatorilor

(BEUC) : Principala reprezentantă la nivel european a organizaţiilor naţionale de protecţie a consumatorilor, care include 40 de organizaţii naţionale din 30 de ţări europene.

CEN, CENLEC, ETSI: Sunt agenţiile europene de standardizare, care-şi desfăşoară activitatea în strânsă colaborare cu Comisia Europeană, organizaţiile europene ale consumatorilor şi cu organizaţiile patronale.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC): Este principala instituţie implicată în politica de protecţie a consumatorilor din România, fi ind un organ de specialitate al administraţiei publice centrale afl at în subordinea Guvernului României, care are oficii judeţene, laboratoare şi centrul LAREX în subordinea sa.

Asociaţiile de protecţie ale consumatorilor (România): Sunt organizaţii neguvernamentale implicate în politica de protecţie a consumatorilor. Există 127 de astfel de asociaţii în cele 42 de judeţe, care sunt organizate în 16 federaţii şi o confederaţie. Pe lângă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea Centrul de Consultanţă şi Informare a Consumatorilor.

ANEC – Asociaţia Europeană pentru Coordonarea Reprezentării Consumatorilor

EUROCOOP – Asociaţia Europeană a Cooperativelor de Consum

UNICE – Uniunea Confederaţiilor Industriale şi Patronale Europene

CEFIC – Confederaţia Europeană a Asociaţiilor Industriilor Chimice

  1. Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28/12/2007 []

Comentarii

Lasa un comentariu.