Inscrisul electronic

Jun 19

Intro

1. Introducere

Înscrisul electronic este o realitate socială de necontestat, dar pentru a deveni şi o realitate juridică el trebuie să posede aceleaşi însuşiri care sunt specifice şi documentelor scrise. Astfel documentul electronic trebuie să atesteze în cuprinsul său acte şi fapte relevante juridic, iar redarea lor trebuie să fie făcută într-o formă inteligibilă.

Însuşirea cea mai importantă rămâne totuşi constituirea documentului electronic ca probă în justiţie unde ştim că de cele mai multe ori părţile nu au interes să discute despre conţinutul înscrisului, ci despre condiţiile de validitate ale acestuia, cum ar fi: autentificare, semnătură, dată, competenţa funcţionarului care a întocmit actul etc;

Constituirea ca probă în justitiţie se realizează mai greu decât în cazul documentelor clasice, datorită particularităţilor specifice mediului electronic.

În mediul electronic informaţia nu se consumă prin utilizare, se poate modifica relativ uşor, iar transferul proprietăţii bunurilor nu lasă urme în sensul în care am fost obişnuiţi în mediul fizic.

Dacă în mediul fizic se consideră pe bună dreptate că orice activitate umană produce prin ea însăşi urme în mediul înconjurător, în mediul electronic apare necesitatea producerii de urme, odată cu producerea evenimentelor cu semnificaţie juridică. La acestea se adaugă problema interconectării reţelelor electronice care fac posibilă accesarea informaţiilor de către un număr foarte larg de persoane.Din aceste considerente trebuie să se atribuie o mai mare importanţă securităţii şi securizării documentelor în forma electronică. În asigurarea securităţii informaţiilor cuprinse într-un document se porneşte de la atestarea conformităţii informaţiilor conţinute de acesta cu realitatea producătoare de semnificaţii juridice.

Regimul juridic al inscrisurilor electronice

2.Regimul juridic al inscrisurilor electronice

2.1. Definiţie şi reglementare

Documentul electronic a fost definit[2] ca orice reprezentare sub formă electronică a unor fapte, lucruri sau situaţii relevante din punct de vedere juridic, susceptibile de a fi redate într-o formă inteligibilă.

Mai exact art. 4 alin. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronică desemnează prin noţiunea de încris în forma electronică „o colectie de date în forma electronică intre care exista relaţii logice si funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

Noţiunea de înscris electronic este sensibil mai largă noţiunii de înscris[3]. Pe suport informatic se poate alcătui orice reproducere, constând în date numerice, texte, grafice, imagini statice sau animate, înregistrări audio. Pentru ca reproducerea pe acest suport să consemneze acte sau fapte juridice, este necesar să se prezinte într-o formă care să permită citirea şi prelucrarea ei automată de către subiecţii interesaţi.

2.2. Înscrisul electronic ca înscris sub semnătură privată

Înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui mecanism securizat de creare a semnăturii este asimilat, în ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată[4].

Înscrisurile sub semnătură privată sunt acele înscrisuri întocmite de părti, fără intervenţia vreunui organ al statului, semnate de părţile sau de partea de la care emană.[5]

Înscrisurile sub semnătură privată cuprind imensa majoritate a actelor juridice încheiate în circuitul civil, întrucât numărul actelor juridice pentru valabilitatea cărora legea cere forma autentică este foarte redus.

Astfel, spre deosebire de înscrisurile autentice care au o sferă mult mai restrânsă, înscrisurile sub semnătură privată îşi au o aplicabilitate cu mult mai largă, datorită simplităţii formelor în care trebuiesc întocmite, ele constituind instrumente la îndemâna părţilor, de constatare a raporturilor juridice ce le stabilesc.

Întrucât legea nu condiţionează, ca regulă generală, pentru validitatea înscrisului sub semnătură privată decât semnarea lui de partea sau părţile de la care emană, şi pe de altă parte, legea nu prevede decât într-un număr foarte restrâns de cazuri obligativitatea formei autentice pentru însăşi validitatea actului juridic ce-l constată, în nenumăratele şi variatele convenţii ce se încheie, părţile întocmesc înscrisuri sub semnătură privată pe care le folosesc ca instrumente doveditoare ale actului juridic ce au încheiat.

Principalele caracteristici ale înscrisului sub semnătură privată pot fi definite astfel:

-înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia i se opune sau privit după lege ca recunoscut, este asimilat de legiuitor înscrisului autentic. Acest efect se produce nu numai între cei care l-au subscris, ci şi între cei care le reprezintă interesele.

-altă caracteristică a înscrisului sub semnătură privată izvorăşte din dreptul pe care îl are partea căruia i se opune, de a-i contesta conţinutul sau semnătura; Persoanele care nu au participat la încheierea actului dar faţă de care actul produce efecte au chiar dreptul să declare şi mai mult, respectiv că nu recunoască semnătura autorului lor. În aceste cazuri se procedează la expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili autenticitatea înscrisului sau metodei de generare a semnăturii electronice contestate.

-înscrisul sub semnătură privată, prin forma şi condiţiile lui, se bucură numai de o

prezumţie de validitate până la proba contrară.

2.3 . Dobândirea de dată certă a înscrisului electronic. Marca temporală.

Codul Civil prevede că data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care a dobândit caracter de dată certă.

O modalitate de dobândire a datei certe pentru un înscris sub semnătură privată constă în darea de dată certă de către notarul public şi care se face printr-o încheiere a notarului ce se aplică pe exemplarele înscrisului sub semnătură privată prezentate de părţi şi în care se indică numărul de înregistrare, data primirii înscrisului, eventualele particularităţi ale înscrisului şi menţiunea că se dă data certă pe numărul de exemplare prezentate, fără a se reţine vreun exemplar în arhiva notarului. Acestă menţiune este importantă deoarece prin Legea 589/2004 activitatea electronică notarială este reglementată.

Metoda ce ne interesează se bazează pe reglementarea ce prevede că data certă se dobândeşte prin înregistrarea înscrisului (chiar şi prescurtat) într-un registru public anume destinat, în care caz data înscrierii în registru va fi şi data certă a înscrisului.

Conform Art. 5 din Legea 451/2004[6] privind marca temporală, furnizorii de servicii de marcare temporală au obligaţia de a crea şi de a menţine un registru electronic operativ de evidenţă cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale. Datorită faptului că registrul amintit este unul public şi poate fi consultat de oricine este interesat, acesta se încadrează în enumerarea prezentantă limitativ în cadrul Art. 1182 din Codul Civil unde se precizează că data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate decât din ziua în care s-a înscris într-un registru public.

2.3.1. Puterea doveditoare în raporturile dintre părţi

Cu privire la puterea doveditoare a înscrisurilor sub semnătură privată, legiuitorul distinge după cum este vorba de raporturile dintre părţile contractante sau raporturile cu terţii. Întrucât într-un înscris sub semnătură privată, data reprezintă o menţiune asupra căreia părţile au căzut de acord, ea are o valoare exclusiv convenţională. Aşadar în cazul unui document semnat electronic fără marcă temporală ataşată, acesta îşi păstrează puterea doveditoare de înscris sub semnătură privată.

Între părţile contractante, menţiunea datei (ca şi în general cuprinsul actului), este supusă condiţiei recunoaşterii sau, eventual, a verificării. O dată recunoscută într-un fel sau altul ca valabilă, ea este opozabilă părţilor contractante, ea făcând dovadă până la proba contrarie.

Ca urmare, proba contrară se va putea face ca şi împotriva menţiunilor din înscris, ceea ce înseamnă, în principiu, că data trecută în înscris nu va putea fi combătută decât printr-un înscris, prin martori sau prezumţii sau, în cazul documentul semnat electronic, prin verificarea acestuia prin expertiză tehnică. Marca temporală corespunzătoare unui document electronic poate fi verificata prin consultarea unui Registru al mărcilor temporale ţinut de autoritatea ce are acest rol.

Având în vedere că părţile nu au interes să stabilească că înscrisul a fost antedatat sau postdatat, decât în cazurile în care prin aceasta s-a urmărit săvârşirea unei fraude de lege, spre exemplu la încercarea de înlăturare a aplicării prevederilor unei legi noi sau de ocolire a incapacităţii de exerciţiu a uneia dintre părţi, în anumite cazuri data falsă a înscrisului se va putea combate prin orice mijloc de probă.

2.3.2. Putere doveditoare faţă de terţi

În ceea ce priveşte pe terţi, ataşarea mărcii temporale unui înscris electronic, are aceeaşi putere, până la proba contrară, ca şi menţiunile ce formează conţinutul înscrisului.

Potrivit Codului Civil, data înscrisului sub semnătură privată nu face credinţă faţă de terţi, decât din ziua când a devenit dată certă prin unul din mijloacele prevăzute de lege. Conform aceleiaşi legi, un mijloc de probă este înscrierea acestei mărci într-un registru anume desemnat (public) în acest sens, Legea 451/2004 precizează că furnizorul de servicii de marca temporală este obligat în a menţine un asemenea registru şi astfel este îndeplinită clauza de recunoaştere a datei certe ataşate documentului de către terţi.

Când părţile au omis să dea dată certă înscrisului sub semnătură privată, ele nu mai pot stabili faţă de terţi, prin niciun mijloc de dovadă, realitatea datei trecute în înscris, nici chiar dacă aceasta ar reieşi neîndoielnic din alte probe (aşadar termenul de valabilitate al certificatului digital nu poate duce la concluzia că documentul a fost semnat electronic în perioada de valabilitate a certificatului), ceea ce echivalează, în raporturile dintre părţi şi terţi, cu faptul că legiuitorul a instituit o prezumţie de simulaţie a datei înscrisurilor sub semnătură privată, care nu poate fi combătută decât prin mijloace limitativ prevăzute de lege.

2.4. Forţa probantă a înscrisului electronic

Prin probă înţelegem fie acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui raport juridic, fie mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit, fie rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă.[7]

Forţa probantă a unui act întocmit sub forma unui înscris este dată de faptul că atât timp cât nu se dovedeşte falsul celor consemnate, constatările înscrisului sunt prezumate a fi adevărate.

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între părţi.

Pentru ipoteza in care una din parti nu recunoaste înscrisul sau semnatura, art. 8 alin. 1 din Legea nr. 455/2001 obligă instanta judecatoreasca sa dispuna efectuarea unei expertize tehnice de specialitate

Înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică, dar această semnătură nu este o semnătură electronică extinsă sau nu este bazată pe un certificat calificat sau nu este generată cu ajutorul unui mecanism securizat de generare a semnăturii, este asimilat, în ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu începutul de probă scrisă, care poate fi completat cu alte mijloace de probă pentru a putea face dovada deplină a raportului juridic.

Este de reţinut că spre deosebire de modificările care pot fi aduse documentelor clasice, atunci când în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată se fac adăugiri sau înlăturări de cuvinte ce au ca efect schimbarea conţinutului înscrisului, semnătura electronică ataşata documentului se invalidează în mod automat şi este necesară regenerarea semnăturii electronice ataşate documentului de partea sau părţile de la care emană actul.

Bibliografie1. V. Patriciu, Semături Elecrtronice şi securitate informatică, Ed. Bic All, Bucureşti, 2006.

2. I. Roşca, Comerţul electronic, concepte tehnologii şi aplicaţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.

3. V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.

5.Acte normative:

  • DIRECTIVE 1999/93/EC of the European Parliament and of the Council of 13 December 1999 on a Community framework for electronic signatures.
  • HOTĂRÂRE DE GUVERN nr. 1259 din 13 decembrie 2001 privind aprobarea Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică
  • LEGE nr. 589 din 15 decembrie 2004 privind regimul juridic al activităţii electronice notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1227 din data de 20 decembrie 2004
  • ORDINUL nr. 221/2005 privind aprobarea Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 589/2004 privind regimul juridic al activităţii electronice notariale
  • LEGE nr. 451/2004 privind marca temporală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.1021 din 05/11/2004
  • Proiect de lege privind normele tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporală
  • LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial,Partea I nr. 790 din 12 decembrie 2001
  • LEGE nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic

Referinte

[2] Legea nr. 455 din 31 iulie 2001, privind semnatura electronică. Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 429 din 31 iulie 2001.

[3] Sensul juridic al termenului “înscris” nu coincide cu cel din vorbirea obişnuită când se are în vedere consemnarea pe hârtie a unor date, ci desemnează orice declaraţie despre un act sau fapt juridic, făcută prin scrieri de mână sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hârtie sau orice material (pânză, lemn, metal, etc).

[4] Art. 5 din Legea nr. 445/2001.

[5] V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.

[6] Lege nr. 451/2004 privind marca temporala. Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1021 din 05/11/2004

[7] V. M. Ciobanu, G. Boroi, op. cit.

Comentarii

Lasa un comentariu.