Dizolvarea societatii prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia

Jul 21

Dizolvarea prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate

Conform art.222 alin. (1) litera b) din Legea nr. 31/1990, societatea comercială se dizolvă şi prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia.

Legea nr. 31/1990 nu conţine o dispoziţie similară ca în art. 192 Cod Comercial (abrogat), potrivit căreia “la expirarea termenului fixat pentru durata sa, sau după terminarea obiectului întreprinderii sale, societatea încetează de drept şi nu va putea fi prelungită în mod tacit”.

Deci, în reglementarea anterioară această cauză generală de dizolvare a societăţilor comerciale era considerată a fi de plin drept. Literatura juridică a criticat acest punct de vedere cu motivarea că: “dizolvarea de drept se justifică mai puţin în acest caz, dat fiind că, pe când expirarea termenului reprezintă o dată pe care terţii, prin publicarea actului de societate o pot identifica cu destulă preciziune pentru a şti în ce moment societatea intră în lichidaţiune, identificarea momentului când se termină obiectul întreprinderii fiind o chestiune de fapt, necesită cercetări prealabile, uneori destul de dificile”[1].

Obiectul de activitate a societăţii, ca şi durata acesteia, reprezintă un element esenţial al contractului, fapt pentru care asociaţii sunt obligaţi să precizeze în actul constitutiv obiectul societăţii.

Dar, obiectul de activitate al societăţii are un caracter dublu: stricto sensu, obiectul de activitate al societăţii este cel stabilit ca atare de asociaţi în actul constitutiv, în timp ce lato sensu, obiectul de activitate are înţelesul de scop statutar [obiect general de activitate al societăţii, adică săvârşirea de acte sau fapte de comerţ, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31 /1990].

Asociaţii pot decide oricând, în cadrul obiectului general de activitate, schimbarea sau completarea obiectului de activitate stabilit ca atare în actul constitutiv, în condiţiile art. 199 din Legea nr. 31/1990.

Într-o opinie[2] se consideră că textul legal are în vedere două situaţii. O primă situaţie este aceea în care societatea şi-a propus ca obiect de activitate un singur obiectiv, pe care l-a realizat (spre exemplu – o societate creată de statul român, cu o firmă privată pentru construirea unei autostrăzi) iar cea de-a doua priveşte imposibilitatea realizării obiectului social.

Imposibilitatea poate fi materială, ca în cazul în care obiectul asupra căreia părţile au înţeles să-l exploateze prin intermediul societăţii, spre exemplu, o aeronavă a pierit, dar poate fi şi juridică, ca în cazul în care societatea preconiza exploatarea unei concesiuni petroliere, dar concesiunea nu a fost obţinută sau a fost retrasă. Într-o altă părere[3], imposibilitatea realizării obiectului social trebuie să includă şi două cauze prevăzute distinct de vechiul Cod Comercial şi anume: lipsa şi desfiinţarea obiectului societăţii (art. 191 pct.2 – abrogat). De fapt aceste două cauze prezintă acelaşi conţinut ca şi clasificarea făcută mai sus.

În jurisprudenţă[4] s-a decis că există o imposibilitate de realizare a obiectului de activitate al societăţii şi, în cazul în care se ivesc între asociaţi neînţelegeri grave care fac imposibilă continuarea activităţii societăţii. Un astfel de motiv justifică, de altfel, dizolvarea judiciară a societăţii.

Doctrina[5] a extins interpretarea dată de jurisprudenţă, considerând că, în acelaşi caz de dizolvare precizat anterior se încadrează şi decesul tuturor asociaţilor, starea gravă de boală, situaţii familiale nefavorabile. Unii autori[6] nu sunt de acord cu această includere. Dacă imposibilitatea datorată unor cauze subiective, cum sunt neînţelegerile grave între asociaţi este supusă dizolvării judiciare, în celelalte cazuri de ” neputinţă obiectivă “, dizolvarea trebuie constatată prin hotărâre a adunării generale şi se stabileşte după regulile dizolvării voluntare[7].

O acţiune judiciară în constatarea cazurilor de imposibilitate a realizării obiectului de activitate sau de realizare a lui ar fi inadmisibilă, întrucât pe calea unei acţiuni în constatare nu se poate stabili situaţii de fapt[8]. Rolul instanţei este redus în acest caz, la a dispune, la cererea unor asociaţi în cazul în care organele societăţii omit aceasta, convocarea unei adunări care să constate dizolvarea.

Pe lângă faptul că dizolvarea poate fi împiedicată prin modificarea obiectului de activitate al societăţii, trebuie menţionat că această modificare poate fi făcută oricând, înainte de pronunţarea dizolvării de către tribunal sau de adoptarea hotărârii de dizolvare de către adunarea generală (în condiţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990).

Ca aplicare a art. 222 alin. (1) litera b) din Legea nr. 31/1990 într-o cauză comercială s-a dat o decizie cu următorul conţinut: “deoarece, de la constituire, societatea comercială, nu a avut nici un fel de activitate iar o parte din asociaţi nu au depus capitalul social la care ei s-au obligat, se va dispune dizolvarea sa”.[9]

Într-o alta speţă, s-a precizat că: “prin definiţie, orice societate comercială implică voinţa membrilor săi de a conlucra, în scopul săvârşirii unor fapte de comerţ; în absenţa acesteia, nu se poate realiza obiectul de activitate, ceea ce conduce la dizolvarea societăţii comerciale[10]“.

S-a concluzionat că: imposibilitatea realizării obiectului societăţii, datorită culpei asociatului, are drept efect dizolvarea societăţii, conform art. 169 litera b) din Legea nr. 31/1990 – actualul art. 222 alin.1 litera b) din aceeaşi lege[11]. În practica judiciară s-a considerat că gravele neînţelegeri între asociaţi pun în imposibilitate continuarea unei societăţi în nume colectiv şi fac o piedică serioasă realizării scopului ei. Aceste neînţelegeri grave au ca o consecinţă de neînlăturat  dizolvarea şi lichidarea societăţii[12].


[1] I.L.Georgescu, op.cit., vol.II, p.710

[2] St.D.Cărpenaru şi colab., op.cit., p.504

[3] M.Şcheaua, op.cit., p.462

[4] D.M.Tăbăltoc şi alţii, op.cit., în R.D.C. nr.6/1993, p.111

[5] V.Roş, op.cit., p.59

[6] St.D.Cărpenaru şi colab., op.cit., p.505

[7] St.Cărpenaru şi colab., op.cit., p.505

[8] G.Boroi, D.Rădescu, Codul de procedură comentat şi adnotat, Ed.All, Bcureşti, 1995, p.179

[9] D.Lupşacu, op.cit., p.691 – Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, decizia nr.1176/26.3.1997

[10] D.Lupşacu, op.cit., p.690 – Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, decizia nr.4717/12.12.1997

[11] D.Lupşacu, op.cit., p.708 – Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, decizia nr.558/30.09.1994

[12] C.S.J., secţia comercială, decizia nr.419/1996 în “Dreptul” nr.3/1997, p.129

Comentarii

Un comentariu la articolul “Dizolvarea societatii prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia”

  1. Cauzele specifice de dizolvare a societăţii cu răspundere limitată (S.R.L.) | pinzaru.ro on April 1st, 2009 10:45 am

    […] Dizolvarea societatii prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate […]

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.