Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale

Jul 21

Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale

Art. 222 alin. (1) litera c) din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea comercială se  dizolvă şi prin declararea nulităţi societăţii.

În forma să iniţială, Legea societăţilor comerciale a consacrat concepţia tradiţională privind consecinţele nerespectării cerinţelor legale privind constituirea societăţii comerciale. În această viziune prevalează interesul protejării terţilor, cu excluderea sancţiunii drastice a nulităţii. Între a sancţiona încălcarea dispoziţiilor legale privind înfiinţarea societăţii cu nulitatea acesteia şi a lăsa nesancţionată o atare abatere, legiuitorul a adoptat o soluţie de compromis. Societatea constituită cu nerespectarea obligaţiilor impuse de lege a fost calificată ca o societate nelegală.

Această entitate era recunoscută ca o societate căreia i se recunoşteau numai anumite efecte juridice (dreptul asociaţilor de a cere regularizarea societăţii şi, în anumite cazuri, de a cere dizolvarea, precum şi dreptul terţilor de a-şi valorifica drepturile lor împotriva societăţii nelegal înfiinţate şi împotriva persoanelor care au acţionat în numele acesteia[1].

În forma actuală dată prin O.U.G. nr. 32/1997, Legea nr. 31/1990 a abandonat concepţia tradiţională, în favoarea alteia moderne, care urmăreşte să realizeze un echilibru între nevoia de protecţie a intereselor terţilor şi imperativul respectării legii cu referire la condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru a lua fiinţă o societate comercială. În această reglementare subzistă preocuparea de salvare a societăţii, de regularizare a acesteia, pentru a fi adusă în parametrii de legalitate şi, prin aceasta, de a ocroti pe terţi. Dar, în anumite cazuri este necesar ca societatea să înceteze să mai existe prin declararea nulităţii acesteia.

Cât priveşte soluţia care trebuie aplicată societăţii înfiinţate cu nerespectarea rigorilor impuse de lege, aceasta diferă în funcţie de data când se constată neregularitatea, înainte sau după înregistrarea societăţii în Registrul Comerţului.

Se decide regularizarea şi, în mod excepţional, nulitatea societăţii.

Trebuie să menţionăm câteva aspecte legate de acţiunea în regularizare pentru a putea sesiza diferenţele care există între aceasta şi acţiunea în anularea societăţii.

Astfel, dacă după înregistrarea societăţii în Registrul Comerţului se constată anumite neregularităţi privind constituirea acesteia, legea obligă organele societăţii (administratorii şi cenzorii) să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lor, în termen de 8 zile de la constatarea neregularităţilor (art. 48 din Legea nr. 31/1990).

Dacă organele societăţii nu aduc la îndeplinire această obligaţie în termenul legal, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societăţii să îndeplinească măsura necesară pentru regularizarea societăţii. Pentru a asigura executarea acestei cerinţe legale, tribunalul poate constrânge pe administratori sau cenzori la plata unor daune cominatorii.

Întrucât legea nu cuprinde nici o limitare, înseamnă că acţiunea în regularizare poate fi folosită în cazul sesizării oricărei incorectitudini privind înfiinţarea societăţii, indiferent de obiectul ei.

Acţiunea în regularizare poate fi intentată de orice persoană interesată: de asociaţi, salariaţii societăţii, creditori etc.

Dreptul la acţiune poate fi exercitat numai dacă organele de conducere nu au luat măsurile de regularizare în termenul de 8 zile.

Potrivit legii, acest drept la acţiune se prescrie prin trecerea perioadei de un an de la data înmatriculării societăţii (art.48 alin.3 din Legea nr. 31/1990).

Pentru prejudiciile cauzate prin neregularităţile constatate răspund nelimitat şi solidar fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control (art. 49 din Legea nr. 31/1990).

Dar, nerespectarea unor condiţii esenţiale privind înfiinţarea unei societăţi comerciale pot duce la nulitatea societăţii.

Nici Codul comercial, nici Legea nr 31/1990, înainte de modificarea din iunie 1997, nu conţineau dispoziţii speciale privind nulitatea societăţilor comerciale.

În aceste condiţii, regimul de drept comun al nulităţii actelor juridice se aplică, în principiu, şi în domeniul societăţilor comerciale.

Cu toate acestea (chiar în lipsa unor dispoziţii exprese), specificul societăţii comerciale, care nu este doar un contract, a impus atenuarea efectelor ce decurg din anularea pactului societar.

În acest sens, se vorbea de “izolarea sancţiunii nulităţii în sfera raportului juridic viciat” şi de “supravieţuirea unor clauze subînţelese”[2].

Prin actuala reglementare, legiuitorul a urmărit trei obiective: în primul rând, limitarea cauzelor de nulitate; în al doilea rând, în cazul în care există totuşi un motiv de nulitate, limitarea pronunţării nulităţii societăţii; în al treilea rând, când declararea nulităţii a avut totuşi loc, limitarea efectelor acesteia.

Pentru a ne putea referi la cazurile de nulitate a societăţii comerciale, trebuie să distingem între nulitatea societăţii comerciale şi nulitatea actului constitutiv.

În ceea ce priveşte actul constitutiv, acesta fiind de regulă un contract, el trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale pentru validitatea tuturor contractelor. Acesta va fi nul sau anulabil, potrivit dispoziţiilor legale în materie.

Nulitatea actului constitutiv va determina nulitatea societăţii numai dacă aceasta este totală, dacă are în vedere actul constitutiv în întregul său, căci, în acest caz ne regăsim în situaţia prevăzută de art. 56 litera a) din Legea nr. 31/1990, anume lipsa actului constitutiv.

De regulă, cauze de nulitate cum sunt lipsa capacităţii părţilor contractante sau vicierea consimţământului acestora, nu vor afecta actul constitutiv în întregul său, ci doar raportul juridic între societate şi asociatul incapabil sau al cărui consimţământ a fost viciat.

Se pune totuşi întrebarea dacă nu ar fi fost nimerit să se opereze o distincţie între societăţile de capitaluri şi cele de persoane, aşa încât în cazul acestora din urmă, nulitatea raportului juridic dintre asociat şi societate să atragă nulitatea societăţii în ansamblul său.

Această soluţie ar fi în concordanţă cu faptul că, în societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă, persoana asociaţilor are o asemenea însemnătate, încât ieşirea din societate a unui asociat este o împrejurare de maximă gravitate, de natură să perturbe echilibrul în societate.

O asemenea diferenţiere există în legislaţia franceză.

Din termenii în care este redactat art. 56 din Legea nr. 31/1990 rezultă anumite caracteristici ale nulităţii societăţilor comerciale. Cauzele de nulitate privesc societăţile comerciale înregistrate în Registrul Comerţului. Nulitatea societăţilor înmatriculate este o nulitate expresă, neexistând cazuri de nulitate virtuală.

Prin urmare, nulitatea unei societăţi comerciale nu poate fi declarată pentru alte motive în afara celor prevăzute în acest text.

Încălcarea altor dispoziţii legale, pentru care nu este prevăzută în mod expres nulitatea, va atrage  după sine alte sancţiuni (neregularitatea societăţii, sancţiuni împotriva administratorilor).

Raţiunea acestei soluţii legislative constă în aceea că desfiinţarea societăţii ar putea duce la consecinţe mai grave decât nesocotirea unor dispoziţii legale privind constituirea acesteia. Existenţa unei societăţi este o realitate socială care produce efecte ce nu pot fi şterse prin desfiinţarea juridică a actului. De aceea, este necesar ca nulitatea societăţii să nu poată fi dispusă decât în mod cu totul excepţional.

O altă caracteristică a nulităţii societăţii comerciale se exprimă prin caracterul limitativ al acesteia. Tot în acest context, dispoziţia art. 56 din Legea nr. 31/1990 este o dispoziţie de ordine publică, părţile neputând prevedea în actul constitutiv alte cazuri de nulitate a societăţii.

Nulitatea unei societăţi înmatriculate în Registrul Comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: a) lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în forma cerută de lege; b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societăţii; c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice; d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înregistrare a societăţii; e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii; f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris; g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat; h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi prevăzut de lege.

Referitor la lipsa actului constitutiv, având în vedere sistemul de control al înmatriculării societăţii, este practic imposibil să avem de-a face cu o lipsă în acest sens. Mai degrabă ar putea fi vorba de un act constitutiv lovit de nulitate în întregul său.

In ce priveşte fondatorii, în cazul în care numai unii dintre ei au fost incapabili, această împrejurare nu va afecta societatea în ansamblul ei, ci doar legătura dintre societate şi asociaţii incapabili. Totuşi, dacă datorită faptului că mai mulţi fondatori au fost incapabili la data înfiinţării societăţii, nu a fost întrunit numărul minim de asociaţi prevăzut de lege, societatea va fi nulă, potrivit art. 56 litera h).

Minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu şi cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi interzişii judecătoreşti sunt declaraţi incapabili.

Subiectele colective de drept ar putea fi considerate incapabile, atât în situaţia în care le lipseşte personalitatea juridică, precum şi atunci când au încheiat actul cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă[3]. Prin formularea “la data constituirii societăţii” trebuie înţeleasă data autorizării judecătoreşti de înfiinţare a societăţii.

Dacă fondatorii au fost incapabili (ex. minorii) la data autentificării actului constitutiv, însă, în momentul pronunţării încheierii de către judecătorul delegat, incapacitatea încetase, neregularitatea a fost înlăturată, conform art. 46 din Legea nr. 31/1990.

În privinţa obiectului de activitate al societăţii comerciale legea prevede că acesta trebuie să fie format din acte de comerţ (art. 1 din Legea nr. 31/1990). De asemenea, unele activităţi, deşi sunt acte de comerţ, nu pot constitui obiect al societăţii comerciale, potrivit unor norme speciale (de ex. Legea nr. 103/1 octombrie 1992 care consacră dreptul exclusiv al cultelor religioase de a produce obiecte de cult).

În plus, pentru desfăşurarea unor activităţi, legea cere obţinerea unor avize speciale sau licenţe (H.G. nr. 1323/1990; Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat).

Am putea afirma că formularea “obiect de activitate ilicit sau contrar ordinii publice” trebuie interpretată în sens restrâns, înţelegându-se acele activităţi care, potrivit unor dispoziţii legale speciale, nu pot face parte din obiectul de activitate al unei societăţi comerciale (de ex.: fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca medicament, imprimarea hărţilor militare, remediile secrete, acţiunile care constituie infracţiune etc.).

În celelalte situaţii, nesocotirea normelor legale ce stabilesc regimul exercitării unor activităţi atrage sancţiuni specifice. Astfel, desfăşurarea fără licenţă a activităţilor care, potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1996, conform art. 13 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, constituie infracţiune sau contravenţie, după caz.

O altă cauză de nulitate a societăţii este lipsa încheierii judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii care echivalează cu lipsa autorizării judecătoreşti de constituire a acesteia, care este o formalitate esenţială.

Art. 56 litera b) din Legea nr. 31/1990 forma actuală se referă la lipsa autorizării legale administrative de constituire a societăţii.

Această dispoziţie vizează categoria societăţilor comerciale cu statut special, cum ar fi societăţile bancare care trebuie să obţină, anterior autentificării actelor constitutive, autorizaţia de constituire de la Banca Naţională a României[4].

De asemenea, societăţile din domeniul asigurărilor, înainte de a îndeplini formalităţile prevăzute de Legea nr. 31/1990 trebuie să obţină avizul Oficiului de Supraveghere de pe lângă Ministerul Finanţelor.

Dacă actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris, ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 56 litera f).

Legiuitorul nu sancţionează cu nulitatea lipsa oricăreia dintre clauzele prevăzute de art. 7 şi art. 8 din lege, ci numai acele clauze care prezintă un minim necesar în vederea identificării societăţii (denumirea), a delimitării capacităţii sale juridice (obiectul de activitate) sau a garantării terţilor (aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris).

Lipsa celorlalte menţiuni obligatorii nu va determina nulitatea societăţii, ci va da dreptul la acţiunea în regularizare, conform art. 48 din Legea nr. 31/1990 şi va determina răspunderea fondatorilor, a reprezentanţilor societăţii ori a primilor membri ai organelor de conducere, administrare şi control pentru eventualele prejudicii cauzate, în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 31/1990.

Dacă s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat, se declară nulitatea societăţii, potrivit art. 56 litera g). În privinţa capitalului social minim subscris, trebuie avut în vedere atât dispoziţiile generale cuprinse în Legea nr. 31/1990, care stabilesc un capital social minim de 25.000.000 lei pentru societatea pe acţiuni şi de 2.000.000 lei pentru societatea cu răspundere limitată, cât şi cele din legi speciale, cum ar fi cele ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 33/29 martie 1991, privind activitatea bancară, care prevede că Banca Naţională a României va stabili norme privind volumul minim de capital social cerut pentru societăţile bancare.

Tot sancţiunea nulităţii societăţii va trebui să intervină în situaţia în care actul constitutiv încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1), care stabileşte că aporturile în numerar sunt obligatorii în constituirea oricărei forme de societate. Cu alte cuvinte, capitalul oricărei societăţi trebuie să cuprindă un minim de numerar.

Cât priveşte capitalul social minim vărsat, dispoziţiile legale se referă la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. În general, potrivit art. 8 litera d), capitalul social vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris.

În cazul societăţilor pe acţiuni ce se constituie prin subscripţie publică, fiecare acceptant va trebui să verse la momentul constituirii jumătate din valoarea acţiunilor subscrise.

La societăţile bancare însă, cota minimă a capitalului ce trebuie vărsat la momentul subscrierii, va fi stabilită de Banca Naţională a României, dar această cotă nu poate fi mai mică de 50% din capitalul subscris.

Ultima cauză de nulitate a societăţii comerciale se referă la numărul minim de asociaţi prevăzut de lege.

Textul are în vedere atât numărul minim de 5 asociaţi, prevăzut pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, cât şi numărul minim de 2 asociaţi, cerut pentru orice formă de societate, cu excepţia societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic.

Nulitatea societăţii va interveni numai dacă au fost încălcate dispoziţiile privind numărul minim de asociaţi, nu şi cele privind numărul maxim al acestora (numărul maxim de 50 de asociaţi este prevăzut de art. 12 în cazul societăţilor cu răspundere limitată).

Cererea de anulare poate fi făcută de orice persoană interesată. Soluţia se întemeiază pe caracterul interesului ocrotit.

În scopul de a salva societatea, legea prevede că nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal (art. 57 din Legea nr. 31/1990).

Legea nr. 31/1990 nu reglementează în amănunt acţiunea în declararea nulităţii unei societăţi comerciale, aşa cum procedează Legea franceză din 24 iulie 1966 (art. 362-365). De aceea sunt necesare unele precizări suplimentare.

În primul rând, nulitatea societăţii nu poate fi pronunţată decât de instanţa de judecată, asociaţilor nefiindu-le permis să constate ei înşişi nulitatea.

Deşi jurisprudenţa franceză a adoptat soluţia contrară, doctrina a criticat acest punct de vedere, arătând că nulitatea societăţii este reglementată ca o sancţiune exclusiv juridică.

Această apreciere este valabilă şi în dreptul nostru, de vreme ce art. 56 are în conţinutul său următoarea exprimare: “nulitatea unei societăţi (…) poate fi declarată de tribunal (…)”.

În al doilea rând, instanţa de judecată este obligată să pronunţe nulitatea societăţii, în măsura în care a fost constatată existenţa cauzei de nulitate (în afară de cazul în care motivul nulităţii a fost înlăturat înainte de a se pune concluzii în fond).

Cu alte cuvinte, pronunţarea nulităţii societăţii nu este o facultate pentru instanţă, ci o obligaţie.

Acţiunea în anulare va fi îndreptată împotriva societăţii, în calitate de pârât, deoarece se pune în discuţie însăşi existenţa persoanei juridice.

Întrucât Legea nr. 31/1990 nu prevede un termen de prescripţie pentru acţiunea de declanşare a nulităţii societăţii, se vor aplica regulile de drept comun.

Art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă stabileşte că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune fie pe cale de excepţie.

Astfel, se poate concluziona că acţiunea în declararea nulităţii societăţii este imprescriptibilă.

Potrivit legii, pe data la care hotărârea tribunalului de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea îşi încetează existenţa şi intră în lichidare (art. 58 alin.1 din Legea nr. 31/1990).

Luând în discuţie prevederile art. 58 alin. (1) din lege şi cele ale art. 222 litera c) care menţionează printre cauzele de dizolvare a societăţii, declararea nulităţii acesteia, se pot naşte o serie de controverse.

Într-o opinie[5], amestecarea celor două concepte de dizolvare şi nulitatea nu este tocmai potrivită. Ipotezele sunt fundamental diferite: nulitatea sancţionează anumite vicii ale societăţii existente chiar în momentul constituirii, în timp ce dizolvarea înseamnă numai încetarea executării unui contract de societate, valabil încheiat, încetare datorată unor cauze intervenite ulterior.

De altfel, dispoziţiile art. 58, conform cărora societatea declarată nulă încetează să mai existe şi cele ale art. 222 şi următoarele care consideră declararea nulităţii o cauză de dizolvare, se contrazic, deoarece societatea dizolvată nu îşi încetează existenţa, ci şi-o continuă, dar cu o capacitate juridică restrânsă.

Conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în forma sa actuală, prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii se vor numi şi lichidatorii societăţii. Totuşi, în ce priveşte numirea lichidatorilor se derogă de la aceste dispoziţii, lichidatorii fiind numiţi prin hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii.

Tribunalul va comunica dispozitivul acestei hotărâri Oficiului Registrului Comerţului, care, după menţionare, îl va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare [art. 58 alin. (3)].

Ca o consecinţă a faptului că declararea nulităţii societăţii nu produce efecte decât pentru viitor, asociaţii vor răspunde pentru obligaţiile sociale, în conformitate cu distincţiile făcute de art. 3 din Legea nr. 31/1990: asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi ţinuţi să răspundă nelimitat şi solidar, iar ceilalţi membri până la concurenţa aportului lor social [art. 58 alin. (4) din Legea nr. 31/1990].

Art. 58 din Legea nr. 31/1990 derogă şi de la caracterul executoriu al hotărârilor judecătoreşti definitive. Astfel, societatea încetează de la data la care hotărârea de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă.

Declararea nulităţii societăţii nu aduce atingere actelor încheiate în numele său [art. 59 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].

Nici societatea şi nici asociaţii nu pot opune terţilor de bună-credinţă nulitatea societăţii [art. 59 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

Art. 59 din Legea nr. 31/1990 întăreşte dispoziţia potrivit căreia declararea nulităţii societăţii nu produce efecte retroactive.

Terţii au posibilitatea de a opta între nulitatea societăţii şi validitatea acesteia. Ei vor putea alege între a considera societatea valabil constituită, dacă aceasta este în interesul lor, sau a atrage consecinţele ce decurg din lichidarea societăţii.

Deoarece Legea nr. 31/1990 nu reglementează o sancţiune pentru prejudiciile cauzate de declararea nulităţii societăţii, s-a arătat că, dacă există o răspundere pentru neregularităţile care sunt înlăturate prin acţiunea în regularizare, cu atât mai mult se admite răspunderea pentru încălcarea cerinţelor legale care au dus la declararea nulităţii societăţii.

În acest context sunt incidente dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 31/1990.

Întrucât legea recunoaşte oricărei persoane interesate atât dreptul de a cere regularizarea societăţii, cât şi cel de a solicita declararea nulităţii societăţii, este posibil ca în termenul de un an de la înregistrarea societăţii să se ivească un conflict de interese prin declanşarea celor două acţiuni.

În absenţa unei dispoziţii legale, s-a considerat că, în cazul unui concurs între cele  două acţiuni, ar trebui să aibă de câştig de cauză acţiunea în regularizare[6].

Soluţia este mai conformă cu spiritul legii de protejare a intereselor terţilor.

În practica judiciară[7] s-a apreciat că, deşi procentele pe care le-a încasat pârâta din vânzări erau stabilite la valori nete de cifră de afaceri, acestea trebuiau corelate şi cu obligaţia ei de a plăti salariile personalului şi cheltuielile de întreţinere aferente magazinului, care diminuau câştigurile efective obţinute de aceasta din desfăşurarea activităţii economice.

Din art. 1513 alin. (1) Cod Civil rezultă că este nul contractul prin care se stipulează că un asociat va avea dreptul la totalitatea câştigurilor, în timp ce alineatul (2) al aceluiaşi text dispune că este nulă convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai muşti asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierderi.

Clauza leonină sub forma scutirii de a participa la pierderi provoacă numai nulitatea clauzei respective, nu şi a întregului contract de societate, întrucât, în acest caz societatea poate să funcţioneze în mod valabil.

Art. 1513 alin. (1) Cod Civil foloseşte sintagma “contractul este nul”, în timp ce alineatul (2) foloseşte formularea “convenţia este nulă”, care are sensul de clauză contractuala. Utilizarea celor doi termeni diferiţi nu este întâmplătoare deoarece Codul Civil, în principiu consacră o sinonimie între “contract” şi “convenţie”.

Dar atunci când intenţia legiuitorului este de a le da sensuri diferite, cele două cuvinte sunt folosite în cadrul aceluiaşi articol.

Având în vedere că contractul de societate este un contract multilateral, raportul juridic al unui asociat cu societatea poate fi viciat prin stipularea scutirii de a participa la pierderi, în timp ce raporturile juridice ale celorlalţi asociaţi cu societatea rămân  valabile.

Dacă se introduce în contractul de societate o clauză prin care un asociat va încasa toate câştigurile, societatea în întregime are caracter fictiv, legea instituind o prezumţie irefragrabilă de nulitate a contractului de societate.

Art. 56 litera a) teza întâi se referă la situaţia in care societatea comercială poate fi declarată nulă în cazul în care lipseşte actul constitutiv. Dacă actul constitutiv este declarat nul, atunci se poate considera ca acesta lipseşte, ca atare, se poate cere nulitatea societăţii ca o consecinţă a nulităţi contractului. Nulitate atrage dizolvarea sa.


[1] St.Cărpenaru, op.cit., p.198

[2] O.Căpăţână, Societăţile comerciale, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p.179-181

[3] M.Şcheaua, op.cit., p.126

[4] O.Căpăţână, op.cit., p.405

[5] M.Şcheaua, op.cit., p.132

[6] St.Cărpenaru, op.cit., p.201 şi urm.

[7] C.S.J., secţia comercială, Decizia nr.1142/09.7.1996 în Revista “Dreptul” nr.7/1997

Comentarii

Avem 2 comentarii la articolul “Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale”

  1. Dizolvarea societatilor comerciale | pinzaru.ro on April 1st, 2009 10:42 am

    […] Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale […]

  2. Dizolvarea prin trecerea timpului stabilit pentru durata societatii | pinzaru.ro on April 1st, 2009 10:42 am

    […] Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale […]

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.