Delimitarea excepţiilor de procedură de excepţia de neconstituţionalitate

October 1, 2008

În desfăşurarea unui proces civil pe lângă excepţiile procesuale (de procedură şi de fond) poate fi invocată şi o excepţie de neconstituţionalitate. Pentru că este invocată în timpul unui proces aflat în desfăşurare, în faţa instanţelor judecătoreşti şi pentru a consolida poziţia procesuală a părţii care a formulat-o, se poate pune întrebarea: este ea o excepţie procesuală ca şi cele mentionate anterior?

Doctrina are multe şi importante rezerve faţă de un eventual răspuns afirmativ[1]. Totuşi, o analiză temeinică, poate surprinde punctele de apropiere şi pe cele de deosebire.

Excepţia de necontituţionalitate este o formă a controlului de constituţionalitate a posteriori realizat de Curtea Constituţională în virtutea art. 146, litera d) din legea fundamnetală şi a legii organice nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii. Prin excelenşă, ea priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor reprezentând în egală măsură „o garanţie constituţională a apărării intereselor lor.”[2]

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate poate fi privită ca un mijloc de apărare procesual prin efectul căruia se înlătură de la aplicarea în spiţă în text de lege ce consacră o regulă de drept ce contravine dispoziţiilor de forţă juridică superioară. Ceea ce particularizează instituţia juridică analizată este natura normei juridice la care nu raportăm prin efectul excepţiei. Raportarea se face la normele constituţionale care prevalează asupra tutuor celorlalte. Dacă în cazul excepţiilor de procedură se invocă anumite nregulrităţi de procedură, iar în cazul excepţiilor de fond se invocă lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, excepţia de neconstituţionalitate vine cu un mecanism revoluţionar. Nu mai este purtată discuţia în sfera aplicării dreptului (prezumat corect şi de aceea necontestat) la situaţia particulară dedusă judecăţii, şi se transferă discuţia pe terenul normei juridice însăşi. Parte care se acoperă astfel nu mai spune că aplicarea dreptului (ca sumă a normelor juridice ăn vigoare) este alta, ci susţine că însăşi norma juridică a cărei aplicare trebuie realizată, este greşită, viciată, neconstituţională. Aceasta ar fi diferenţa specifică dintre noţiunile comparate din care decurg altele.

Amintim în această ordine de idei câteva deosebiri. În primul rând excepţia e neconstituţionalitate este judecată de o altă instanţă decât cea investită să soluţioneze cauza. Compententă să judece este Curtea Constituţională pentru toate excepţiile „ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti camerei de arbritaj comercial”[3]. De asemenea, instanţa de contencios admnistrativ, sesizată de o acţiune împotriva unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului, dacă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 ali. 1 şi 3 din legea nr. 47/1992 sesizează, prin încheiere motivată Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.[4]

În al doilea rând dacă efectul excepţiilor procesuale poate fi dilatoriu sau peremptoriu efecrtul excepţiei de neconstituţionalitae poate fi considerat declinatoriu într-o primă fază, putând deveni peremptoriu dacă excepţia a fost admisă, sau doar dilatoriu, dacă excepţia nu este admisă.

Articolul 29 ali. 5 din legea nr. 47/1992, republicată prevede ca pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate (a legii sau ordonanţei aplicabile speţei) judecarea cauzii se suspendă (suspendarea este obligatorie indiferent de instanţa judecătorească înaintea căreia s-a invocat excepţia).[5] Aceeaşi soluţie este prevăzută şi de legea nr. 554/2004 a constenţiosului administrativ. Astfel, instanţa de contencios administrativ suspendă soluţionarea cauzii pe fond. Este un caz de suspendare legală de drept a judecăţii. Repunderea cauzii pe rol se face după pronunţarea Curţii Constituţionale. Se va da termen cu citirea părţilor, numai dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională. În caz cpntrar, respinge acţiunea ca inadmisibilă pe fond.[6]

În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, sesizarea instanţei de contencios administrativ se va face în condiţiile art. 7 ali. 5 – procedura prealabilă nu este obligatorie – şi ale art. 11, ali. (1) – în termen de 6 luni – şi (2) – pentru motiv temeinic şi după 6 luni, cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.[7]

Rezultă o a treia deosebire: deciziile prin care Curtea Constituţională s epronunţă asupra unei excepţii de neconstituţionalitae produc efecte „erga omnes”. În consecinţă, dispoziţia din lege sau ordonanţă declarată neconstituţională nu se mai poate aplica în nici o altă cauză. Dacă aceeaşi excepţie se mai invocă în alte pricini ea este respinsă ca fiind lipsită de obiect. Dacă, însă excepţia a fost respinsă, ea poate fi invocată de alte părţi sau instanţe judecătoreşti în alte cauze şi Curtea se va pronunţa din nou.[8]

În concluzie, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate într-un proces pendente este un demers mult mai ambiţios decât acela de a invoca o excepţie de procedură sau de fond, dar rezultatul în cazul admiterii este mult mai energic. Rămâne doar ca partea interesată să analizeze şansele de reuşită ale unui astfel de demers. Invocarea excepţiei de neconstituşionalitate doar în scop de şicană este corectabilă de către instanţa de judecată în faţa căreia se invocă, căci instanţa acţionează ca un prin filtru legal.[9] Sesizarea Curţii se face numai atunci când aceasta constată că este vorba de neconstituţionalitatea unei dispoziţii de care depinde judecata cauzii.[10]


[1] V.M. Ciobanu, loc. cit.: “Chiar dacă, aşa cum pe bună dreptate s-a subliniat […], excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi încadrată fără reserve serioase în categoria excepţiilor procesuale, am apreciat că aoco este locul să ne ocupăm de ea deoarece deşi prezintă particularităţi semnificative, oare, fără îndoială şi asemănările cu excepţiile procesuale”. P. 131;

[2] I. Muraru, M. Constantinescu, “Rolul Curţii Constituţionale în asigurarea echilibrului puterilor în stat”, Dreptul nr. 9/1992, p. 7;

[3] art. 146, litera d) din Constituţie: “Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: … hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitae privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj commercial…”

[4] art. 9, alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a continciosului administrativ

[5] V. M. Ciobanu, G. Boroi, „Drept procesoral civil.” Curs selectiv. Teste Grilă, Ediţia a 3-a,  Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 305;

[6] art. 9, alin. 3 din Legea nr 554/2004 a Contenciosului administrativ;

[7] art. 9, alin. 4 din Legea nr 554/2004 a Contenciosului administrativ;

[8] V.M. Ciobanu, “Tratat … ” vol. II, Bucureşti, 1997, p. 139;

[9] V.M.Ciobanu, op. cit., p. 136;

[10] Soluţia se aseamănă cu cea din dreptul comunitar care reglementează instituţia întrebărilor prejudiciale – questions prejudicielles” < art. 173 TCE;

Comentarii

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.