• Home
• DOS
• Windows 101
• Tips
• News & Reviews

Să instalăm o placă 3dfx Voodoo2 pe un sistem AM5 și Windows 11? Nimic mai complicat…

Cum ar fi să instalăm o placă 3dfx Voodoo2 pe un calculator AM5 cu Ryzen 9 și, mai apoi, ci chiar și în Windows 11? Este practic? În anumite situații, da. Mai ales dacă folosim și Windows 9x pe hardware modern. În ceea ce privește inițializarea nativă a plăcii sub Windows 10 sau Windows 11 pe 64 de biți, lucrurile sunt mai complicate dar nu imposibile… Totuși, ideea de a lansa jocuri pe hardware 3dfx autentic direct din Windows 11 este suficient de interesantă încât să merite experimentul, chiar dacă multe dintre jocurile compatibile Glide nu pornesc deloc în Windows 10 sau 11.

Ce este Voodoo2?

Probabil majoritatea dintre voi știți deja ce reprezintă un Voodoo2, însă merită o scurtă recapitulare.

Lansată la începutul anului 1998, 3dfx Voodoo2 era acceleratorul 3D pe care și-l dorea orice pasionat de PC gaming în special pentru că, la momentul apariției, era cea mai rapidă soluție disponibilă pe piață. Chiar dacă spre sfârșitul anului au apărut competitori puternici, precum NVIDIA RIVA TNT, Voodoo2 avea un avantaj unic: posibilitatea de a utiliza două plăci simultan prin tehnologia SLI (Scan-Line Interleave).

În configurație SLI, discuția despre performanță era practic încheiată. Un sistem cu două Voodoo2 reprezenta vârful absolut al gamingului PC în 1998 și începutul lui 1999.

Cum conectăm o placă Voodoo2 la un sistem modern?

Prima provocare a fost conectarea fizică. Întregul experiment a pornit după ce cineva m-a întrebat dacă rack-ul PCIe to PCI de la StarTech pe care l-am prezentat în alte video-uri poate funcționa cu un Voodoo2 sau un Voodoo3. Inițial am crezut că răspunsul va fi simplu. Nu a fost. Carcasa externă StarTech acceptă doar plăci PCI de dimensiuni reduse (half-length), iar Voodoo2 este mult prea lungă pentru a încăpea în interior. Soluția a fost să las placa în afara carcasei. Arată complet aiurea, dar funcționează.

Performanța în Windows 98

Sub Windows 98, rezultatele au fost surprinzător de bune. Placa a funcționat perfect pe un sistem bazat pe Ryzen 9 9900X. Driverele s-au instalat fără probleme, iar testele au confirmat că Voodoo2 nu este deloc intimidat de hardware-ul modern.

În Quake II am obținut aproximativ 62 FPS la rezoluția de 800×600, practic limita maximă realistă pentru această placă. De asemenea, 3DMark 2001 a raportat unul dintre cele mai ridicate scoruri pe care le-am văzut vreodată pentru un singur Voodoo2.

Un aspect interesant a fost comportamentul driverelor. Contrar așteptărilor, ultimele drivere oficiale 3dfx au oferit aproximativ 20% mai multă performanță decât popularele drivere modificate „Fast Voodoo”, considerate de mulți drept alegerea optimă pentru Voodoo2.

Până aici, totul părea să meargă perfect.

De ce alte plăci PCI nu funcționează la fel de bine?

Lucrurile s-au schimbat radical când am încercat alte plăci PCI, precum S3 Virge sau chiar Voodoo3. Rezultatul? Instabilitate totală. După mai multe teste, explicația pare să fie legată de cablul DVI de aproximativ un metru utilizat de adaptor. Acesta introduce o latență suplimentară pe magistrală. Plăcile precum Virge și Voodoo3 folosesc funcții avansate de PCI Bus Mastering și devin extrem de sensibile la astfel de întârzieri.

Consecința este că încep să retransmită continuu anumite operații pe magistrală, blocând în final întregul sistem.

Voodoo2 are un design mult mai simplu și evită această problemă, ceea ce explică de ce funcționează atât de bine în această configurație neobișnuită.

Windows 10 și Windows 11: partea cu adevărat interesantă

În 2006, un dezvoltator cunoscut sub numele de Ryan „Colourless” Nunn a creat un driver experimental pe 64 de biți pentru plăcile Voodoo. Acesta funcționează ca un strat de compatibilitate care păcălește vechile biblioteci Glide să creadă că rulează într-un mediu Windows NT4.

Surprinzător, acest driver poate fi instalat și astăzi pe Windows 10 x64 și Windows 11. Există însă o condiție obligatorie: dezactivarea verificării semnăturii digitale a driverelor (Driver Signature Enforcement). Instalarea driverului nu înseamnă însă automat că totul funcționează.

Inițial, driverele se încărcau corect, însă bibliotecile Glide afișau o eroare de tip „map memory”.

Din fericire, problema fusese rezolvată încă din perioada Windows XP Professional x64. Înlocuirea DLL-urilor Glide cu versiuni modificate a eliminat complet eroarea.

În cazul Windows 11 a fost nevoie și de câteva schimbări suplimentare ale sloturilor PCI, plus dezactivarea semnăturii driverelor la fiecare instalare, însă rezultatul final este impresionant:

Da, un 3dfx Voodoo2 din 1998 poate funcționa în Windows 11 23H2.

O placă video lansată în urmă cu aproape trei decenii, un driver experimental din 2006 și un sistem de operare modern din 2024–2025. Este exact genul de combinație improbabilă care face hobby-ul hardware-ului retro atât de fascinant.

Concluzie

Experimentul demonstrează încă o dată cât de flexibil poate fi ecosistemul PC. Deși nimeni nu a proiectat vreodată un Voodoo2 pentru a funcționa pe o platformă AM5 sau în Windows 11, cu suficientă răbdare se poate… Este utilă pentru utilizarea de zi cu zi? Nu neapărat. Este fascinant să vezi tehnologie din 1998 funcționând pe un sistem de ultimă generație? Cu siguranță. Iar pentru pasionații de hardware retro, uneori acesta este motivul principal pentru care merită să încerci astfel de experimente.

Un SSD M.2 NVMe pe un Pentium II?

Un SSD M.2 NVMe pe un Pentium II? N-ar trebui nici măcar să existe o astfel de discuție. La o adică, Pentium II a fost lansat în 1997, prima placă de bază cu PCI Express a apărut abia în 2004, iar SSD-urile NVMe au sosit aproximativ un deceniu mai târziu. Așa că ideea de a instala un astfel de SSD pe o placă de bază din 1997 pare mai degrabă o întrebare capcană pe care ai putea să o primești la un interviu de angajare la Google. Și totuși… dacă înțelegi cu adevărat cum funcționează PCI Express, ideea începe să pară surprinzător de rezonabilă. Cel puțin în teorie…

Dacă preferi să urmărești videoclipul de pe YouTube – ceea ce ar fi absolut grozav, bineînțeles – dă click pe linkul de mai jos. Acest articol conține în mare parte aceleași informații, plus câteva detalii suplimentare care nu au mai încăput în versiunea video.

Dar o placă de bază Pentium II are doar sloturi PCI…

Corect. O placă de bază Pentium II dispune doar de sloturi PCI clasice și nu are nici urmă de conector M.2. Însă aici intervine partea interesantă a poveștii. PCI Express nu a înlocuit PCI aruncând totul la gunoi și pornind de la zero. A fost proiectat încă de la început pentru a fi compatibil la nivel software cu standardul PCI original.

Din perspectiva sistemului de operare, un dispozitiv PCIe arată exact ca un dispozitiv PCI: aceeași alocare de resurse, același proces de enumerare și același model de drivere. Magistrala a evoluat radical la nivel hardware (comunicație serială în loc de paralelă, conexiuni punct-la-punct în loc de magistrală partajată și o lățime de bandă mult mai mare), dar interfața software a rămas intenționat aceeași.

A fost o decizie extrem de inspirată, deoarece alternativa ar fi fost un coșmar: pentru fiecare sisteme de operare ar fi trebuit să se rescrie componente fundamentale ale sistemului doar pentru a suporta un nou tip de magistrală. Astfel, când PCI Express a debutat în 2004, puteai instala o placă video PCIe nouă într-un sistem care rula Windows 98, Windows NT sau Windows XP, iar aceasta era recunoscută imediat, fără actualizări ale sistemului de operare. Sistemul nu trebuia să știe și nici să îi pese că la nivel hardware lucrurile se schimbaseră.

Această compatibilitate retroactivă este exact motivul pentru care putem folosi și astăzi, cu adaptorul potrivit, un dispozitiv PCIe pe o placă de bază PCI. Și tot ea face posibil întregul experiment „NVMe pe Pentium II”.

SSD-urile M.2 NVMe sunt, de fapt, dispozitive PCIe standard

Da, SSD-urile M.2 NVMe sunt pur și simplu dispozitive PCIe standard într-un format fizic diferit.

Un adaptor M.2 către PCIe face exact ceea ce sugerează numele: conectează pinii conectorului M.2 la echivalentele lor dintr-un slot PCIe. Fără magie, fără conversii complexe. Doar o remapare fizică a conexiunilor.

Prin urmare, dacă poți conecta un dispozitiv PCIe într-un slot PCI clasic, atunci poți conecta și un SSD NVMe într-un sistem Pentium II.

Și da, acest lucru este posibil folosind un adaptor PCI-to-PCIe bazat pe un cip precum PEX8112. Acest cip funcționează ca un traducător bidirecțional: îi spune SSD-ului NVMe că rulează pe o conexiune PCIe x1 și, simultan, îi spune BIOS-ului că are în față un dispozitiv PCI obișnuit.

În teorie, SSD-ul NVMe ar trebui să apară pur și simplu ca încă un dispozitiv pe magistrala PCI. Din acel moment, totul devine o problemă de drivere.

Două lucruri care pot merge prost înainte să ajungi la drivere

1. Linia de alimentare de 3,3 V

Primele implementări PCI furnizau doar 5 volți. Reviziile ulterioare au introdus și alimentarea la 3,3 V. Multe plăci PCI sunt universale și funcționează cu ambele tensiuni, însă SSD-urile M.2 NVMe necesită obligatoriu 3,3 V, aceasta fiind tensiunea lor standard de funcționare.

Adaptorul PCI-to-PCIe transmite pur și simplu alimentarea disponibilă în slot. Dacă tensiunea de 3,3 V lipsește, adaptorul nu poate compensa, iar SSD-ul nu va porni.

Vestea bună este că placa de bază Intel 440BX utilizată în acest experiment oferă 3,3 V pe sloturile PCI, deci nu există probleme.

Ca referință însă, o placă Socket 7 bazată pe chipsetul VIA MVP3, lansată la doar câteva luni după 440BX, nu oferă 3,3 V pe magistrala PCI. În acel caz, întregul proiect ar necesita modificări hardware suplimentare.

2. Scanarea bridge-urilor PCI de către BIOS

SSD-ul NVMe se află în spatele unui bridge PCI-to-PCI suplimentar, ceea ce este perfect valid din punct de vedere al specificației PCI (standardul permite până la 256 de bridge-uri).

Totuși, unele BIOS-uri mai vechi nu scanează dispozitivele aflate dincolo de primul bridge sau nu alocă resursele corect. Acest lucru poate compromite complet configurația înainte ca sistemul de operare să fie încărcat.

Driverele: vestea bună

Majoritatea SSD-urilor NVMe (cu câteva excepții timpurii, precum Samsung 950 Pro) nu includ un Option ROM clasic pentru boot prin BIOS. Ele presupun că firmware-ul plăcii de bază conține deja un driver NVMe.

Evident, o placă de bază din 1997 nu are așa ceva.

O soluție interesantă ar fi încărcarea unui bootloader compatibil NVMe prin Option ROM-ul PXE al unei plăci de rețea, însă acest subiect merită un articol sau un videoclip separat.

Pentru acest experiment am pornit sistemul de pe un hard disk SATA și am testat dacă Windows 98 poate recunoaște SSD-ul NVMe.

De ce Windows 98? Pentru că acesta era sistemul de operare folosit de majoritatea posesorilor de Pentium II. Eu cu siguranță îl foloseam.

Și, oricât de improbabil ar suna combinația „NVMe + Windows 98”, ea nu este imposibilă. La sfârșitul anului 2025 exista deja un driver NVMe funcțional pentru Windows 98.

Driverul original pentru Windows 2000/NT a fost scris de Dominik Behr, iar portarea pentru Windows 98 a fost realizată de SweetLow. Ambele sunt ușor de instalat și surprinzător de fiabile.

Cum driverul NVMe era deja instalat în sistemul meu Windows 98, SSD-ul a fost detectat chiar de la prima pornire și a solicitat repornirea sistemului.

Acesta a fost un semn bun, deși oricine a lucrat cu hardware retro știe că există o diferență uriașă între un driver care se instalează și unul care funcționează efectiv.

După repornire: SSD NVMe complet funcțional în Windows 98, conectat prin magistrala PCI clasică.

Viteze de transfer: ce poate face de fapt magistrala PCI

Spre deosebire de PCI Express, magistrala PCI clasică oferă o lățime de bandă totală de 133 MB/s, partajată între toate dispozitivele conectate, nu per dispozitiv.

După ce luăm în calcul overhead-ul protocolului și alte limitări, vitezele reale de citire ajung în jurul valorii de 100 MB/s în CrystalDiskMark.

Aceste valori cresc dacă sistemul este overclockat. Atunci când frecvența magistralei PCI urcă de la 33 MHz la aproximativ 36–37 MHz, vitezele de transfer cresc până la circa 110–114 MB/s.

Pentru comparație, atunci când am testat același SSD NVMe prin același adaptor PCI-to-PCIe într-un slot PCIe x1 real, am obținut aproximativ 200 MB/s, deoarece bridge-ul funcționa la 66 MHz în loc de 33 MHz.

Am testat aceeași configurație și în Windows NT. Driverul NVMe pentru NT, utilizat printr-o conexiune PCIe completă, poate împinge acest SSD Samsung până la aproximativ 1,4 GB/s.

Sunt cifre impresionante pentru un sistem de operare lansat în 1996.

Prin magistrala PCI însă, rezultatele revin inevitabil în zona celor aproximativ 100 MB/s.

Este această configurație cu adevărat utilă?

Aș spune că da, și nu doar ca un experiment de tipul „pentru că putem”. Dacă ai un SSD NVMe scos din uz într-un sertar și îți dorești cea mai rapidă soluție de stocare pentru un sistem PCI clasic, această variantă poate fi mai ieftină decât ruta tradițională bazată pe carduri CompactFlash.

Cardurile CF se comportă mai mult ca niște unități IDE clasice și oferă o compatibilitate excelentă, însă nici ele nu sunt ieftine, iar adaptorul necesar reprezintă un cost suplimentar.

În multe cazuri, o placă PCI-to-PCIe și un SSD NVMe rămas disponibil pot reprezenta soluția mai avantajoasă.

Mai departe: placa XBridge (sdz-mods.com)

Cineva a dus deja această idee și mai departe.

Daniel de la SDZ-Mods a dezvoltat recent un adaptor PCI-X către NVMe care funcționează și în sloturi PCI standard. Pe o magistrală PCI-X, capabilă de până la 1 GB/s, adaptorul a atins aproximativ 800 MB/s într-un sistem SGI O2. Sper să pun mâna pe unul dintre aceste adaptoare în viitorul apropiat. Deși, mai întâi, va trebui să găsesc un sistem PCI-X.

Windows 11 pe o placă de bază Intel i865 cu DDR1 si AGP 8X?

Windows 11 pe o placă de bază Intel i865 (un chipset lansat în 2003) nu sună foarte fezabil, dar  funcționează. Și da, avem o placă video AGP 8X, procesor quad-core, decodare video hardware și chiar accelerare în Firefox, iar toate merg pe o platformă care rulează cu DDR1.

Hardware-ul

Build-ul folosește o placă de bază ASRock 865PE Conroe bazată pe chipset-ul Intel 865PE lansat tocmai în mai 2003. Aceasta este una dintre foarte puținele plăci de bază care are suport pentru procesoare precum un Core 2 Quad Q6600 dar pe un chipset proiectat pentru Pentium 4 și DDR1.

Partea bună e ca Windows 11 – până la versiunea 23H2 – poate rula pe orice procesor pe 64 de biți cu suport SSE3, fără modificări de kernel. Trucul este să ocolești verificările inițiale de hardware în timpul instalării, ceea ce necesită exact două clicuri dacă pregătești stick-ul USB cu Rufus. Atât.

Ce s-a întâmplat cu suportul AGP în Windows?

Windows 10 versiunea 1507 și 1511 încă au venit cu suport nativ pentru magistrala AGP din fabrică. După aceea, Microsoft a eliminat discret acele fișiere necesare pentru inițializarea portului AGP. Asta inseamna ca orice placa AGP fie ca rula in modul PCI daca driverele permit si nu se va initializa si in Device Manager va aparea o eroare Code 43.

În mod implicit, un port AGP apare în sistemul de operare ca un bridge standard PCI-to-PCI. Asta e suficient pentru a boota in Windows. Dar pentru a debloca pentru ce a fost de fapt proiectat AGP e nevoie de un driver GART dedicat. GART înseamnă Graphics Address Remapping Table și este specific chipset-ului. Plăcile Intel au nevoie de un driver Intel GART. Chipset-urile VIA și AMD au nevoie de ale lor.

Cum am rezolvat pe placa mea

Driver-ul Intel GART este un fișier numit AGP440.sys și funcționează pe toate chipset-urile Intel AGP. A fost extras din versiunea Windows 10 1507. Mai departe am modificat un fișier INF (dintr-un pachet de drivere AMD AGP gasit pe net) astfel încât AGP440.sys să fie asociat cu ID-ul hardware corect al bridge-ului PCI-to-PCI.

Odată ce ai identificat bridge-ul corect în Device Manager, dai click pe “Update Driver” si alegi INF-ul modificat, iar dupa un restart AGP440.SYS va trece la muncă. În momentul în care Windows 11 s-a încărcat cu AGP440.sys la bord, Radeon HD 4650 a prins viață la Full HD. Code 43 dispărut, fără probleme.

De ce HD 4650 specific?

Seria Radeon HD 4600 a fost ultima în format AGP. Cipul RV730 este cel mai avansat silicon pus vreodată pe o placă AGP dar mai important e că a primit drivere pe 64 de biți cu suport oficial până la Windows 8 iar Windows 11 este în continuare compatibil cu WDDM (Windows Display Driver Model) folosit în Windows 7/8, astfel că ultima versiune Catalyst cu suport AGP din 2012 se instalează și rulează în Windows 11.

Partea bună e că decodarea hardware H.264 funcționează în continuare în Windows 11. Media Player Classic Home Cinema, inclus cu K-Lite, detectează corect capacitățile de decodare hardware iar Firefox folosește de asemenea accelerare hardware prin OpenGL.

La capitolul benchmarkuri, scorul 3DMark 2001 s-a apropiat de ce ai obține pe Windows 10 pe când avea suport AGP nativ, deși rămâne sub Windows 7.

Windows 11, capătul drumului pentru AGP

Începând cu versiunea 24H2, Microsoft impune setul complet de instrucțiuni SSE4.2. Binarele 24H2 sunt compilate cu instrucțiuni SSE4.2 iar asta inseamna ca nu putem ocoli cu editări de registry. Niciun procesor care suporta SSE4.2 nu poate fi montat pe placi de baza cu slot AGP, deci 23H2 este ultima versiune de Windows 11 care funcționează, In orice caz Windows 23H2 primește în continuare actualizări de securitate, dar doar pentru edițiile Education și Enterprise.

 

Windows 98 la maxim: cum să instalăm cele mai performante plăci video PCI-Express compatibile – NVIDIA seria 7000

În acest articol, vom discuta despre cum să instalăm o placă grafică Nvidia din seria 7000 în Windows 98.

Deși suportul oficial al Nvidia pentru Windows 98 s-a oprit în 2005, odată cu seria 6000, există soluții pentru a folosi plăci grafice mai noi precum seria 7000 datorită patch-urile oferite de regretatul Rudolf Loew. În acest ghid, vom acoperi ce drivere sunt necesare și cum să rezolvăm problemele care apar frecvent în timpul instalării.

Driverul ver. 82.69 e baza!

Ultimele drivere oficiale pentru Windows 98 au fost lansate în decembrie 2005, odată cu versiunea Forceware 81.98, care oferea suport pentru seria 6000 și OpenGL 2.0. Acestea sunt încă disponibile pe site-ul oficial Nvidia. Cu toate acestea, în septembrie 2006 a apărut un driver beta 82.69, care rezolva problemele de rezoluții widescreen și este esențial pentru patch-urile ulterioare.

Pentru instalarea corectă a unei plăci din seria 7000 pe Windows 98, avem nevoie de driverul modificat sau neoficial 82.69, care este ușor de găsit online. Acesta funcționează și cu seria 7000, dar dacă installer-ul nu recunoaște placa grafică, driverul va trebui instalat manual.

Probleme comune și soluții

După instalarea driverului, fără aplicarea unor patch-uri suplimentare, pot apărea diverse probleme. Pe unele configurații, sistemul nu va mai boota normal în Windows 98, dar va merge în Safe Mode. De asemenea, chiar dacă placa grafică este instalată corect, unele jocuri vor funcționa, iar altele vor bloca sistemul. Spre exemplu, în cazul acestei configurații, jocuri precum Return to Castle Wolfenstein rulează fără probleme, dar Quake 2 poate bloca sistemul. La fel o poate face și rularea benchmark-ului 3DMark 2001 SE.

Așadar pentru a face placa grafică stabilă și fiabilă, trebuie aplicate o serie de patch-uri dezvoltate de Rudolph Loew.

Patch-urile esențiale pentru plăcile Nvidia de 512MB

Plăcile grafice Nvidia de 512MB s-au dovedit problematice pe Windows 95, 98 și Millennium. Nvidia a schimbat designul după lansarea acestor modele, reducând spațiul de adresare MMIO la 256MB, ceea ce a cauzat conflicte în memoria sistemului. Driverul 82.69 nu recunoaște corect această diferență, ceea ce duce la probleme de alocare și posibile blocări ale sistemului.

Patch-ul lui Rudolph Loew rezolvă această problemă, modificând codul driverului pentru a suporta corect memoria video accesibilă direct în limita a 256MB. Aceasta este o soluție simplă care permite ca mai multe plăci să fie suportate fără riscuri care sunt prezente atunci când modificăm BIOS-ul plăcii grafice. Dezavantajul acestei soluții este că doar jumătate din memoria video va fi utilizabilă.

O altă opțiune este patch-ul BIOS, care modifică BIOS-ul plăcii grafice pentru a raporta întreaga memorie video, dar această soluție este mai complexă și riscantă, necesitând o procedură de flashing a BIOS-ului.

Un al treilea patch este furnizat pentru a dezactiva configurarea ROM-ului opțional video. Unele combinații între BIOS-ul plăcii grafice și al plăcii de bază setează o adresă ROM incorectă, ceea ce poate împiedica încărcarea corectă a Windows-ului. Acest patch este recomandat dacă întâmpinați erori legate de driverul de display.

Probleme cu IRQ-urile

Un alt set de fișiere, denumit interrupt fixup, gestionează pierderea întreruperilor cauzată de comenzi EOI (End of Interrupt) incorect gestionate de driverul grafic. Simptomele includ blocarea cursorului mouse-ului, erori de scriere pe disc, BSOD-uri și probleme USB. Acest bug este prezent în unele drivere Nvidia, iar corectarea acestuia este esențială pentru stabilitatea sistemului, în special pe plăcile de bază moderne, unde IRQ-ul plăcii grafice este partajat cu alte dispozitive, precum controlerele SATA sau USB.

Testul vxd poate detecta dacă bug-ul EOI afectează sistemul, și dacă este detectat, va apărea un mesaj de eroare. Dacă bug-ul este confirmat, fișierele de corecție interrupt fixup trebuie instalate pentru a rezolva problema.

Concluzie

Prin aplicarea acestor patch-uri, placa Nvidia 7900 GS devine fiabilă și funcțională pe Windows 98. Deși aceste soluții pot părea complicate, ele sunt esențiale pentru a utiliza plăci grafice moderne pe un sistem de operare atât de vechi. Performanțele obținute sunt impresionante, iar cu hardware modern, scorurile obținute în benchmark-uri sunt excelente pentru o placă instalată pe Windows 98.

Pentru cei pasionați de gaming retro sau de configurarea sistemelor dual-boot, aceste soluții oferă posibilitatea de a rula cele mai noi plăci grafice Nvidia din seria 7000 pe un sistem de operare legendar.

Link driver: https://theretroweb.com/drivers/96
Link patch-uri: https://archive.org/details/PTCHNVSZ

Pe scurt:

• Începem prin a aplica patch-ul driverului nVidia ‘nvcore.vxd’ folosind ptchnvc.exe.
• Apoi, aplicăm patch-ul fișierului WINDOWS/SYSTEM/PCI.VXD cu ptchopt.exe.
• Verificăm prezența bug-ului EOI folosind TESTEOI.VXD. Dacă este prezent, adăugăm următoarea linie în SYSTEM.INI: [386Enh] DEVICE=FIXINTR.VXD (fișierul .vxd trebuie plasat în directorul Windows/System).
• În final, dacă este necesar, putem aplica patch-ul BIOS-ului plăcii grafice prin flash-uirea acestuia cu ptchnvsz.exe.

Acum se poate! Windows 98 / ME pe ultima generație de procesoare Intel și AMD!

Dragi tovarăși si prieteni,

Până nu de mult Windows 98 era fructul interzis pe calculatoarele Intel de ultima generație. Nu atât Windows 98, cât toată generația 9x – Windows 95, 98 FE + SE, precum și Windows ME. Toată această generație se lovește de următoarea eroare când încercăm să instalăm pe hardware mai nou de generația 10 de la Intel, respectiv seriile 5xxx de la AMD:

While initializing device VCACHE:
Windows protection error. You need to restart your computer.

Această nu este o eroare nouă, apărută acum pe calculatoarele de ultimă generație. Pe hardware-ul disponibil la apariția Windows 95/98 eroarea VCACHE era cauzată în special de probleme fizice cu memoria RAM (module SIMM/DIMM defecte) sau din cauza altor probleme de stabilitate cauzate de overclocking. Așadar, se știa că problema este cauzată în principal de memorie dar o vreme bună vreme nu s-a știut cauza exactă a acestei erori care s-a manifestat pe sistemele Intel începând cu generația 10 și pe cele AMD Ryzen, seriile 5xxx sau mai noi.

Ținând cont că folosim sisteme foarte rapide, te poți gândi că problema este cauzată de hardware … dar nu cei 4Ghz ai procesorului, SSD-ul sau memoria DDR4/DDR5 cauzează probleme. Odată ce am scăpat de eroarea VCACHE Windows 98 funcționează perfect și pe un sistem cu un procesor foarte rapid cum ar fi un Intel Raptor Lake, generația 13.

Ei bine, eroarea VCACHE este cauzată de o setare implicită din BIOS, respectiv din modulul CSM a celor de la AMI (American MegaTrends). Iar cum în momentul de față aproape că nu există placă de bază fară un BIOS AMI, eroarea s-a manifestat practic pe plăcile de bază apărute din 2020 încoace cu BIOS AMI.

Din fericire, userul Mintsuki i-a dat de cap si a creat un mic patch de numai 80 de baiți care rezolvă definitiv acestă problemă. Iată explicația lui Mintsuki care a postat chiar la unul din videourile mele de pe YouTube:

”Este vorba despre un registru al procesorului care spune dacă codul kernel-ului ar trebui sau nu ar trebui să provoace erori de pagină (page fault) atunci când se scrie cod în pagini marcate ca read only. Inițial, arhitectura x86 nu avea un astfel de control și nici un fel de scriere a nucleului pe pagini read only nu producea nicio consecință. În jurul erei 486 (dacă nu mă înșel) și-au dat seama că este o prostie și că era nevoie și de un caz de utilizare pentru ca nucleul să poată provoca erori de pagină pe paginile care nu pot fi scrise (gândiți-vă la schimbarea pe disc și alte virtuale). Așa că au adăugat această „funcție” – dar din moment ce x86 este despre „backwards compatibility”, această caracteristică, la fel ca multe altele, este blocată în spatele unui bit de control în registrul CR0 (și anume CR0.WP). Evident, nu face bine pentru compatibilitate dacă bitul este activat implicit, așa cum putem vedea în acest caz. Multe firmware-uri UEFI moderne activează bitul, la fel ca multe sisteme de operare moderne, dar apoi nu reușesc să-l șteargă atunci când predă controlul unui sector de boot moștenit folosind CSM. Probabil că nimeni nu a prins asta vreodată; dar, de asemenea, trebuie să aveți în vedere că BIOS-ul CSM nu are se bazează pe un standard specificși, prin urmare, nu spune nimic despre starea în care ar trebui să se afle registrele de control, în afară de bunul simț. Deci, ar trebui să fie rezolvat de către furnizorii de firmware UEFI? Da, IMHO. Ei măcar consideră că asta este un bug? Greu de spus. Și plus, cregfix.com va fi în continuare util, deoarece nu ne putem aștepta ca toți furnizorii UEFI și producătorii de plăci de bază să livreze firmware-uri fixe, în special pentru modele mai vechi… Și, vorbind despre modele mai vechi, aș dori să subliniez că am urmărit această problemă timp de aproximativ 5-8 ani înainte de a afla în sfârșit cauza principală…”

În concluzie, tot ce trebuie să facem ca să scăpăm de această eroare este să copiem patch-ul cregfix.com în autoexec.bat. Aveți patch-ul mai jos pentru download.

Un video făcut la cald pe YouTube în momentul când a apărut acest patch, in noiembrie 2023.

CREGFIX funcționează foarte bine și cu Windows Millenium, doar că aici trebuie să activăm MS-DOS mode, detalii despre această procedură găsiți în video-ul de mai jos:

DiskWrite

DiskWrite este un mic utilitar (doar 17KB) din anul de gratie 2000 care vă permite să transferați o imagine de floppy (.img) direct pe o dischetă. La vremea lansării a fost o alternativă compatabilă Windows versus utilitarele MS-DOS – precum rawrite.exe sau fdimage.exe. Este un program perfect compatibil cu Windows 10/11 (98/NT/2000) și foarte util in cazul în care doriți să creați o dischetă bootabilă folosind un drive USB. Windows 10/11 încă oferă suport pentru unitățile floppy USB așadar tot ce aveți e o imagine de dischetă .img, o unitate floppy și acest program. Revenind la imagine de dischetă, este evident că nu se poate copia direct fișierul .img pe dischetă și să ne așteptăm ca aceasta să devină bootabilă. De aceea e nevoie de un software care să se ocupe și de partea bootabilă iar DiskWrite este unealta perfectă. Mai mult de atât știe să-și asigure accesul exclusiv la unitatea floppy in timpul procesului de scriere, iar pentru acest motiv aveți nevoie de drepturi de administrator pentru a putea obține rezultate.

Download

P.S. În cazul în care nu știți de unde să faceți rost de imagini bootabile de dischetă există allbootdisks.com

Cum instalam Windows 98SE pe un PC modern

1. Activam CSM din BIOS. Daca CSM nu e, nimic nu e…

2. Facem o partiție FAT32 pe un SSD sau HDD. Dupa ce am creat partiția, e musai sa o facem activa. Operațiunea se poate realiza și din Windows 10 cu ajutorul disk management sau de pe un stick bootabil cu DOS. (sau chiar de pe stickul de instalare cu Win 10)

3. Dupa ce am creat partitia, copiem kitul de instalare cu Windows 98SE, respectiv folderul WIN98 de pe CD-ul de instalare. ( sau copiem tot conținutul CD-ului intr-un folder)

4. Cu ajutorul UNetbootin facem un stick bootabil cu DOS

5. Bootam de stickul cu DOS si facem partitia FAT32 bootabila – folosind comanda sys C: (aceasta comanda va copia fisierele command.com si IO.sys pe C: de vom putea boota astfel in MS-DOS)

6. Dupa ce am folosit comanda sys C:, copiem de pe stick-ul bootabil si fisierul edit.exe pe C: (s-ar putea sa avem nevoie de el) dupa care scoatem stick-ul, restartam

7. Din meniul de boot, selectam partiția cu DOS pe care tocmai am creat-o de unde rulam setup.exe din folderul cu kitul de instalare WIN98 (folosim comanda CD pentru a naviga printre foldere; daca, de exemplu, am pus kitul de instalare in folderul kit scriem cd kit dupa care setup

8. Daca primim o eroare atunci cand rulam setup.exe, trebuie sa facem niste modificari:

a) copiem din folderul WIN98 fisierul himem.sys direct pe C:

b)scriem edit config.sys si introducem urmatoarea linie device=himem.sys /M:1 (comanda edit nu va functiona daca nu am copiat fisierul edit.exe pe C: – pasul 6)

9. Repornim si repetam pasul 7 – instalarea a pornit! Dupa ce trecem cu bine de prima parte a instalarii la primul restart vom primi eroarea „Insufficient memory to initialize Windows. Nu ne panicam! Scriem edit c:\windows\system.ini scrunde adaugam la sectiunea [386Enh] urmatoarea linie: MaxPhysPage=20000

10. Restartam si continuam instalarea până cand apare primul blue screen. Iarasi, nu nu ne panicam… restartam din nou… et voila… Welcome to Windows 98!

Aceeași poveste intr-un video de 25 de minute:

02:55 – Cum facem un stick bootabil cu DOS
05:15 – Asus Prime B460 Plus – update de BIOS si activam functia „CSM” – Compatibility Support Module
07:20 – Cum facem SSD-ul bootabil cu sys.com
08:15 – Windows 10: cum facem o partitie FAT32 „activa”
10:00 – Cum scapam de eroarea: „Not enough free Extended/XMS memory to run Setup.”
13:28 – Cum rezolvam partea cu: „Insufficient memory to initialize Windows”
15:35 – Mouse-ul a luat-o razna? Exista o explicatie/solutie(i)!
17:55 – Cum rezolvam cu hardware-ul PCI/PCI-Express care este NU recunoscut initial
21:00 – Cum instalam drivele NDIS2 pentru placa de retea
22:54 – Intram pe mIRC din Windows 98

2020 – Hardware compatibil cu Windows 9x care poate fi cumpărat de nou

Misiune imposibilă? Mai găsim în iunie 2020 hardware pe care să-l putem comanda de nou și care să funcționeze în Windows 98? Ei bine, avem vești grozave pentru pasionații de sisteme de operare retro: mai găsim! Bineînțeles, lista nu e foarte lungă, pentru că în mod firesc producătorii de hardware au renunțat de mult să ofere suport pentru familia Windows 9x (95, 95OSR2, Windows 98, Windows 98SE, Windows Me)

Totuși, anumite chip-uri contemporane cu aceste sisteme de operare au supraviețuit până în prezent și pot fi cumpărate chiar pe interfață PCI-Express. Astfel de hardware hibrid ne ajută să umplem golurile lipsă la o instalare retro pe un PC de ultimă generație: sunet, USB, placa de rețea sau chiar video. De exemplu, am instalat Windows 98 pe un Ryzen 3900x și acesta este pefect funcțional cu LAN, sunet și video.

Procesor x86 + CSM = retro-comapatibilitate

Dar sigur merge procesorul? Oh, da! Toate procesoarele x86, inclusiv cele pe 64bit multicore, sunt compatibile cu DOS, respectiv Windows 1/2/3.x/95/98/Me. De la bun început arhitectura x86 a fost gândită să fie backward-compatible și această caracteristică distinctă a ecosistemului x86 a rămas valabilă și până în ziua de azi.

Cu plăcile de bază povestea e puțin diferită. Chiar dacă, prin arhitectura sa, procesorul este perfect compatibil, sisteme de operare mai vechi au nevoie de BIOS pentru a putea fi instalate. Din fericire, aproape toate plăcile de bază care implementează mai noul sistem UEFI vin echipate cu un modul de compatibilitate (CSM, de la Compatibility Support Module) care va oferi aceleași funcții ca și BIOS-ul tocmai pentru compatibilitatea cu sistemele de operare mai vechi. Din moment ce Windows 10 nu are nici cea mai mică problemă să funcționeze în tandem cu clasicul BIOS, asta însemnă că putem activa modulul CSM și alături de Windows 10 să instalam orice sistem de Windows operare dorim, apoi putem boota de pe care avem chef.

Pe o configurație formată din procesor Ryzen 3900x și placă de bază X470, un VooDoo 3 PCI am putut instala următoarele sisteme de operare:

• 

• Windows 1.x (1985)
• Windows 2.x (1987)
• Windows 3.0 (1990)
• Windows 3.1 (1992)
• Windows 3.11 (1993)
• Windows 95A (1995)
• Windows NT 3.51 (1995)
• Windows NT 4 (1996)
• Windows 95 OSR2 B/C (1996/1997)
• Windows 98 (1998)
• Windows 98SE (1999)
• Windows Me (2000)
• Windows 2000 (1999)

• 

Așadar, știm că putem instala clasicul Windows 98 pe sistemul nostru, dar funcționalitatea va fi una redusă deoarece nu vom avea drivere pentru video și nici sunetul nu va funcționa. Cea mai la îndemână soluție e să reciclăm din hardware-ul mai vechi, care știm că e compatibil cu Windows 98, de exemplu o placă video din seria GeForce 6 sau o placa de sunet Creative Soundblaster Live sau Audigy. Dacă nu avem la dispoziție sloturi clasice PCI – nicio problemă, putem folosi plăci pe slot PCI-Express – interfață care este perfect compatibilă cu Windows 9x cu condiția să avem drivere.

Așadar ce plăci pe USB/PCI-Express găsim de cumpărat de noi ca să finalizăm instalarea Windows 98.

I. Plăci USB PCI-Express [VIA 6212]

În acest context, am cumpărat recent o placă StarTech PCI Express High Speed USB 2.0 Card. Deși producătorul nu pomenește nimic de Windows 98 (nu vrea să dea senzația că vine antichități) am recunoscut imediat ultra-compatibilul chip VIA 6212L.

• 

• 

Și într-adevăr, chipul VIA 6212L este prieten de familie cu Windows 9x. Aceasta va fi recunoscut chiar în Windows 95 OSR2, dar pentru că Win95 nu oferă cine știe ce suport pentru device-urile USB nu ne este foarte util. În Windows 98/Me este altă viață – această placă va fi recunoscută cu driverele originale din 1999 și vom suport nativ pentru USB 1.1 – asta înseamnă ca a recunoscut mouse=ul, tastatura și placa de sunet externă pe USB. Dacă instalăm driverele oficiale obținem și suport USB 2.0 și suportul se extinde la: stick-uri wireless LAN și alte device-uri care vor să funcționeze exclusiv în modul USB 2.0.

• 

II. Plăci de sunet PCI-Express [CMI-8738]

Dacă am avut un calculator asamblat undeva după anii 2000, e foarte probabil să fi avut o aventură cu o placă de sunet externă, pentru că nu ne-am mulțumit cu sunetul on-board. Începând cu anii 2000 și până în prezent Chip-ul C-MEDIA CMI8738 a reprezentat soluția cea mai ieftină pentru o placă de sunet externă cu mai mult de 2 canale. Ei bine, aceste plăci pot fi cumpărate și în prezent deoarece oferă drivere la zi pentru Windows 10, dar vor merge la fel de bine și în Windows 98.

• 

III. Placi de sunet pe USB

Una dintre noutățile aduse de Windows 98SE a fost suportul pentru standardul USB – Audio. După mai bine de 20 de ani, dispozitivele care aderă la acest standard vor fi recunoscute automat în Windows 98/Me datorită unui driver de clasă universal. La fel cum sunt este recunoscut, de exemplu, mouse-ul.

• 

Momentan în Windows 10 folosesc o placă de sunet externă ceva mai avansată de la ESI (U24 XL), aceasta a fost recunoscută fără probleme și în Windows 98SE și pot folosi ieșirea optică. În Windows 98/Me vor funcționa toate dispozitivele audio generice: plăci de sunet USB ieftine (generic USB audio), precum și căștile USB.

• 

IV. Plăci de rețea gigabit PCI-Express

Plăcile de rețea sunt printre cele mai retro-compatibile echipamente hardware. Atât Intel cât și Realtek oferă drivere NDIS 2.0 pentru DOS pentru plăcile lor de 1000mbps sau chiar 2500mbps. Putem așadar folosi aceste drivere de DOS împreună cu placa de rețea on board și am rezolvat conexiunea la net în DOS/ Windows 3.11/Windows 95/98SE. Dacă vrem să folosim drivere speciale pentru Windows trebuie să găsim o placă de rețea PCI-Express cu chip Realtek 8168B. De exemplu aceasta, care există pe stoc la momentul în care scriu articolul.

• 

V. Plăci video PCI-E [Matrox G550]

Să fim serioși! Plăci video pentru Windows 9x nu se mai produc de prin anul 2006, imposibil să găsim ceva nou de cumpărat. Așa ziceam și eu până când am dat de Matrox G550 PCI-E 1x. Acestă placă din motive necunoscute încă se găsește de cumpărat de nouă la un preț exorbitant dacă e să o tratăm din perspectiva performanțelor 3D.

• 

• 

• 

VI. Placi SATA/RAID [JMB363]

Aceste plăci PCI-E la SATA se dovedesc utile în special dacă vrem să avem drivere de producător pentru interfața AHCI/SATA. În rest, atât DOS-ul câte și Windows 95/98/Me se va putea instala în modul AHCI prin suportul oferit de BIOS. Nu vom avea cine știe ce viteză, dar dacă folosim un SSD aproape că nu se cunoaște. Apoi, putem folosi driverele AHCI de la R. Loew pentru a avea viteze mari de transfer.

• 

• 

SSD-urile vor funcționa fără probleme în DOS, Windows 3.x și Windows 9x. Sistemul de operare nu este interesat de tehnologia folosită discul identificat ca C: prin intermediul BIOS-ului. Acesta va accesa și scrie datele folosind aceleași rutine indiferent că avem un hard disk sau un SSD.

• 

Să reciclăm cu ajutorul adaptoarelor PCI-E – PCI

Dacă deja avem hardware compatibil cu Windows 9x dar este pe slot PCI clasic atunci ne putem orienta către un adaptor PCI-E – PCI. Aceste adaptoare vor transforma slotul PCI-Express într-unul PCI clasic fără nicio diferență pentru sistemul de operare.

• 

Cum tranformăm slotul PCI-Express într-unul PCI clasic? Nimic mai simplu, folosim un adaptor!

Dacă ținem cu tot dinadinsul să avem un slot PCI în calculatorul nostru de ultimă generație – există soluția adaptoarelor PCI-E 1x la PCI. Aceste adaptoare nu necesită drivere, ele conțin un chip bridge care va traduce semnalele PCI pe BUS-ul PCI-Express și totul întâmplă la nivel de protocol, fără intervenția sistemului de operare. Am testat acest tip de adaptoare în Windows 3.x, Windows 95, Windows 98, Me, 2000 dar și-n Windows 10 și totul decurge fără probleme, exact ca și cum am avea un slot PCI adevărat.

Aceste adaptoare există în mai multe variante, dar una dintre cele mai convenabile soluții o reprezintă cele care se montează direct în slot și în care putem monta mai apoi o placă PCI. Dacă placa noastră PCI este de tip low profile aceasta va ajunge la dimensiunea unei plăci PCI normale și va încăpea într-o carcasă obișnuită.

Dacă vrem să montăm o placă PCI de dimensiuni normale, precum o placă de sunet Creative Soundblaster Audigy trebuie să luăm în considerare dacă lățimea carcasei oferă aproximativ 5cm de extra spațiu. (în cazul în care preferăm să închidem și capacul lateral – ceea ce este absolut recomandat dacă avem un sistem de ventilație activ)

Rată de transfer

Rata de tranfer pe slotul PCI-E 1x este de 250MB/s, aproape dublu față de cei 133MB/s oferiți de standarul PCI. Așadar, nu se pune problema ca placa noastră adaptată într-un slot PCI-E 1x să ducă lipsă de lățime de bandă.

Cât costă?

Aceste adaptoare costă în jur de 10 dolari pe ebay și reprezintă o soluție ieftină dacă avem nevoie să reciclăm de hardware mai vechi într-o configurație foarte nouă. De exemplu, folosind o combinație dintre acest adaptor și o placă placă foarte ieftină PCI – USB cu chipset VIA putem obține suport USB de la Windows 95 OSR2 până la Windows 10, totul sub 20 de dolari.

Dacă dorim o singură placă dedicată care să facă același lucru folosind fix același chip de la VIA trebuie să plătim cel puțin dublu. (ceea ce am și făcut)

Suport AHCI în Windows 95/98/ME? Da, se poate!

AHCI vine de la Advanced Host Controller Interface și este un standard creat de Intel pentru implementarea bus-ul SATA. (de la Serial-ATA) Primele plăci de bază cu SATA au apărut în anul 2003, când Windows XP era în plină expansiune, dar și epoca în care Windows 9x/ME încă aveau un cuvânt de spus, drept dovadă Microsoft a fost nevoită să le prelungească suportul cu doi ani până în iulie 2006.

În mod firesc, sistemele de operare lansate înainte de apariția AHCI/SATA nu oferă suport nativ pentru acest standard. În aceste condiții interfața AHCI a fost gândită să emuleze standardele deja implementate – respectiv standardul PATA, cunoscut și sub denumirea de IDE. (deși din dpdv tehnic se poate nuanța)

Așadar, atunci când ne-am cumpărat primul hard disk SATA cel mai probabil l-am folosit în modul compatibil IDE. Adică hard disk-ul nostru a fost controlat de sistemul de operare folosind același rutine ca și la hard disk-urile mai vechi pe care le conectam cu acea panglică lată pe placa de bază. Cu alte cuvinte, cabluri diferite – dar același protocol.

AHCI în Windows 9x

Avem vești bune! Compatibilitatea standardului AHCI nu se limitează doar la posibilitatea de a rula în modul PATA. Standardul AHCI oferă suport pentru controlul hard disk-ului prin BIOS, folosind int 13h. Asta înseamna că vom putea folosi standardul AHCI împreună cu versiunile antice de DOS din anii ’80, respectiv vom putea accesa hard disk-ul și din toate versiunile de Windows care se bazează pe DOS: Windows 1x, 2x, 3x, 95, 98 & Me.

Atunci când sistemul de operare se bazează exclusiv pe BIOS pentru a controla hard disk-ul vom avea parte de o rată de transfer va fi limitată. Cât de limitată? De câțiva MB/s. Am obținut maxim 10MB/s pe o placa de bază X470. În practică, nu prea mai contează această viteză limitată în condițiile în care folosim un SSD și un sistem de operare/programe mai vechi care oricum lucrează cu fișiere de mici dimensiuni. Un sistem de operare precum Windows 98 se va încărca sub 10 secunde. Nu vom simți o nevoie acută de o viteză mai mare, decât atunci când lucrăm cu fișiere de mari dimensiuni.

Și totuși, cum ar fi să avem suport AHCI și în Windows 9x și, astfel, să avem rate de transfer de zeci de mega pe secundă?

Ei bine, acest lucru este posibil datorită lui R. Loew (1952-1919) care a conceput drivere AHCI pentru Windows 9x. Pînă în anul 2019 acestea nu au fost distribuite ca software gratuit, ci puteau fi achiziționate de la autor contra $20. În 2019, după ce R. Loew a trecut în neființă, familia a pus gratuit aceste drivere la dispoziția publicului în mod gratuit. Pot fi găsite pe archive.org sau chiar la sfârșitul articolului.

Cum instalăm AHCI Patch?

De ce avem nevoie?

DOS
Windows 95, 98, 98SE or ME.
AHCI capable Motherboard and/or Card(s).

Conținut pachet:

AHCI.PDR AHCI Driver
AHCI4.INF 4 Port Driver INF File
AHCI6.INF 6 Port Driver INF File
AHCILDR.COM BIOS Replacement for older AHCI implementations
AHCIMAP.COM AHCI Disk Driver Mapper
README.TXT This File
LICENSE.TXT License File
HISTORY.TXT Revision History

Așadar, avem două fișiere .inf: ahci4.inf pentru plăcile de bază cu 4 porturi SATA și ahci6.inf. Putem folosi ahcimap.com pentru a determina câte porturi avem la dispoziție. Nu încele din urmă, avem și fișierul ahci.pdr care este driverul în sine. Dacă lucrurile merg prost după instalare, putem șterge redenumi acest fișier și Windows-ul va reveni fără nicio altă setare la starea anterioară, conectarea prin BIOS. Fișierul AHCILDR.COM e doar pentru situații de urgență, când avem un controller SATA mai vechi și după ce instalăm patch-ul Windows va da o eroare. Acesta trebuie chemat la dotorie prin introducerea unei linii suplimentare in autoexec.bat: C:\adresă\ahcildr.com, unde adresă e folderul în care l-am descărcat.

Porturile SATA vor fi văzute în Windows 9x ca un „PCI Card”. (cu semn de exclamare galben în Control Panel/Device manager)

Pentru a instala driverele vom face click pe toate device-urile „PCI Card” necunoscute, vom selecta „Update Driver” și vom indica drept locație pentru drivere folderul cu fișierele de mai sus, de unde selectăm ahci4.inf sau ahci6.inf. Nu deranjăm alte device-uri care nu au drivere dar sunt recunoscute drept „Ethernet Controller” sau „Multimedia Audio Device” pentru că este evident că nu acolo se ascunde controller-ul nostru SATA.

Autorul ne indică să repetăm mișcare pentru toate device-urile PCI necunoscute, deoarece în funcție de câte drive-uri avem conectate, este posibil ca BIOS-ul să raporteze mai multe porturi AHCI.

SATA patch

Deși suportul pentru AHCI a fost instalat și vom avea viteze mari de copiere, Windows încă nu e convins că sistemul nostru a renunțat la accesul prin BIOS și va raporta că funcționează tot în „compatibility mode”. Pentru a rezolva și acest ultim aspect, trebuie să mai instalăm un patch tot de la R. Loew. Acest patch va modifica fișierul esdi_506.pdr astfel încât să se înțeleagă cu interfața AHCI.

După acest ultim pas, SSD-urile noastre vor fi listate în Control Panel iar Windows va raporta ca este optimizat pentru performanță maximă. Mulțumiri, R. Loew!

DOWNLOAD:

• AHCI patch by R. Loew
• SATA patch by R. Loew

Next Page »

© 2002 - 2026 pinzaru.ro · Modele acte · Contact & GDPR · Log in