Consemnarea şi înregistrarea declaraţiilor persoanelor ascultate ca martori

December 2, 2008

Declaraţiile pe care le-au dat martorii atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, sunt consemnate în scris, potrivit art.86 alineatul 3 din Codul procedură penală.

În declaraţia scrisă se consemnează numele şi prenumele, vârsta, adresa şi locul de muncă, dacă are calitatea de soţ sau rudă apropiată cu vreuna din părţi, se va consemna şi în ce raporturi se află cu acestea (duşmănie, subordonare, prietenie). De asemenea se va consemna în declaraţia scrisă dacă a suferit vreo pagubă prin infracţiunea săvârşită şi dacă există vreo cauză legală care să-l împiedice să depună ca martor.

În situaţia în care martorul este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul sau inculpatul, în conţinutul declaraţiei se menţionează că aceste prevederi legale, impuse de dispoziţiile art. 80 alineatul 2 din Codul de procedură penală şi potrivit cărora nu are obligaţia să depună mărturie, i-au fost aduse la cunoştinţă.

În declaraţie se face referire la jurământul pe care l-a depus sau la formula prevăzută de art.85 alineatul 5 Cod procedură penală , precum şi la fapul dacă nu va spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă,prevăzută de art.260 Cod penal. Se va consemna despre tot ceea ce declară cu privire la faptele şi împrejurările pentru dovedirea cărora a fost chemat; se consemnează numai ceea ce are valoare pentru cauză şi ce a perceput martorul personal.

Declaraţia martorului poate fi scrisă de către martor sau de către organul judiciar. Organul judiciar are posibilitatea de a insista ca martorul să-şi scrie singur personal declaraţia; în acest fel martorul nu va putea să susţină că nu a fost întrebat cu privire la faptele în legătură cu care a declarat mincinos. Declaraţia se consemnează fără ştersături sau adăugiri, în situaţia în care apar se va face menţiune la sfârşitul acesteia. Obligaţia organului judiciar este de a reproduce cele declarate de martor dacă se poate cu propriile lui cuvinte, fiind interzisă modificarea sau înlocuirea cuvintelor acestuia. În declaraţiile martorilor de rea-credinţă vor fi consemnate atât întrebările cât şi răspunsurile date, atunci când ascultarea se realizează pe bază de întrebări şi răspunsuri. În cazul în care declaraţia nu a fost consemnată de către martor, organul judiciar poate insista ca acesta să citească personal declaraţia; dacă martorul refuză sau nu poate s-o citească i se citeşte de către organul de urmărire penală sau de către preşedintele completului de judecată.[1]

La sfârşitul declaraţiei, martorul care ştie să scrie va menţiona personal că a luat cunoştinţă sau că i-a fost citită de către organul judiciar. Dacă martorul este de acord cu conţinutul acesteia, se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit; organul de urmărire penală care a făcut ascultarea ori preşedintele completului de judecată precum şi grefierul, şi interpretul vor semna în aceleaşi condiţii.

Dacă martorul nu poate sau refuză să semneze se face menţiune despre această situaţie în declaraţia scrisă. În situaţia în care martorul refuză să semneze cele declarate, organul judiciar va insista asupra cauzei refuzului, stabilind motivele, neînţelegerile pentru a realiza o colaborare cu martorul în vederea soluţionării legale a cauzei. Nesemnarea declaraţiei martorului duce la anularea actului şi reascultarea acestuia, declaraţia nesemnată este o declaraţie lovită de nulitate dacă martorul chemat să o confirme nu recunoaşte conţinutul ei, nu poate constitui mijloc de probă.

Dacă martorul revine asupra vreuneia dintre declaraţiile sale sau are de făcut completări sau rectificări, se va consemna şi semna despre aceasta la sfârşitul declaraţiei.

Declaraţiile martorilor făcute la instanţa de judecată, audiaţi în cauză, inclusiv întrebările adresate de oricare dintre părţi sau de instanţa de judecată, pe lângă consemnarea făcută de grefier, se fac şi prin înregistrarea cu mijloace tehnice. Pe banda audio sau video se înregistrează următoarele:

data şi ora, locul înregistrării, numele, prenumele, unitatea din care face parte organul judiciar care efectuează înregistrarea;
datele de identificare ale martorului, cauza în care este ascultat şi conţinutul ascultării. Aceste înregistrări sunt utile în cazul martorilor de rea-credinţă, cărora li se poate aduce la cunoştinţă că sunt înregistraţi în speranţa că îi vor determina să fie sinceri. Prin intermediul acestor înregistrări se poate verifica dacă cele consemnate de grefier în declaraţie corespund cu cele înregistrate prin mijoacele tehnice. Despre efectuarea înregistrării, organul judiciar va întocmi un proces-verbal în care va menţiona întreaga convorbire, numărul casetei pe care s-a făcut imprimarea. Procesul-verbal va fi semnat de către organul judiciar care a efectuat ascultarea şi de către martorul ascultat. Caseta pe care s-a înregistrat întreaga convorbire va fi sigilată cu sigiliul organului judiciar fiind ataşată la procesul-verbal.

Aceste înregistrări ale declaraţiei martorului nu trebuie confundate cu celelate mijloace de probă prevăzute de art.64 C.pr.pen. interceptările şi înregistrările audio sau video.

Consemnarea declaraţiilor martorilor protejaţi

Potrivit dispoziţiilor Legii nr.281/2003, dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a domiciliului sau a reşedinţei ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se atribuie o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organelor judiciare. Măsura privind atribuirea unei alte identităţi ori a unui alt domiciliu sau reşedinţă cu ocazia consemnării declaraţiei martorului, poate fi dispusă la cererea acestuia, organului de urmărire penală sau a altei persoane îndreptăţite de către procuror în faza de urmărire penală sau de instanţa de judecată în cursul judecăţii.

Identitatea reală a martorului va fi consemnată într-un proces-verbal care va fi introdus într-un plic sigilat şi păstrat într-un loc special în condiţii de maximă siguranţă, la sediul parchetului sau a instanţei de judecată[2]. Procurorul ca şi judecătorul sau judecătorii care participă la soluţionarea cauzei, au dreptul să cunoască identitatea reală a martorului în condiţii de strictă confidenţialitate. Declaraţia martorului protejat înregistrată prin mijloacele audio sau video se redă în formă scrisă, într-un proces-verbal în cursul urmăririi penale, în care se precizează cu exactitate ceea ce a declarat martorul, fiind semnată apoi de către procurorul care a asistat la ascultarea acestuia şi de organul de urmărire penală. Declaraţia consemnată în procesul-verbal se transcrie, se semnează de procuror şi de organul de urmărire penală, de martor fiind păstrată într-un loc special, într-un plic sigilat.

În cursul judecăţii, înregistrările audio sau video sunt redate într-o declaraţie, menţionându-se cu exactitate cele declarate de către martor, declaraţie care va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia va fi semnată de către martor fiind păstrată la instanţă într-un loc special, în condiţii de maximă siguranţă. După terminarea urmăririi penale, casetele care, conţin declaraţiile martorilor vor fi înaintate instanţei de judecată o dată cu dosarul cauzei. Procedura de ascultare cu mijloacele tehnice poate fi aplicată cu aprobarea procurorului în faza de urmărire penală şi a judecătorului în faza de judecată.

Pentru a se constata corectitudinea înregistrării declaraţiilor martorilor, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, instanţa poate să admită să se efectueze expertize tehnice.

Activitatea desfăşurată cu ocazia luării declaraţiei martorului este verificată, în faza de urmărire penală de către procuror, iar în faza de judecată de către instanţa de judecată. Verificarea legalităţii declaraţiei de martor se poate face din oficiu sau la plângerea depusă de persoana vătămată.

Sancţiunea procesuală în cazul constatării unor ilegalităţi este nulitatea actului (declaraţiei), şi reascultarea martorului. În funcţie de încălcarea obligaţiilor legale ce le revin organelor judiciare în legătură cu ascultarea martorului, acestea pot răspunde disciplinar sau chiar penal, de exemplu obţinerea declaraţiei martorului prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări, promisiuni.

[1] Theodoru Grigore, “Drept procesual penal”, Editura Cugetarea, Iaşi, 1996, pg.337

[2] Legea nr.682/2002 privind protecţia martorilor, publicată în Monitorul Oficial nr.964 din 28 decembrie 2002

Categorie: Drept penal