• Home
• DOS
• Windows 101
• Tips
• News & Reviews

Să instalăm o placă 3dfx Voodoo2 pe un sistem AM5 și Windows 11? Nimic mai complicat…

Cum ar fi să instalăm o placă 3dfx Voodoo2 pe un calculator AM5 cu Ryzen 9 și, mai apoi, ci chiar și în Windows 11? Este practic? În anumite situații, da. Mai ales dacă folosim și Windows 9x pe hardware modern. În ceea ce privește inițializarea nativă a plăcii sub Windows 10 sau Windows 11 pe 64 de biți, lucrurile sunt mai complicate dar nu imposibile… Totuși, ideea de a lansa jocuri pe hardware 3dfx autentic direct din Windows 11 este suficient de interesantă încât să merite experimentul, chiar dacă multe dintre jocurile compatibile Glide nu pornesc deloc în Windows 10 sau 11.

Ce este Voodoo2?

Probabil majoritatea dintre voi știți deja ce reprezintă un Voodoo2, însă merită o scurtă recapitulare.

Lansată la începutul anului 1998, 3dfx Voodoo2 era acceleratorul 3D pe care și-l dorea orice pasionat de PC gaming în special pentru că, la momentul apariției, era cea mai rapidă soluție disponibilă pe piață. Chiar dacă spre sfârșitul anului au apărut competitori puternici, precum NVIDIA RIVA TNT, Voodoo2 avea un avantaj unic: posibilitatea de a utiliza două plăci simultan prin tehnologia SLI (Scan-Line Interleave).

În configurație SLI, discuția despre performanță era practic încheiată. Un sistem cu două Voodoo2 reprezenta vârful absolut al gamingului PC în 1998 și începutul lui 1999.

Cum conectăm o placă Voodoo2 la un sistem modern?

Prima provocare a fost conectarea fizică. Întregul experiment a pornit după ce cineva m-a întrebat dacă rack-ul PCIe to PCI de la StarTech pe care l-am prezentat în alte video-uri poate funcționa cu un Voodoo2 sau un Voodoo3. Inițial am crezut că răspunsul va fi simplu. Nu a fost. Carcasa externă StarTech acceptă doar plăci PCI de dimensiuni reduse (half-length), iar Voodoo2 este mult prea lungă pentru a încăpea în interior. Soluția a fost să las placa în afara carcasei. Arată complet aiurea, dar funcționează.

Performanța în Windows 98

Sub Windows 98, rezultatele au fost surprinzător de bune. Placa a funcționat perfect pe un sistem bazat pe Ryzen 9 9900X. Driverele s-au instalat fără probleme, iar testele au confirmat că Voodoo2 nu este deloc intimidat de hardware-ul modern.

În Quake II am obținut aproximativ 62 FPS la rezoluția de 800×600, practic limita maximă realistă pentru această placă. De asemenea, 3DMark 2001 a raportat unul dintre cele mai ridicate scoruri pe care le-am văzut vreodată pentru un singur Voodoo2.

Un aspect interesant a fost comportamentul driverelor. Contrar așteptărilor, ultimele drivere oficiale 3dfx au oferit aproximativ 20% mai multă performanță decât popularele drivere modificate „Fast Voodoo”, considerate de mulți drept alegerea optimă pentru Voodoo2.

Până aici, totul părea să meargă perfect.

De ce alte plăci PCI nu funcționează la fel de bine?

Lucrurile s-au schimbat radical când am încercat alte plăci PCI, precum S3 Virge sau chiar Voodoo3. Rezultatul? Instabilitate totală. După mai multe teste, explicația pare să fie legată de cablul DVI de aproximativ un metru utilizat de adaptor. Acesta introduce o latență suplimentară pe magistrală. Plăcile precum Virge și Voodoo3 folosesc funcții avansate de PCI Bus Mastering și devin extrem de sensibile la astfel de întârzieri.

Consecința este că încep să retransmită continuu anumite operații pe magistrală, blocând în final întregul sistem.

Voodoo2 are un design mult mai simplu și evită această problemă, ceea ce explică de ce funcționează atât de bine în această configurație neobișnuită.

Windows 10 și Windows 11: partea cu adevărat interesantă

În 2006, un dezvoltator cunoscut sub numele de Ryan „Colourless” Nunn a creat un driver experimental pe 64 de biți pentru plăcile Voodoo. Acesta funcționează ca un strat de compatibilitate care păcălește vechile biblioteci Glide să creadă că rulează într-un mediu Windows NT4.

Surprinzător, acest driver poate fi instalat și astăzi pe Windows 10 x64 și Windows 11. Există însă o condiție obligatorie: dezactivarea verificării semnăturii digitale a driverelor (Driver Signature Enforcement). Instalarea driverului nu înseamnă însă automat că totul funcționează.

Inițial, driverele se încărcau corect, însă bibliotecile Glide afișau o eroare de tip „map memory”.

Din fericire, problema fusese rezolvată încă din perioada Windows XP Professional x64. Înlocuirea DLL-urilor Glide cu versiuni modificate a eliminat complet eroarea.

În cazul Windows 11 a fost nevoie și de câteva schimbări suplimentare ale sloturilor PCI, plus dezactivarea semnăturii driverelor la fiecare instalare, însă rezultatul final este impresionant:

Da, un 3dfx Voodoo2 din 1998 poate funcționa în Windows 11 23H2.

O placă video lansată în urmă cu aproape trei decenii, un driver experimental din 2006 și un sistem de operare modern din 2024–2025. Este exact genul de combinație improbabilă care face hobby-ul hardware-ului retro atât de fascinant.

Concluzie

Experimentul demonstrează încă o dată cât de flexibil poate fi ecosistemul PC. Deși nimeni nu a proiectat vreodată un Voodoo2 pentru a funcționa pe o platformă AM5 sau în Windows 11, cu suficientă răbdare se poate… Este utilă pentru utilizarea de zi cu zi? Nu neapărat. Este fascinant să vezi tehnologie din 1998 funcționând pe un sistem de ultimă generație? Cu siguranță. Iar pentru pasionații de hardware retro, uneori acesta este motivul principal pentru care merită să încerci astfel de experimente.

Un SSD M.2 NVMe pe un Pentium II?

Un SSD M.2 NVMe pe un Pentium II? N-ar trebui nici măcar să existe o astfel de discuție. La o adică, Pentium II a fost lansat în 1997, prima placă de bază cu PCI Express a apărut abia în 2004, iar SSD-urile NVMe au sosit aproximativ un deceniu mai târziu. Așa că ideea de a instala un astfel de SSD pe o placă de bază din 1997 pare mai degrabă o întrebare capcană pe care ai putea să o primești la un interviu de angajare la Google. Și totuși… dacă înțelegi cu adevărat cum funcționează PCI Express, ideea începe să pară surprinzător de rezonabilă. Cel puțin în teorie…

Dacă preferi să urmărești videoclipul de pe YouTube – ceea ce ar fi absolut grozav, bineînțeles – dă click pe linkul de mai jos. Acest articol conține în mare parte aceleași informații, plus câteva detalii suplimentare care nu au mai încăput în versiunea video.

Dar o placă de bază Pentium II are doar sloturi PCI…

Corect. O placă de bază Pentium II dispune doar de sloturi PCI clasice și nu are nici urmă de conector M.2. Însă aici intervine partea interesantă a poveștii. PCI Express nu a înlocuit PCI aruncând totul la gunoi și pornind de la zero. A fost proiectat încă de la început pentru a fi compatibil la nivel software cu standardul PCI original.

Din perspectiva sistemului de operare, un dispozitiv PCIe arată exact ca un dispozitiv PCI: aceeași alocare de resurse, același proces de enumerare și același model de drivere. Magistrala a evoluat radical la nivel hardware (comunicație serială în loc de paralelă, conexiuni punct-la-punct în loc de magistrală partajată și o lățime de bandă mult mai mare), dar interfața software a rămas intenționat aceeași.

A fost o decizie extrem de inspirată, deoarece alternativa ar fi fost un coșmar: pentru fiecare sisteme de operare ar fi trebuit să se rescrie componente fundamentale ale sistemului doar pentru a suporta un nou tip de magistrală. Astfel, când PCI Express a debutat în 2004, puteai instala o placă video PCIe nouă într-un sistem care rula Windows 98, Windows NT sau Windows XP, iar aceasta era recunoscută imediat, fără actualizări ale sistemului de operare. Sistemul nu trebuia să știe și nici să îi pese că la nivel hardware lucrurile se schimbaseră.

Această compatibilitate retroactivă este exact motivul pentru care putem folosi și astăzi, cu adaptorul potrivit, un dispozitiv PCIe pe o placă de bază PCI. Și tot ea face posibil întregul experiment „NVMe pe Pentium II”.

SSD-urile M.2 NVMe sunt, de fapt, dispozitive PCIe standard

Da, SSD-urile M.2 NVMe sunt pur și simplu dispozitive PCIe standard într-un format fizic diferit.

Un adaptor M.2 către PCIe face exact ceea ce sugerează numele: conectează pinii conectorului M.2 la echivalentele lor dintr-un slot PCIe. Fără magie, fără conversii complexe. Doar o remapare fizică a conexiunilor.

Prin urmare, dacă poți conecta un dispozitiv PCIe într-un slot PCI clasic, atunci poți conecta și un SSD NVMe într-un sistem Pentium II.

Și da, acest lucru este posibil folosind un adaptor PCI-to-PCIe bazat pe un cip precum PEX8112. Acest cip funcționează ca un traducător bidirecțional: îi spune SSD-ului NVMe că rulează pe o conexiune PCIe x1 și, simultan, îi spune BIOS-ului că are în față un dispozitiv PCI obișnuit.

În teorie, SSD-ul NVMe ar trebui să apară pur și simplu ca încă un dispozitiv pe magistrala PCI. Din acel moment, totul devine o problemă de drivere.

Două lucruri care pot merge prost înainte să ajungi la drivere

1. Linia de alimentare de 3,3 V

Primele implementări PCI furnizau doar 5 volți. Reviziile ulterioare au introdus și alimentarea la 3,3 V. Multe plăci PCI sunt universale și funcționează cu ambele tensiuni, însă SSD-urile M.2 NVMe necesită obligatoriu 3,3 V, aceasta fiind tensiunea lor standard de funcționare.

Adaptorul PCI-to-PCIe transmite pur și simplu alimentarea disponibilă în slot. Dacă tensiunea de 3,3 V lipsește, adaptorul nu poate compensa, iar SSD-ul nu va porni.

Vestea bună este că placa de bază Intel 440BX utilizată în acest experiment oferă 3,3 V pe sloturile PCI, deci nu există probleme.

Ca referință însă, o placă Socket 7 bazată pe chipsetul VIA MVP3, lansată la doar câteva luni după 440BX, nu oferă 3,3 V pe magistrala PCI. În acel caz, întregul proiect ar necesita modificări hardware suplimentare.

2. Scanarea bridge-urilor PCI de către BIOS

SSD-ul NVMe se află în spatele unui bridge PCI-to-PCI suplimentar, ceea ce este perfect valid din punct de vedere al specificației PCI (standardul permite până la 256 de bridge-uri).

Totuși, unele BIOS-uri mai vechi nu scanează dispozitivele aflate dincolo de primul bridge sau nu alocă resursele corect. Acest lucru poate compromite complet configurația înainte ca sistemul de operare să fie încărcat.

Driverele: vestea bună

Majoritatea SSD-urilor NVMe (cu câteva excepții timpurii, precum Samsung 950 Pro) nu includ un Option ROM clasic pentru boot prin BIOS. Ele presupun că firmware-ul plăcii de bază conține deja un driver NVMe.

Evident, o placă de bază din 1997 nu are așa ceva.

O soluție interesantă ar fi încărcarea unui bootloader compatibil NVMe prin Option ROM-ul PXE al unei plăci de rețea, însă acest subiect merită un articol sau un videoclip separat.

Pentru acest experiment am pornit sistemul de pe un hard disk SATA și am testat dacă Windows 98 poate recunoaște SSD-ul NVMe.

De ce Windows 98? Pentru că acesta era sistemul de operare folosit de majoritatea posesorilor de Pentium II. Eu cu siguranță îl foloseam.

Și, oricât de improbabil ar suna combinația „NVMe + Windows 98”, ea nu este imposibilă. La sfârșitul anului 2025 exista deja un driver NVMe funcțional pentru Windows 98.

Driverul original pentru Windows 2000/NT a fost scris de Dominik Behr, iar portarea pentru Windows 98 a fost realizată de SweetLow. Ambele sunt ușor de instalat și surprinzător de fiabile.

Cum driverul NVMe era deja instalat în sistemul meu Windows 98, SSD-ul a fost detectat chiar de la prima pornire și a solicitat repornirea sistemului.

Acesta a fost un semn bun, deși oricine a lucrat cu hardware retro știe că există o diferență uriașă între un driver care se instalează și unul care funcționează efectiv.

După repornire: SSD NVMe complet funcțional în Windows 98, conectat prin magistrala PCI clasică.

Viteze de transfer: ce poate face de fapt magistrala PCI

Spre deosebire de PCI Express, magistrala PCI clasică oferă o lățime de bandă totală de 133 MB/s, partajată între toate dispozitivele conectate, nu per dispozitiv.

După ce luăm în calcul overhead-ul protocolului și alte limitări, vitezele reale de citire ajung în jurul valorii de 100 MB/s în CrystalDiskMark.

Aceste valori cresc dacă sistemul este overclockat. Atunci când frecvența magistralei PCI urcă de la 33 MHz la aproximativ 36–37 MHz, vitezele de transfer cresc până la circa 110–114 MB/s.

Pentru comparație, atunci când am testat același SSD NVMe prin același adaptor PCI-to-PCIe într-un slot PCIe x1 real, am obținut aproximativ 200 MB/s, deoarece bridge-ul funcționa la 66 MHz în loc de 33 MHz.

Am testat aceeași configurație și în Windows NT. Driverul NVMe pentru NT, utilizat printr-o conexiune PCIe completă, poate împinge acest SSD Samsung până la aproximativ 1,4 GB/s.

Sunt cifre impresionante pentru un sistem de operare lansat în 1996.

Prin magistrala PCI însă, rezultatele revin inevitabil în zona celor aproximativ 100 MB/s.

Este această configurație cu adevărat utilă?

Aș spune că da, și nu doar ca un experiment de tipul „pentru că putem”. Dacă ai un SSD NVMe scos din uz într-un sertar și îți dorești cea mai rapidă soluție de stocare pentru un sistem PCI clasic, această variantă poate fi mai ieftină decât ruta tradițională bazată pe carduri CompactFlash.

Cardurile CF se comportă mai mult ca niște unități IDE clasice și oferă o compatibilitate excelentă, însă nici ele nu sunt ieftine, iar adaptorul necesar reprezintă un cost suplimentar.

În multe cazuri, o placă PCI-to-PCIe și un SSD NVMe rămas disponibil pot reprezenta soluția mai avantajoasă.

Mai departe: placa XBridge (sdz-mods.com)

Cineva a dus deja această idee și mai departe.

Daniel de la SDZ-Mods a dezvoltat recent un adaptor PCI-X către NVMe care funcționează și în sloturi PCI standard. Pe o magistrală PCI-X, capabilă de până la 1 GB/s, adaptorul a atins aproximativ 800 MB/s într-un sistem SGI O2. Sper să pun mâna pe unul dintre aceste adaptoare în viitorul apropiat. Deși, mai întâi, va trebui să găsesc un sistem PCI-X.

Windows 11 pe o placă de bază Intel i865 cu DDR1 si AGP 8X?

Windows 11 pe o placă de bază Intel i865 (un chipset lansat în 2003) nu sună foarte fezabil, dar  funcționează. Și da, avem o placă video AGP 8X, procesor quad-core, decodare video hardware și chiar accelerare în Firefox, iar toate merg pe o platformă care rulează cu DDR1.

Hardware-ul

Build-ul folosește o placă de bază ASRock 865PE Conroe bazată pe chipset-ul Intel 865PE lansat tocmai în mai 2003. Aceasta este una dintre foarte puținele plăci de bază care are suport pentru procesoare precum un Core 2 Quad Q6600 dar pe un chipset proiectat pentru Pentium 4 și DDR1.

Partea bună e ca Windows 11 – până la versiunea 23H2 – poate rula pe orice procesor pe 64 de biți cu suport SSE3, fără modificări de kernel. Trucul este să ocolești verificările inițiale de hardware în timpul instalării, ceea ce necesită exact două clicuri dacă pregătești stick-ul USB cu Rufus. Atât.

Ce s-a întâmplat cu suportul AGP în Windows?

Windows 10 versiunea 1507 și 1511 încă au venit cu suport nativ pentru magistrala AGP din fabrică. După aceea, Microsoft a eliminat discret acele fișiere necesare pentru inițializarea portului AGP. Asta inseamna ca orice placa AGP fie ca rula in modul PCI daca driverele permit si nu se va initializa si in Device Manager va aparea o eroare Code 43.

În mod implicit, un port AGP apare în sistemul de operare ca un bridge standard PCI-to-PCI. Asta e suficient pentru a boota in Windows. Dar pentru a debloca pentru ce a fost de fapt proiectat AGP e nevoie de un driver GART dedicat. GART înseamnă Graphics Address Remapping Table și este specific chipset-ului. Plăcile Intel au nevoie de un driver Intel GART. Chipset-urile VIA și AMD au nevoie de ale lor.

Cum am rezolvat pe placa mea

Driver-ul Intel GART este un fișier numit AGP440.sys și funcționează pe toate chipset-urile Intel AGP. A fost extras din versiunea Windows 10 1507. Mai departe am modificat un fișier INF (dintr-un pachet de drivere AMD AGP gasit pe net) astfel încât AGP440.sys să fie asociat cu ID-ul hardware corect al bridge-ului PCI-to-PCI.

Odată ce ai identificat bridge-ul corect în Device Manager, dai click pe “Update Driver” si alegi INF-ul modificat, iar dupa un restart AGP440.SYS va trece la muncă. În momentul în care Windows 11 s-a încărcat cu AGP440.sys la bord, Radeon HD 4650 a prins viață la Full HD. Code 43 dispărut, fără probleme.

De ce HD 4650 specific?

Seria Radeon HD 4600 a fost ultima în format AGP. Cipul RV730 este cel mai avansat silicon pus vreodată pe o placă AGP dar mai important e că a primit drivere pe 64 de biți cu suport oficial până la Windows 8 iar Windows 11 este în continuare compatibil cu WDDM (Windows Display Driver Model) folosit în Windows 7/8, astfel că ultima versiune Catalyst cu suport AGP din 2012 se instalează și rulează în Windows 11.

Partea bună e că decodarea hardware H.264 funcționează în continuare în Windows 11. Media Player Classic Home Cinema, inclus cu K-Lite, detectează corect capacitățile de decodare hardware iar Firefox folosește de asemenea accelerare hardware prin OpenGL.

La capitolul benchmarkuri, scorul 3DMark 2001 s-a apropiat de ce ai obține pe Windows 10 pe când avea suport AGP nativ, deși rămâne sub Windows 7.

Windows 11, capătul drumului pentru AGP

Începând cu versiunea 24H2, Microsoft impune setul complet de instrucțiuni SSE4.2. Binarele 24H2 sunt compilate cu instrucțiuni SSE4.2 iar asta inseamna ca nu putem ocoli cu editări de registry. Niciun procesor care suporta SSE4.2 nu poate fi montat pe placi de baza cu slot AGP, deci 23H2 este ultima versiune de Windows 11 care funcționează, In orice caz Windows 23H2 primește în continuare actualizări de securitate, dar doar pentru edițiile Education și Enterprise.

 

Ce se întâmplă dacă montăm o placă GTX/RTX într-un slot PCI din anii ’90?

Iată o întrebare pe care nu mi-a pus-o nimeni, dar la care am decis să răspund oricum. Pe scurt: rezultatele sunt surprinzător de interesante. În primul rând, funcționează! Desigur, faptul că funcționează nu înseamnă că funcționează și bine…

De ce funcționează totuși?

Înainte să intrăm în detalii, merită să înțelegem de ce este posibil un astfel de experiment. Atunci când PCI Express (PCIe) a apărut în 2003, nu a fost conceput ca o ruptură totală față de trecut, ci mai degrabă ca o evoluție. Ideea-cheie a fost ca PCIe să funcționeze la nivel software exact ca vechiul PCI. Astfel, sistemele de operare nu aveau nevoie de drivere speciale sau actualizări majore. Pentru sistemul de operare, dispozitivele arătau la fel, indiferent dacă erau conectate într-un slot PCI clasic sau într-un slot PCIe modern.

Acest lucru nu a fost întâmplător. Tranziția fusese pregătită încă de PCI-X (care nu trebuie confundat cu PCIe), apărut în jurul anului 1998. PCI-X era practic „PCI, dar mai rapid”: păstra arhitectura magistralei paralele, însă creștea frecvența până la 133 MHz și chiar mai mult. A fost folosit în principal în servere și stații de lucru, demonstrând că exista atât posibilitatea, cât și cererea pentru viteze mai mari.

Apoi a apărut PCI Express și a schimbat complet arhitectura hardware. În locul unei magistrale paralele partajate, PCIe utilizează linii seriale dedicate. Cu toate acestea, compatibilitatea software a fost păstrată. Un dispozitiv PCIe apare în sistem exact ca unul PCI. Sistemul de operare îl configurează la fel, îl adresează la fel și comunică cu el folosind aceleași mecanisme de bază.

Acesta este motivul pentru care Windows 98 poate funcționa cu plăci video PCIe moderne dacă folosești adaptoarele și bridge-urile potrivite. Sistemul de operare nu are nicio idee că lucrează cu un strat fizic complet diferit. Din perspectiva Windows 98, este doar o altă placă PCI.

Așa sunt descoperite dispozitivele PCI în realitate: firmware-ul (BIOS sau UEFI), iar ulterior sistemul de operare, parcurg un spațiu standardizat de configurare PCI, verificând o serie bine definită de magistrale, dispozitive și funcții. Fiecare dispozitiv PCI sau PCIe este obligat să expună un antet de configurare care conține aceleași informații esențiale: ID-ul producătorului, ID-ul dispozitivului, codul clasei, BAR-urile și așa mai departe.

În PCIe, toate acestea sunt implementate peste o infrastructură punct-la-punct bazată pe pachete de date, nu pe o magistrală partajată. Cu toate acestea, controllerul principal și ierarhia de switch-uri emulează fidel modelul vechiului PCI. Din punctul de vedere al sistemului de operare, procesul este același: scanează magistrala 0, apoi explorează recursiv magistralele secundare din spatele bridge-urilor, alocă resurse și construiește arborele dispozitivelor.

Realitatea electrică este complet diferită, însă algoritmul de enumerare și decenii întregi de cod pentru drivere au rămas aproape neschimbate. Acest artificiu elegant este probabil una dintre cele mai mari reușite inginerești ale PCI Express.

Experimentul a pornit de la configurarea sistemului meu Ryzen 9 9900X pentru multiboot.

Configurația principală:

• AMD Ryzen 9 9900X

• 64 GB DDR5-6400 Kingston

• Asus Prime X670-P

Aveam nevoie să rulez simultan două plăci video: una pentru Windows 98 (pentru că mă cunoașteți deja…) și una pentru aplicațiile moderne.

Problema? Nu puteam utiliza sloturile PCIe exact cum îmi doream, deoarece opțiunile BIOS-urilor moderne sunt limitate. Vă amintiți vremurile procesoarelor Intel din generația a patra, când puteai alege direct din BIOS ce placă video să fie cea principală? Ei bine, acele vremuri au trecut. Astăzi, de regulă, poți alege doar între grafica integrată și placa montată în primul slot PCIe.

Cum Windows 98 poate utiliza doar adaptorul video principal, a trebuit să găsesc o soluție creativă.

Rezultatul? Am forțat un RTX 5060 Ti modern să funcționeze într-un slot cu lățime de bandă redusă, în timp ce locul privilegiat a fost rezervat unui GeForce 7900 GS din 2006. Pentru că prioritățile sunt importante.

Testul extrem: PCI clasic

Dar de ce să mă opresc aici? Am decis să merg și mai departe și să văd ce se întâmplă atunci când oblig plăcile video să funcționeze la vitezele magistralei PCI clasice: doar 133 MB/s. Sau, mai exact, aproximativ 266 MB/s, deoarece ambele bridge-uri utilizate pot funcționa la 66 MHz.

Configurația hardware a fost destul de neobișnuită:

• Cip PEX8112 pentru conversia PCIe → PCI

• Cip PL7C9X pentru conversia PCI → PCIe

Pentru a verifica viteza reală, am conectat inițial un SSD NVMe. CrystalDiskMark a confirmat că magistrala funcționa la 66 MHz.

De la PCIe 3.0 x16 (16 GB/s) la PCIe 3.0 x1 (1 GB/s)

În primul test am folosit un GTX 1660 Super conectat printr-un adaptor PCIe x1 → x16, similar celor utilizate frecvent în sistemele de mining.

Pentru context, o conexiune PCIe 3.0 x1 oferă aproximativ 1 GB/s lățime de bandă. Întrebarea era simplă: câtă performanță pierdem când coborâm de la 16 GB/s la doar 1 GB/s?

Surprinzător, în benchmark-ul Steel Nomad rezultatele au fost practic identice.

Motivul este simplu: Steel Nomad este un benchmark puternic limitat de GPU. După încărcarea texturilor în memoria video, transferurile prin magistrala PCIe devin minime, astfel încât limitarea de bandă nu se manifestă.

În schimb, jocuri mai solicitante precum Spider-Man probabil ar suferi de stuttering sever la doar 1 GB/s, însă nu am avut titlul disponibil pentru testare.

Rulăm la 0,2 GB/s via adaptoare PCI – GeForce 7900 GS (2006)

Primul candidat a fost veteranul GeForce 7900 GS. În mod normal, această placă obține aproximativ 56.000 de puncte în 3DMark 2001 pe sistemul Ryzen 9. După trecerea prin două bridge-uri PCI, scorul a scăzut la puțin sub 10.000 de puncte.

Practic, performanța s-a redus la aproximativ 20% din valoarea normală. În Quake 2 situația a fost și mai dramatică: 53 FPS în loc de aproximativ 1.000 FPS la rezoluția 1024×768. Partea bună? Windows 98 nu a avut nicio problemă cu toate aceste bridge-uri, ceea ce este deja o victorie.

GTX 1660 Super (2019)

GTX 1660 Super s-a comportat mult mai interesant. Driverul a detectat că placa funcționează la viteze PCIe x1 și pur și simplu a continuat să funcționeze. Fără erori, fără blocări.

În Steel Nomad am observat o scădere de aproximativ 33% a performanței, mult mai puțin decât mă așteptam.

Aici apare partea interesantă: jocurile moderne bazate pe Vulkan, precum versiunea remasterizată a lui Quake 2, au rulat surprinzător de bine.

Explicația este că API-urile moderne încarcă majoritatea texturilor în memoria video la începutul nivelului și nu transferă continuu cantități mari de date prin PCIe.

Jocurile mai vechi sunt însă o poveste complet diferită.

S.T.A.L.K.E.R., lansat în 2007 și având nevoie de doar 128 MB de memorie video, transferă constant date prin magistrală. Rezultatul a fost devastator: de la sute de cadre pe secundă la aproximativ 10 FPS.

RTX 5060 Ti: dezamăgirea modernă

Cu RTX-ul lucrurile au devenit ciudate.

Windows 10 și Windows 11 au refuzat pur și simplu să inițializeze bridge-ul PCI creat de cipul PLX 8112. Sistemul nu găsea identificatori hardware compatibili și nu permitea instalarea manuală a driverelor.

După toate temerile că Windows 98 s-ar putea încurca în fața acestor adaptoare, s-a dovedit că versiunile moderne de Windows au fost cele care au renunțat primele.

Contează cu adevărat lățimea de bandă PCIe?

Aici ajungem la cea mai interesantă concluzie.

RTX 5060 Ti utilizează doar opt linii PCIe. Teoretic, asta înseamnă:

• 32 GB/s pe PCIe 5.0

• 16 GB/s pe PCIe 4.0

Când am testat placa într-un slot care oferea doar patru linii PCIe (aproximativ 8 GB/s), scorul din Steel Nomad a fost chiar ușor mai mare decât la lățimea de bandă maximă. Diferența se încadra în marja de eroare, dar tot a fost surprinzătoare.

Chiar și în Half-Life 2 RTX, un titlu destul de solicitant, pierderea de performanță a fost de doar aproximativ 5%.

Diferențele reale apar însă în valorile minime ale timpilor de randare (frame times), acolo unde limitarea magistralei începe să se simtă.

Concluzii

Ce am învățat din acest experiment? Plăcile video moderne sunt surprinzător de rezistente la limitările de lățime de bandă, cel puțin în anumite scenarii. Trecerea la modele de lucru care încarcă resursele în memoria video și reduc transferurile constante prin magistrală a avut un impact major.

Există însă o limită.

Dacă reduci suficient de mult lățimea de bandă — până la nivelurile PCI din anii ’90 — nici cele mai inteligente tehnici de gestionare a memoriei nu mai pot salva situația.

GTX 1660 Super a demonstrat că arhitecturile moderne gestionează mai bine aceste constrângeri decât hardware-ul vechi, însă motoarele grafice mai vechi pot aduce performanța la pământ indiferent de generația plăcii video.

Și, până la urmă, am reușit să obțin ceea ce îmi doream: un sistem capabil să ruleze Windows 98 și o placă RTX modernă în același timp. Chiar dacă RTX-ul trebuie să se mulțumească cu resturile de lățime de bandă.

Bonus: Windows 98 încă impresionează

Și apropo de Windows 98… Dacă vă întrebați cum arată Half-Life 2 rulat pe hardware vechi, folosind DirectX 9 și o placă video cu doar 256 MB de memorie DDR, răspunsul este surprinzător: peste 150 FPS în Full HD, cu toate detaliile la maximum.

Sigur, versiunea RTX arată mai bine. Dar asta ridică o întrebare interesantă despre cei peste 20 de ani de evoluție tehnologică.

Atât pentru acest experiment. Uneori, cele mai interesante întrebări sunt exact cele pe care nimeni nu simte nevoia să le pună.

Windows Longhorn build 4074 și Vista pe hardware modern?

 

Ce este Windows Longhorn?

Pentru cei care nu sunt familiarizați, Longhorn a fost un proiect ambițios pe care Microsoft l-a început chiar înainte de lansarea Windows XP. După nenumărate întârzieri și schimbări de planuri, acest proiect a evoluat eventual în Windows Vista.

Există multe build-uri Longhorn disponibile, dar pentru acest test am ales popularul Build 4074 din mai 2004 – primul build care a inclus suport pentru Aero, deși această funcție nu era activată implicit.

Provocarea: Hardware Modern vs. Software Vechi de 20 de Ani

Încercarea 1: Intel 9th Gen (Coffee Lake Refresh)

Am început cu versiunea pe 64-bit a Longhorn pe o configurație Intel 9th Gen – același sistem pe care știu că merg perfect Windows NT, 98 și 2000. Și exact cum mă așteptam, setup-ul s-a terminat cu un blue screen legat de ACPI.

Build-ul Longhorn 4074 este mai aproape de Windows XP decât de Vista, ceea ce înseamnă că are aceleași probleme de compatibilitate. Nu va rula pe sisteme moderne începând cu Intel generația a 6-a sau platforme AM4 din cauza incompatibilităților ACPI.

Încercarea 2: Ryzen 9 9900X cu Driver ACPI Modificat

Am un driver ACPI modificat pentru Windows XP x64 care funcționează pe hardware foarte modern. Deoarece atât Longhorn 4074, cât și XP x64 sunt bazate pe codul Windows Server 2003, am creat un ISO Longhorn nou cu acest driver modificat.

Am verificat mai întâi că Windows XP x64 funcționează perfect pe placa mea X670 – cu suport pentru USB 3.x, NVMe și SATA. Dar când am încercat să pornesc setup-ul Longhorn… de data aceasta nici măcar nu am primit un blue screen. Installer-ul pur și simplu s-a blocat în timpul încărcării.

Concluzia? Hardware modern și Longhorn nu prea se înțeleg. În 2004, Longhorn nu era complet Windows XP, dar nici Vista încă – era undeva la mijloc, ceea ce înseamnă că necesită și mai multă muncă pentru a-l face să pornească.

Încercarea 3: FX-8300 (AM3) – Succes!

Am făcut un downgrade considerabil la configurație: o placă de bază AM3 cu un procesor FX-8300 cu 8 nuclee. De data aceasta, totul a funcționat din prima încercare!

Ce a făcut diferența?

• Fără probleme ACPI
• Drive-urile SATA setate pe modul IDE
• Suport nativ USB 2.0
• Hardware din 2012-2013 (doar cu 10 ani mai nou decât OS-ul)

Driver-ele: O Adevărată Provocare

Longhorn se identifică ca Windows 6.0 (adică Vista). Asta creează o problemă interesantă:

• Driver-ele video pentru XP refuză să se instaleze
• Driver-ele pentru Vista nu funcționează pentru că modelul de driver WDDM nu era încă complet implementat

Soluția? Instalare manuală. Nu am avut noroc cu driver-ele NVIDIA, dar placa de bază vine cu un iGPU ATI HD 3000, așa că am reușit să instalez manual driver-ele pentru XP.

Momentul Adevărului: Activarea Aero

După ce am instalat driver-ele video, am fost gata pentru marele moment: activarea efectelor Aero.

Acest lucru necesită doar o modificare simplă în registry pentru a activa ceva numit Media Integration Layer (MIL). După un restart – sau pur și simplu logout – schimbările sunt imediat vizibile.

Și da, efectele sunt acolo! Primim chiar niște animații ciudate cu stele Aero care se mișcă pe desktop – ceva de care sunt sincer bucuros că nu a ajuns în versiunea finală de Windows Vista.

Aero era încă foarte mult în dezvoltare în această etapă – nu totul este perfect – dar chiar și așa, Longhorn arată uimitor. În 2004, cineva cu un GPU DirectX 9 putea experimenta toate aceste grafice fancy, în timp ce eu încă rulam Windows 98 pentru gaming pe hardware mai modest.

Suport Multi-Core în 2004

Longhorn a recunoscut perfect toate cele 8 nuclee pe care FX-8300 pretinde că le are. Asta e destul de important, pentru că atunci când build-ul 4074 a fost lansat în mai 2004, nu existau încă procesoare desktop multi-core pe piață!

Rularea cu 8 CPU-uri nu a cauzat nicio instabilitate, dar Longhorn fiind Longhorn, tot nu este exact rapid nici pe hardware mai puternic. De fapt, durează ceva timp până se deblochează complet, și până nu apare ecranul de activare, performanța este vizibil lentă.

Performanța SATA

Am reușit să fac să funcționeze driver-ele SATA folosind driver-e backportate din Windows XP:

• SATA II onboard: ~250 MB/s (corect pentru SATA II)
• Controller SATA III: ~350 MB/s

Mecanismul de Auto-Distrugere

Am încercat să mut instalația pe alt sistem, dar pentru că ceasul intern nu se potrivea, Longhorn s-a dezactivat singur. Majoritatea build-urilor au un mecanism de auto-distrugere – vor funcționa doar 180 de zile, și odată ce se dezactivează, schimbarea timpului înapoi nu va ajuta.

Bonus: Windows Vista pe AM5!

În loc să reiau experimentul cu Longhorn, am decis să trec la Windows Vista Ultimate 64-bit pe un sistem AM5 cu Ryzen 9.

Surpriza Plăcută

Vista 64 nu s-a speriat de acest CPU Ryzen 9 fancy, și practic totul a funcționat de la început!

Cateva challenge-uri:

• Versiunea pe 32-bit nu a funcționat cu controller-ul SATA JMB582
• Am folosit controller-ul separat SATA 3 pe care l-am arătat anterior
• Fără suport USB 3 (nici Vista SP2, nici Windows 7 nu au suport nativ)

Soluția USB: Placa mea are un port PS/2 – care funcționează întotdeauna cu OS-uri legacy. Am făcut instalarea doar cu tastatura, apoi am instalat driver-ele USB 3 mai târziu.

Video și Audio

Nu a fost nevoie să instalez driver-e video pentru că Vista vine deja cu suport built-in pentru NVIDIA 7900 GS – exact GPU-ul pe care îl folosesc pentru Windows 98 pe acest sistem! Asta înseamnă că am fost gata de la început în Full HD, cu suport audio HD proper.

Momentul Magic: Windows Update în 2026!

Am instalat Legacy Update, care – după aplicarea câtorva patch-uri critice – a deblocat de fapt accesul la serverele originale Windows Update.

Și da, suntem în 2026, și serverele Windows Update pentru Vista sunt încă online după aproape douăzeci de ani!

Să văd asta funcționând a făcut toată munca de la acest video să merite complet.

Concluzie

Testarea Windows Longhorn și Vista pe hardware modern a fost o adevărată aventură:

✅ Longhorn Build 4074: funcționează pe AM3/FX-8300, dar modern hardware (Intel 9th Gen, Ryzen 9) este prea mult pentru el

✅ Windows Vista 64-bit – surprinzător de compatibil cu AM5, funcționează aproape perfect

✅ Aero în 2004: arăta fantastic, chiar dacă avea animații ciudate cu stele

✅ Windows Update – încă funcțional pentru Vista în 2026!

Mențiune Specială: PC-ul Industrial Misterios

V-ați întrebat probabil despre acel PC ciudat cu LCD integrat pe care l-ați văzut la începutul videoclipului. Este un sistem industrial făcut în Italia ( practic un terminal POS) alimentat de un CPU VIA C7 x86, fabricat în jurul anului 2010 și livrat inițial cu Windows XP.

Se pare că poate rula Longhorn, dar este mult mai potrivit pentru un build în stil Windows 98. Vom arunca o privire mai atentă într-un videoclip viitor!

#WindowsLonghorn #WindowsVista #RetroComputing #HardwareModern

Windows NT 4.0 primește suport NVMe în 2025

Într-o întorsătură neașteptată pentru 2025, Windows NT tocmai a primit un nou driver third-party care adaugă suport NVMe. Da, ați citit bine… un sistem de operare din 1996 poate acum să pornească și să ruleze de pe SSD-uri moderne. Mulțumiri enorme lui Dominik Behr (cunoscut și ca Techomancer) pentru că a făcut posibil acest driver.

Cum să adaugi suport NVMe pe Windows NT? Planul A vs. Planul B

Când vine vorba de adăugarea suportului pentru stocare modernă pe Windows 2000 și NT4, există două abordări principale:

Planul A: Scrierea unui driver complet nou de la zero – și asta s-a întâmplat exact. Driver-ul lui Techomancer se bazează pe arhitectura SCSI miniport, care este aproape identică între NT4 și 2000. Driver-ul traduce practic comenzile SCSI în comenzi NVMe, permițând stack-ului legacy NT să comunice cu drive-urile NVMe contemporane. Câteva ajustări, și boom: NVMe pe NT4.

Planul B: Modificarea sistemului de operare pentru a funcționa cu drivere moderne existente. Aceasta implică reverse-engineering al kernel-ului, backporting de fișiere de sistem și patch-uri pentru ca OS-ul să suporte drivere destinate Windows 7 sau 8. Deși mai complexă, această metodă permite și suport pentru USB 3.x și AHCI. De exemplu, există configurații în care Windows 2000 rulează pe un Ryzen 9 9900X cu suport actualizat pentru ACPI, NVMe și USB 3.x.

Din fericire, Techomancer a ales Planul A – un driver nativ SCSI-to-NVMe – care este nu doar mai elegant, ci și ușor portabil între versiunile NT. Și mai interesant: funcționează chiar și pe NT 3.5 și 3.51 din 1994! Am testat un drive Samsung NVMe pe NT 3.51, și a apărut în Disk Manager fără probleme. Incredibil pentru un OS de peste 30 de ani.

Testarea NT4 pe hardware modern

Pentru a vedea cât de bine performează acest nou driver, am configurat un sistem de test cu:

• CPU Intel i5-9500 (generația a 9-a)
• Placă de bază ASUS Prime B360-Plus (cu sloturi PCI legacy!)
• Placă de sunet ALS4000
• GPU Nvidia Quadro FX4500
• Un mix de drive-uri NVMe: Kingston A2000, Samsung PM981 și Intel 660P

Rezultatul? Toate drive-urile au fost detectate și accesibile. Benchmark-urile au arătat viteze de citire de până la 1.400 MB/s pe drive-ul Samsung – performanțe incredibile pentru un OS din 1996. Sistemul a rămas perfect stabil, chiar și sub sarcină.

Gaming pe NT4? Da, serios!

Cu NVMe rezolvat, următorul pas a fost partea grafică. Mulțumită ForceWare Release 70 (versiunea 77.56 pentru Windows NT4), există suport oficial de drivere pentru GPU-uri PCI-E timpurii, așa că am instalat o Quadro FX4500 – o placă profesională high-end din 2005 (care costa la vremea ei 2500$). După o actualizare rapidă a driver-ului, am reușit să rulăm la Full HD fără probleme.

În Quake 3, sistemul a depășit 600 FPS. Am testat și Serious Sam: The First Encounter (2001) prin OpenGL 1.2. Rezultatul? Un joc perfect jucabil, arătând excelent pe un OS din 1996.

Deși suportul DirectX este limitat la versiunea 3 (sau un pack neoficial DX5), suportul OpenGL este suficient de robust pentru un număr surprinzător de titluri din perioada anilor 2000.

Online cu NT 4.0 și o placă Gigabit PCI-E? Da, de ce nu…

Dincolo de stocare și grafică, am testat și o placă Broadcom Gigabit Ethernet din 2012 – și a funcționat impecabil cu drivere NT4 din 2007. Navigarea pe web este o experiență nostalgică, cel mai bine apreciată pe site-uri optimizate pentru browsere mai vechi.

Am încercat și TCPMP MOD 6, un media player care poate reda un fișier MP4 Full HD cu aproximativ 30% utilizare CPU. Este un reminder că, chiar și fără software modern, există încă multe lucruri pe care le poți face – și descoperi – pe aceste sisteme clasice.

Fișiere utile

Din nou, mulțumiri enorme lui Techomancer pentru acest driver! Ceea ce face acest proiect remarcabil nu este doar realizarea tehnică – este filosofia din spatele lui. De fiecare dată când cineva insuflă viață nouă într-un sistem de operare vechi, contestă ideea că software-ul legacy este obsolet. În schimb, NT4 se dovedește mai adaptabil ca niciodată, rulând pe hardware care nici nu exista când a fost scris.

Mulțumesc că ați citit, și rămâneți pe fază pentru mai multe aventuri retro-tech!

Omores

Driver NVMe pentru Windows 98?

Salutare tuturor! Avem vești interesante! Windows 98 se poate înțelege SSD-urile NVMe! Nu este vorba despre o soluție improvizată, ci despre un backport care a pornit de la excelentul driver NVMe2K (creat inițial pentru Windows NT/2000) și care permite acum ca Windows 98 să comunice direct cu hardware-ul NVMe, exact ca un sistem de operare modern.

Ce este NVMe, de fapt?

O să folosesc frecvent termenul “NVMe” în acest articol, așa că haideți să clarificăm rapid conceptul. În termeni simpli, NVMe (Non-Volatile Memory Express) este limbajul modern pe care unitățile de stocare îl folosesc pentru a comunica cu calculatorul.

Timp de decenii, hard disk-urile și primele SSD-uri au folosit protocoale mai lente precum SATA – gândește-te la ele ca la un drum țărănesc cu două benzi pentru date. NVMe, pe de altă parte, se conectează prin aceeași autostradă cu multiple benzi (magistrala PCIe) pe care o folosește și placa grafică. Acest lucru permite transferul datelor la viteze fenomenale, cu mult mai puține întârzieri.

De aceea descoperirea unui driver NVMe nativ pentru Windows 98 este un eveniment atât de important: este vorba despre a învăța un sistem de operare vechi de 25 de ani să vorbească limbajul celui mai rapid hardware de stocare din prezent, deblocând performanțe pentru care nu a fost niciodată conceput.

Ce face acest driver diferit?

Dacă ați urmărit activitatea mea, știți că am demonstrat deja Windows 98 rulând de pe unități NVMe pe sisteme Intel și AMD moderne, inclusiv acea configurație cu Ryzen 9 9900X și un SSD Kingston Gen 5 de 2TB.

Dar iată care era problema: până acum, ne bazam pe ceea ce Microsoft numește “modul de compatibilitate MS-DOS”, unde BIOS-ul gestionează totul prin driverele sale de nivel scăzut.

Acest driver nou, creat de SweetLow (aceeași persoană din spatele variantei VxD a CREGFIX), este o implementare corectă NVMe către SCSI. Este de fapt un port al driverului NVMe2K realizat de Dominik Behr, pe care l-am prezentat recent rulând pe Windows NT și 2000.

Cum să rulezi Windows 98 de pe un USB 4 ultra-rapid

 Salutare, dragi cititori! Astăzi ne aventurăm în lumea retro-tehnologiei și testăm ceva neobișnuit: rularea Windows 98 de pe un USB 4 ultra-rapid. Da, ați citit bine! Despre asta este vorba în articolul de astăzi, așa că haideți să începem.

Windows 98 pe USB: O idee bună?

Am primit întrebarea asta de multe ori: „Se poate instala Windows 98 pe un USB?” Răspunsul este da, deși nu este cea mai bună idee. Nu este prima dată când încerc acest lucru, dar astăzi am decis să mergem mai departe și să testăm un NVMe USB 4 enclosure de la Zike (Nu e “Zaik” cum se spune “Nike” la noi, e mai degrabă „Zeek”, după cum am aflat mai târziu).

 Zike Z666 Enclosure: Ce îl face special?

Acest enclosure folosește controlerul Asmedia ASM 2464 BD USB 4 to PCI-E, unul dintre primele de pe piață. Deși acum există și alte produse cu același chip, cum ar fi ADATA AS920, Zike Z666 se remarcă prin calitatea construcției și designul său premium.

Câteva detalii interesante:

• Design fără șuruburi: Perfect pentru cei care schimbă frecvent unități de stocare.
• Hard case pt transport: Un plus drăguț pentru protecție, dar poate genera mai multa căldură dacă uităm sa-l dăm jos
• Două cabluri USB: Unul scurt și unul lung. Am testat cablul scurt pe un Mac M1 și a funcționat la viteza maximă de 40 Gbps.

Windows 98 și USB: O combinație ciudată

Desigur, rularea Windows 98 de pe un USB nu este tocmai optimă. Sistemul funcționează în modul de compatibilitate MS-DOS, ceea ce înseamnă că vitezele de transfer sunt… să zicem, modeste. Dar, surprinzător, Windows 98 se încarcă în mai puțin de 10 secunde!

Am testat câteva jocuri retro, cum ar fi MDK2, și totul a funcționat fără probleme. Însă, pentru sarcini mai intensive, cum ar fi rularea Half-Life 2, diferența de viteză este evidentă:

• SSD cu AHCI: Încărcare în ~6 secunde.
• USB în modul MS-DOS: Încărcare în ~40 de secunde.

Teste suplimentare: stick obișnuit USB 3 vs. USB 4

Pentru a vedea diferența, am încercat și un stick USB 3 obișnuit (Kingston). După ce am copiat partiția Windows 98 pe el și am făcut-o bootabilă, am observat următoarele:

• Timp de încărcare mai lung: Sistemul se încarcă mult mai greu.
• Probleme de sunet și blocaje aleatorii: Jocuri precum Quake 2 au prezentat scâncete și blocaje.

În schimb, Zike 666 a oferit cea mai bună experiență de până acum, fără probleme de sunet sau blocaje.

Concluzie: Merită să încerci?

Dacă ești un pasionat de tehnologie retro și vrei să experimentezi ceva neobișnuit, Zike 666 este o alegere solidă. Desigur, nu te aștepta la viteze incredibile când rulezi Windows 98, dar pentru jocuri și aplicații vechi, funcționează surprinzător de bine. Mai multe detalii în clipul de mai jos:

Cum ar fi să instalăm o placă grafică PCI veche într-un computer de ultimă generație?

În timp ce tehnologia evoluează rapid, există situații în care dorim să folosim hardware vechi, cum ar fi plăcile grafice PCI, în calculatoare moderne. Un exemplu interesant este folosirea unei plăci grafice 3D vechi, precum Realizm 2 ZX25 de la Intergraph, într-un sistem modern bazat pe o placă de bază cu PCI Express. Deși PCI și PCI Express (PCI-E) sunt standarde diferite, PCI-E este backward compatible cu PCI la nivel de software, adică pentru un sistem de operare mai vechi este același lucru cu PCI.

Ce este PCI și PCI-E?

PCI (Peripheral Component Interconnect) este o interfață veche de conectare pentru plăci de expansiune, care a fost folosită pe scară largă în anii ’90 și începutul anilor 2000. Pe de altă parte, PCI Express (PCI-E) este standardul modern folosit în majoritatea plăcilor de bază din prezent. PCI-E oferă viteze mult mai mari și o arhitectură diferită, dar cu ajutorul unor adaptoare, este posibil să conectezi plăci PCI mai vechi pe sloturi PCI-E din moment ce compatibilitatea la nivel de software este asigurată de standardul PCI-E. Apropo, este valabil și invers – oricând putem monta o placă PCI-Express într-un slot PCI cu ajutorul unui adaptoir, dar bineințeles în situația asta avem parte de limitări deoarece bus-ul PCI are o lățime de bandă de aproximativ 1gbit/s. (133MB/s)

Instalarea unei plăci grafice vechi PCI pe o placă de bază modernă

Dacă deții o placă grafică veche, cum ar fi Realism 2 ZX25 SLT sau alte modele similare, și vrei să o instalezi într-un PC modern, vei avea nevoie de un adaptor PCI-E la PCI. În cadrul acestui proiect, am folosit două adaptoare pentru a conecta această placă grafică din 1998 la o configurație modernă cu un procesor Intel de generația a 13-a.

Pașii pentru instalare:

Avem nevoie de un adaptor PCI-E la PCI: Aceste adaptoare sunt esențiale pentru conectarea plăcii tale PCI la un slot PCI-E. De obicei, acestea sunt plug-and-play, nu necesită instalarea de drivere suplimentare sau alte configurări.

Instalarea pe placa de bază: În proiectul cu acceleratorul Integraph am folosit două astfel de adaptoare, întrucât această placă imensă folosește o placă 2D separată cu chip Cirrus Logic iar partea 3D este separata. Carevasăzică avem două placi PCI care trebuie conectate în două sloturi PCI-E adiacente, din fericire distanța dintre cele două plăci PCI este standard și nu fost probleme la montaj. Am folosit o placă de bază Asus H610, care are 3 sloturi PCI-E si unul PCI clasic.

De asemenea am folosit și o placă mai veche cu procesor Pentium 4, mai exact un Asus P4P800 cu chipset SiS.

Partea cu driverele: În cazul acceleratoarelor 3D fabricate înainte de anii 2000 – cum este și cazul acestei plăci Intergraph Realizm 2, driverele de bază și singurele de atlfel sunt cele pentru Microsoft Windows NT 4.0. Această placă se pare că are și drivere pentru Windows 2000.

Ce poți face cu hardware vechi într-un sistem modern?

Deși placa grafică Realism 2 ZX25 a funcționat pe configurația noastră modernă, există câteva limitări legate de performanță. De exemplu, la teste cu jocuri precum Quake 2, placa a reușit să ruleze în mod OpenGL la 32 biți, cu o performanță decentă pentru acea perioadă (aproximativ 30 de cadre pe secundă la rezoluția 640×480). Totuși, faptul că am reușit să facem această placă să funcționeze pe un sistem modern este o dovadă clară că PCI-E oferă o compatibilitate remarcabilă.

Chiar dacă aceste plăci vechi nu oferă performanțe comparabile cu plăcile grafice moderne, instalarea și testarea lor într-un sistem actual este experiență plină de nostalgie. De asemenea, poate fi util pentru cei care doresc să emuleze software vechi.

De asemenea, această metodă poate fi aplicată și altor tipuri de plăci de expansiune PCI, cum ar fi plăcile de sunet, de rețea sau de captură video, în cazurile în care ai nevoie să folosești echipamente vechi, dar de încredere, în sisteme moderne.

Concluzie

Cu ajutorul unui adaptor PCI-E la PCI, poți aduce la viață hardware vechi într-un computer modern, fie că vrei să testezi jocuri retro sau să faci o arhivare de date. Deși nu vei obține performanțe impresionante, vei descoperi că plăcile vechi PCI pot funcționa destul de bine chiar și în configurații moderne. Astfel, compatibilitatea înapoi oferită de PCI-E ne permite să extindem utilizarea acestor echipamente rare și costisitoare.

---

Windows 98 la maxim: cum să instalăm cele mai performante plăci video PCI-Express compatibile – NVIDIA seria 7000

În acest articol, vom discuta despre cum să instalăm o placă grafică Nvidia din seria 7000 în Windows 98.

Deși suportul oficial al Nvidia pentru Windows 98 s-a oprit în 2005, odată cu seria 6000, există soluții pentru a folosi plăci grafice mai noi precum seria 7000 datorită patch-urile oferite de regretatul Rudolf Loew. În acest ghid, vom acoperi ce drivere sunt necesare și cum să rezolvăm problemele care apar frecvent în timpul instalării.

Driverul ver. 82.69 e baza!

Ultimele drivere oficiale pentru Windows 98 au fost lansate în decembrie 2005, odată cu versiunea Forceware 81.98, care oferea suport pentru seria 6000 și OpenGL 2.0. Acestea sunt încă disponibile pe site-ul oficial Nvidia. Cu toate acestea, în septembrie 2006 a apărut un driver beta 82.69, care rezolva problemele de rezoluții widescreen și este esențial pentru patch-urile ulterioare.

Pentru instalarea corectă a unei plăci din seria 7000 pe Windows 98, avem nevoie de driverul modificat sau neoficial 82.69, care este ușor de găsit online. Acesta funcționează și cu seria 7000, dar dacă installer-ul nu recunoaște placa grafică, driverul va trebui instalat manual.

Probleme comune și soluții

După instalarea driverului, fără aplicarea unor patch-uri suplimentare, pot apărea diverse probleme. Pe unele configurații, sistemul nu va mai boota normal în Windows 98, dar va merge în Safe Mode. De asemenea, chiar dacă placa grafică este instalată corect, unele jocuri vor funcționa, iar altele vor bloca sistemul. Spre exemplu, în cazul acestei configurații, jocuri precum Return to Castle Wolfenstein rulează fără probleme, dar Quake 2 poate bloca sistemul. La fel o poate face și rularea benchmark-ului 3DMark 2001 SE.

Așadar pentru a face placa grafică stabilă și fiabilă, trebuie aplicate o serie de patch-uri dezvoltate de Rudolph Loew.

Patch-urile esențiale pentru plăcile Nvidia de 512MB

Plăcile grafice Nvidia de 512MB s-au dovedit problematice pe Windows 95, 98 și Millennium. Nvidia a schimbat designul după lansarea acestor modele, reducând spațiul de adresare MMIO la 256MB, ceea ce a cauzat conflicte în memoria sistemului. Driverul 82.69 nu recunoaște corect această diferență, ceea ce duce la probleme de alocare și posibile blocări ale sistemului.

Patch-ul lui Rudolph Loew rezolvă această problemă, modificând codul driverului pentru a suporta corect memoria video accesibilă direct în limita a 256MB. Aceasta este o soluție simplă care permite ca mai multe plăci să fie suportate fără riscuri care sunt prezente atunci când modificăm BIOS-ul plăcii grafice. Dezavantajul acestei soluții este că doar jumătate din memoria video va fi utilizabilă.

O altă opțiune este patch-ul BIOS, care modifică BIOS-ul plăcii grafice pentru a raporta întreaga memorie video, dar această soluție este mai complexă și riscantă, necesitând o procedură de flashing a BIOS-ului.

Un al treilea patch este furnizat pentru a dezactiva configurarea ROM-ului opțional video. Unele combinații între BIOS-ul plăcii grafice și al plăcii de bază setează o adresă ROM incorectă, ceea ce poate împiedica încărcarea corectă a Windows-ului. Acest patch este recomandat dacă întâmpinați erori legate de driverul de display.

Probleme cu IRQ-urile

Un alt set de fișiere, denumit interrupt fixup, gestionează pierderea întreruperilor cauzată de comenzi EOI (End of Interrupt) incorect gestionate de driverul grafic. Simptomele includ blocarea cursorului mouse-ului, erori de scriere pe disc, BSOD-uri și probleme USB. Acest bug este prezent în unele drivere Nvidia, iar corectarea acestuia este esențială pentru stabilitatea sistemului, în special pe plăcile de bază moderne, unde IRQ-ul plăcii grafice este partajat cu alte dispozitive, precum controlerele SATA sau USB.

Testul vxd poate detecta dacă bug-ul EOI afectează sistemul, și dacă este detectat, va apărea un mesaj de eroare. Dacă bug-ul este confirmat, fișierele de corecție interrupt fixup trebuie instalate pentru a rezolva problema.

Concluzie

Prin aplicarea acestor patch-uri, placa Nvidia 7900 GS devine fiabilă și funcțională pe Windows 98. Deși aceste soluții pot părea complicate, ele sunt esențiale pentru a utiliza plăci grafice moderne pe un sistem de operare atât de vechi. Performanțele obținute sunt impresionante, iar cu hardware modern, scorurile obținute în benchmark-uri sunt excelente pentru o placă instalată pe Windows 98.

Pentru cei pasionați de gaming retro sau de configurarea sistemelor dual-boot, aceste soluții oferă posibilitatea de a rula cele mai noi plăci grafice Nvidia din seria 7000 pe un sistem de operare legendar.

Link driver: https://theretroweb.com/drivers/96
Link patch-uri: https://archive.org/details/PTCHNVSZ

Pe scurt:

• Începem prin a aplica patch-ul driverului nVidia ‘nvcore.vxd’ folosind ptchnvc.exe.
• Apoi, aplicăm patch-ul fișierului WINDOWS/SYSTEM/PCI.VXD cu ptchopt.exe.
• Verificăm prezența bug-ului EOI folosind TESTEOI.VXD. Dacă este prezent, adăugăm următoarea linie în SYSTEM.INI: [386Enh] DEVICE=FIXINTR.VXD (fișierul .vxd trebuie plasat în directorul Windows/System).
• În final, dacă este necesar, putem aplica patch-ul BIOS-ului plăcii grafice prin flash-uirea acestuia cu ptchnvsz.exe.

Next Page »

© 2002 - 2026 pinzaru.ro · Modele acte · Contact & GDPR · Log in