Adaptor PCI-E 1x- USB pentru Windows 98/Me/2K?

Am instalat un sistem de operare scos la pensie (98/ME/2000/XP etc) pe hardware de ultimă generație și nu avem parte de USB? Într-o primă etapă, BIOS-ul va avea grijă să emuleze tastatura și mouse-ul USB – le vom putea folosi – dar povestea noastră se oprește aici pentru că porturile USB de pe placa de bază nu vor să colaboreze de nicio culoare. (exceptând culoarea galbenă și semnul exclamării din device manager) Dar tocmai pentru că ne plac provocările ne încăpățânam să continuăm aventura.

Lucrurile sunt mai simple dacă PC-ul nostru are deja vreo câțiva ani vechime și are în dotare un slot PCI clasic. Pur și simplu instalăm o placă PCI-USB și am mulțumit orice sistem de operare mai vechi. Totuși, pe un sistem mai vechi, înainte de instala o o placă dedicată avem mari șanse să o scoatem la capăt și cu USB-urile incorporate dacă încercăm să căutam drivere/patch-uri.

Aceste adaptoare PCI-USB sunt ieftine și încă se mai găsesc lejer pe stoc, la preturi 30-50 lei.

Pe altă parte, plăcile de bază mai noi nu mai oferă suport nativ pentru interfața PCI. Pentru a oferi suport PCI clasic, producătorii trebuie să adauge un chip bridge – acest lucru se întâmplă dar mai mult pentru produse de nișă. De exemplu, Biostar X470GTA este o placă de bază lansată în iulie 2019 și vine la pachet cu 2 sloturi PCI. Dacă avem un sistem cu componente din ultimii 2-3 ani – și nu am ținut dinadins să avem măcar un slot PCI clasic pe placa de bază – atunci trebuie să ne orientăm către interfața PCI-Express 1x. Se poate?

Ce ar fi să folosim o placă PCI-Express 1x?

Da, avem vești bune! Putem folosi o placă PCI-E 1x care folosește un chip compatibil cu Windows 98/ME/2000/XP & co. Nu sunt multe oferte de acest fel, dar am găsit un producător (StarTech) care s-a încumetat să folosească un chip VIA6212L USB 2.0 gândit pentru interfața PCI pe interfața PCI-Express. Nu a trebuit decât să adauge un chip bridge care să transfere semnalul PCI pe interfața PCI-Express.

PEXUSB4DP
După ce și-a dat seama că nu are concurență cei de la Startech s-au gândit să taxeze ceva în plus pentru această placă, în sensul că placa modelul PEXUSB4DP costă dublu față de o placă PCI-E -USB 3.0. Ce-i drept, a fost necesar și chip-ul bridge de care am pomenit mai sus. Acest chip nu e necesar pentru plăcile PCI-E – USB 3.0, din moment ce aceste chip-uri suporta nativ interfața PCI-Express.
PCI-E 1X VIA 6212L low profile
Chipul bridge care se ocupă de conectarea la interfața PCI-Express este PERICOM P17C9X.

Windows 98 prieten bun cu chipsetul USB VIA

PCI Universal Serial bus new hardware Windows 98
Placa noastră va fi recunoscută automat în Windows 98, însă doar ca placă USB 1.1. Este și firesc, e standardul USB 2.0 a apărut mai târziu (aprilie 2000) iar când a fost lansat a oferit suport complet pentru USB 1.1. (backward compatible).
VIA USB 2.0 driver installation
VIA 6212L on Windows ME
După ce instalam driverele oficiale vom avea și suport pentru USB 2.0.

Ryzen 9 vs Pentium II – benchmark pe direct în Windows 98

După ce am instalat cu succes Windows 98SE pe un Ryzen 9 3900x nu am putut rezista tentației de a rula niște benchmark-uri cu Sisoft Sandra 99 – care are înregimentate spre comparație hiturile anului 1998, no. 1 fiind Pentium II 450Mhz, secondat de AMD K6-II 400. Firește, procesorul Ryzen 9 tactat la 3.8Ghz este o bestie când îl comparăm cu PII 450Mhz – lansat în august 1998, contra modestei sume de 669$. Și totuși, cum se descurca față de un Ryzen 9 3900X 12 core lansat în iulie 2019 la o nimica toată de 499$?

Mai întâi, o precizare importantă: în Windows 98 procesorul va fi testat doar în regim single core, așa este arhitectura Win9x. Și da… restul de 11 core-uri vor sta într-o relaxare deplină.

Benchmark memorie

Începem cu un benchmark cu privire la rata de transfer a memoriei RAM care ne dă încredere în privința acurateței rezultatelor. Așadar DDR4 la 2133Mhz mai este denumit și PC4-17066 – de la viteza teoretică de 17066MB/s. Ei bine, SiSoft Sandra a măsurat viteza memoriei DDR4 ca fiind de 17979MB/s. Nu-i rău deloc pentru un software scris în 1998, când în luna iunie Samsung abia lansa primul modul de memorie DDR de 64Mb. Bineînțeles, a mai durat o vreme până ce DDR a început să devină o chestie comună, vorbim de anii 2000 deja. La 290MB/s, rezultatele pentru generația SDRAM sunt dezamăgitoare, însă lucrurile stau mult mai bine în următoarele benchmark-uri.

Benchmark instrucțiuni pe secundă

Următorul benchmark se raportează la MIPS, care vine de la Milions Instructions Per Second. Așadar, mai jos, avem un procesor la 450Mhz care poate efectua 1220 de milioane de instrucțiuni pe secundă în timp ce concurența rulează la 3800Mhz (x8.44) și poate efectua 22481 MIPS.

La un calcul băbesc, reiese că Ryzen 3900 x are o rată de 5.9MIPS per 1Mhz, pe când un Pentium II 450 poate duce 2.7MIPS per Mhz. Trebuie să recunoaștem că nu-i deloc rău pentru un Pentium II. Cu toate îmbunătățările aduse în ultimii 20 de ani, te așteptai ca la IPC (instructions per clock) avansul să fie de o magnitudine mult mai mare în cazul procesoarelor noi.

Benchmark multimedia

Ultimul test este cu privire la capabilitățile multimedia ale procesorului. Aceste test trebuie pus în contextul apariției pe piață în 1997 a procesoarelor Intel cu instrucțiuni MMX. ((Back in 1997, la un magazin de calculatoare: Un Pentium „memeics”, vă rog!)) MMX vine de la MultiMediaeXtensions… și, după cum ne putem da seama din denumire, aceste instrucțiuni sunt optimizate pentru manipulare de date multimedia: sunet, imagine, video.

În timp, setul de instrucțiuni al unui procesor AMD, în cazul de față Ryzen 3900X, a devenit mult mai cuprinzător. Aceste instrucțiuni se adaugă la instrucțiunile de bază.

Cu ceva timp în urmă, pe aceeași instalare de Windows 98 am testat și un i7. Toate rezultatele le găsiți aici.

4GB RAM in Windows 98? Da, se poate. #R. Loew.

Windows 98 nu este prietenos când vine vorba prea multă memorie RAM. Cel mult, poate să se înțeleagă cu 1GB RAM, o cantitate oricum mult prea mare pentru PC-urile din zilele sale de glorie. Majoritatea plăcilor de bază contemporane nici nu suportau 1GB RAM. De exemplu, un chipset foarte în vogă care a făcut echipă cu Windows 98 – Intel 440BX – suporta procesoare Pentium II/III și 512MB SD-RAM.

Așadar, problema cu prea multă memorie RAM a apărut în general după anul 2004, când PC-urile începeau să aibă mai mult de 1GB dar Windows 98 era încă în cărți, ba chiar Microsoft i-a prelungit suportul cu încă 2 ani, până în iulie 2006. (motivul a fost că 1/3 din PC-urile conectate la internet în toamna lui 2003 încă rulau Windows 98 așadar era prematur să i se retragă suportul la data programată și anume ianuarie 2004)

Pe lângă limitările hardware și prețul relativ prohibitiv al memoriei RAM, un alt factor determinant pentru care PC-urile rulau cu relativ puțină memorie RAM era datorat optimizării software. Asta însemna că un producător de „rit vechi” că să-i zicem așa, întotdeauna căuta să-și optimizeze codul pentru a rula cu cât mai puțin RAM și pentru a fi compatibil cu cât mai multe configurații. Dacă în 1998 un PC cu Windows 98 avea 32MB RAM, un 486 care rula Windows 95 avea probabil 8MB sau 16MB – nu puteai să pierzi acești clienți, sau să-i forțezi să cumpere mai mult RAM pentru a folosi produsul tău.

Cum facem totuși să avem mai mult de 1GB RAM?

Deși din punct de vedere tehnic e cu totul realizabil să reconfigurezi sistemul de operare pentru a folosi mai mult RAM, însă Microsoft nu a mers pe această cale și a lăsat lucrurile neschimbate. Ar fi fost un update major pentru un sistem de operare deja cu actele de pensionare pe masă și, dacă în urma update-ului, 0,1% din PC-uri nu ar mai fi putut intra în Windows era deja o problema gravă și greu de gestionat.

Neoficial, pasionați precum R. Loew (1952-2019) au reușit să scoată un patch care elimină aceste limitări din sistem. R. Loew, zis și Rudy, a trecut în neființă anul trecut, iar familia a lăsat moștenire comunității online software-ul scris de către acesta. (nu toate patch-urile marca R. Loew erau gratuite, iar cel pentru memorie costa 20$)

           WINDOWS 95/98/SE/ME RAM LIMITATION PATCH

                             Version 7.2

                              06/11/2017

                       Copyright (C) 2007-2017
                          By Rudolph R. Loew
                             
                             

The Windows 95/98/SE/ME RAM Limitatiom Patch Program patches Windows 95, 98,
98SE or ME to support Computers with more than 512MB of RAM. Unmodified
Windows 95 98, 98SE or ME can malfunction or crash when more than 512MB of
RAM is present.
Patch-ul este compatibil cu Windows 95, 98 și ME.

De unde descărcăm patch-ul?

Software-ul scris de R. Loew, este acum disponibil în mai multe locații. Un loc sigur și care va rezista în timp este pe archive.org sau aici.

Instrucțiunile de instalare sunt incluse în fișierul manual.txt.

2020?

În 2020, în general vorbim de configurații cu 8GB, 16GB, 32 sau 64GB. Acum folosesc 32GBGB DDR4 și chiar în momentul la care scriu acest articol am deschis Photoshop, două browsere și vreo 30-40 de tab-uri – toată afacerea, inclusiv memoria ocupată de Windows 10 se ridică la 7.4GB RAM, adică 77% din memorie stă degeaba. Sunt 32GB prea mulți pentru utilizarea zilnică, cu siguranță da. În alte scenarii, precum prelucrarea de conținut video 4K mai multă memorie nu strică niciodată.

AMD s-a răzgândit și va suporta arhitectura Zen 3 (Ryzen 4xxx) pe plăci de bază B450 și X470

În noiembrie 2019 am cumpărat placă de bază nonconformistă socket AM4 cu chipset X470 și am luat și cel mai bun procesor disponibil la acea oră, respectiv un Ryzen 9 3900X 12 core. Am mers pe varianta chipsetului X470 (lansat martie 2018) întrucât placa de bază pe care am pus ochii – un Biostar X470 GTA – avea și 2 porturi clasice PCI, ceea ce pentru mine era „the real deal” față de alte îmbunătățiri mai mult teoretice pe care le-ar fi adus X570, respectiv suport pentru PCI-Express 4.0. De asemenea, X470-urile erau considerabil mai ieftine.

Când s-au anunțat noile procesoare Zen 3 pentru socket AM4, AMD a menționat că acestea vor fi compatibile doar cu chipseturile X570 respectiv B550 și, în consecință, vor fi lăsate în off-side plăcile cu chipset X470 și B450. Acesta nu este o mutare tipică pentru AMD căci platformele anterioare -respectiv AM2/AM3 – au fost mai degrabă marcate de o supra-compatibilitate. În acest sens, un procesor AM3, poate fi folosit și pe plăci AM2+, pe plăci AM3 (evident….) dar și pe AM3+.

N-a durat mult și AMD a auzit vocile nemulțumite din on-line, mai ales că chipsetul B450 încă se vinde „la greu” în momentul de față și e devine complicat să explici cuiva care tocmai și-a luat un sistem „nou” că nu e compatibil cu procesoarele care vor apărea peste câteva luni. Așadar, AMD a dat-o întoarsă și a zis că va găsi o rezolvare astfel încât procesoarele Ryzen 4xxx să ruleze și pe plăci echipate cu X470 și B450.

Vrea AMD să forțeze mâna utilizatorilor să facă upgrade?

Potrivit celor de la AMD, motivul principal pentru care a devenit complicat ca pe același socket să nu poți monta două modele de procesoare lansate la doar 1 an distanță – este tocmai BIOSul. Mai exact, chipul care stochează datele nu ar fi suficient de încăpător, deoarece seriile 400 folosesc în general flash-uri de 16MB și ar fi nevoie de 32MB pentru a adăuga codul necesar pentru seria 4000.

Poftim? Poate vă întrebați de când ocupă BIOS-urile cât o instalare de Windows 95 sau una decentă de Linux. Ei bine, de când AMD a gândit prost sistemul AGESA, la care vom reveni imediat.

În principiu, BIOS-ul conține instrucțiuni în limbaj mașină, care ocupă minimul posibil de spațiu de stocare. În anii 2000, plăcile de bază aveau în general un BIOS de 128KB. Ajungem prin 2007 și avem un sistem quad core Q6600 pe o placa de bază cu un BIOS de 256KB, câțiva ani mai târziu un sistem puternic echipat cu un Q9550 putea rula cu un BIOS de 512K, cu tot cu BIOS-ul plăcii video Intel GMA integrate în chipset. Mai recent, o placa de bază AM3+ cu USB 3.0 se descurcă cu un BIOS de 2MB. Ajungem în 2020, și AMD zice că 16MB nu sunt suficienți…?

De acord, lucrurile s-au schimbat, acum avem UEFI și interfața e mai colorată, cu multe iconițe, cu animații, cu suport pentru conectare on line și așa mai de parte și, în aceste condții, e de asșteptat ca BIOS-ul să ocupe mai mult spațiu. Însă în cazul AMD nu interfața în sine ocupă spațiul de stocare ci tocmai niște librării denumite AGESA.

AGESA – vine de la AMD Generic Encapsulated Software Architecture (AGESA) și reprezintă practic codul care face vechea treabă a unui BIOS clasic plus orice mai este necesar la „low level”. Problema e că AMD folosește librării AGESA distincte pentru cele trei generații Zen. Așadar pentru un Ryzen 2700x se folosește o librărie AGESA, pentru un Ryzen 3700X o altă librărie AGESA iar pentru viitorul Ryzen 4700x trebuie o altă librărie AGESA. Doar că… nu mai avem spațiu pentru încă una în plus.

De ce un lucru lucru simplu a devenit ceva complicat?

Fiecare generație de procesor cu propriul BIOS? Nu poți reconfigura vechea librărie AGESA (în care G-ul vine în mod ironic de la Generic) ca să suporte noile procesoare? Se pare că nu, dar există o soluție pe care AMD o va implementa. Upgrade-ul definitiv! Dacă vrei un procesor mai nou, renunți la suportul pentru vechiul procesor. Într-un caz concret, precum al subsemnatului, dacă vreau să renunț la Ryzen 3900X și vreau să trec la Ryzen 4900x – va fi un update permanent cu ultima versiune de AGESA la BIOS și voi face placa compatibilă doar cu seria 4000.

Pe pagina următoare comunicatul AMD:

Slotul PCI – since 1992

Ce se întâmpla în 1992?

  • Microsoft a introdus Windows 3.1  și a vândut peste un milion de exemplare în primele două luni de la lansarea sa pe 6 aprilie 1992.
  • Intel a lansat cipul 486DX2 pe 2 martie 1992, cu viteză dublă.
  • Linux a fost lansat sub licența publică generală GNU în 1992.
  • Wolfenstein 3D a fost lansat pe 5 mai 1992.
  • Adobe Photoshop 2.5 a fost lansat pentru Macintosh și pentru prima dată Windows în noiembrie 1992.
  • OpenGL a fost dezvoltat pentru prima dată în 1992.
  • Seagate a fost prima companie care a introdus un hard disk de 7200 RPM în 1992.
  • IBM a introdus ThinkPad, primul notebook al industriei cu un ecran TFT color de 10,4 inci și TrackPoint.

Pe lângă aceste evenimente, în 1992 a luat naștere și standardul PCI, prescurtare de la Peripheral Component Interconnect. Astăzi ne putem referi la acest standard ca la PCI clasic sau Conventional PCI, pentru a-l deosebi de PCI-Express – care e omniprezent și în formă maximă, ajuns deja la versiunea 4.0.

În mod tradițional, sloturile PCI folosesc culoarea albă, spre deosebire de standardul anterior – ISA -care avea sloturi complet negre.

PCI, PCI-Express x1 și x16

Rată de transfer

Un slot PCI pe 32bit poate transfera date cu o viteză 133MB/s. Back in 1992, nu exista dispozitiv care să folosească toată această lățime de bandă. În prezent – cu excepția dispozitivelor de stocare și a plăcilor video – slotul PCI oferă o lățime de bandă mai mult decât suficientă pentru plăci de extensie obișnuite, precum: plăci de sunet (inclusiv modele gaming/profesionale), tunere TV/satelit, plăci de extensie USB 1.1 și USB 2.0, plăci de rețea wireless B/G/AC, adaptoare PCI-Paralel/Serial, plăci de rețea de 10/100mbps sau chiar gigabit 10/100/1000mbps. Să nu uităm că la plăcile de rețea viteză este măsurată în biți și nu în baiți, iar 1000mbps însemna aproximativ 125MB/s

Mai găsim plăci de extensie cu slot PCI de cumpărat?

Plăcile de extensie PCI nu au dispărut cu totul, dar sunt mai mult un produs de nișă. Toate perifericele clasice precum plăcile de sunet, plăci de rețea cu fir sau wireless, adaptoare USB 3.0 etc sunt pe standardul PCI-E X1.

Placa de sunet Sound Blaster pe slot PCI-E 1X

Plăci de bază cu sloturi PCI

Sloturile PCI au făcut partea din dotarea standard a plăcilor de bază timp de 20 de ani. În general, plăcile de bază fabricate între 1995 și 2015 au sloturi PCI clasice. Sloturile PCI clasice au început să dispară din peisaj după ce producători precum Intel au renunțat la suportul pentru standardul PCI în chipseturile livrate producătorilor de plăci de bază.

În acest tabel putem observa că pentru socket 1155 doar chipseturile B65 și Q65 au suport pentru „Conventional PCI”. De remarcat că aceste chipseturi sunt destinate în general mediului business. Începând cu generația următoarea – socket 1150 – Intel a renunțat cu totul la suportul PCI.

În condițiile în care un anumit chipset suportă standardul PCI, un producător precum ASUS nu trebuie decât să conecteze sloturile PCI pe PCB-ul plăcii de bază și să facă conexiunile corespunzătoare către chipset. Nimic mai simplu. În lipsa unui suport nativ, trebuie să adaugi un chip suplimentar care să gestioneze perifericele PCI clasice, lucru făcut de unii producători și în prezent. Drept dovada, putem găsi și la ora actuală plăci de bază cu sloturi PCI clasice, pe platforme de ultimă generație, precum AMD AM4 sau Intel 1151 v2.

Chip ASMEDIA 1085 care se ocupă cu conversia semnalului PCI pe o conexiune PCI-Express
Aceste chip-uri bridge costa 2.88$ de cumpărat la liber. (probabil aproape de 1$ în cantități industriale) Chiar și în condițiile în care costurile pentru implementarea PCI sunt neglijabile, cererea pentru acest standard „legacy” rămâne în zona de nișă. În prezent, din oferta online a unui retailer am găsit 51 de plăci de bază care sunt echipate cu 1, 2 sau 3 sloturi PCI.

Biostar X470GTA socket AM4, chipset AMD X470 – un mix dintre modern și legacy

Una dintre cele mai moderne plăci de bază cu sloturi PCI a fost lansată în iulie 2019 de către Biostar și are la bază chipsetul X470. Aceasta placă suportă procesoarele de ultimă generație Ryzen 3000 și oferă două sloturi PCI clasice cu care ne putem face de cap în sisteme de operare mai vechi. De exemplu, am instala Windows 3.11 și Windows 98, cu placă video pe slot PCI. Mai multe detalii aici.

Windows 2000 pe Ryzen 9, după 20 de ani

Am folosit pentru prima dată Windows 2000 în 1999. Cu un AMD K6-2/350 și 96MB RAM la bord, mă încadram cu brio în specificațiile minime care indicau ca punct de pornire un Pentium 133Mhz și 64MB RAM. În același timp, Windows 98 cerea minim un procesor 486 DX2/66 și 16MB RAM.

Chiar dacă aveai hardware-ul necesar știai că nu faci o alegere prea înțeleaptă înlocuind Windows 98SE cu un sistem bazat pe arhitectura NT. În primul rând, Windows 2000 era un produs pentru mediul business. Așadar, necesita resurse mai mari, nu era optimizat pentru jocuri și, în general, nu obțineai mari beneficii folosindu-l acasă. Cu toate acestea, tentația era irezistibilă. Windows 2000 era bazat pe arhitectura avansată Windows NT, folosea sistemul de fișiere NTFS în timp ce era compatibil și cu FAT16/32, ceea ce permitea o instalarea Windows 9X/2000 pe aceeași partiție. Pe de altă parte Windows 2000, datorită arhitecturii NT, nu era compatibil nativ cu DOS. Se puteau rula programe DOS, dar în mod emulat, deci mai cu performanță redusă, iar alte programe DOS pur și simplu nu rulau deloc. Suntem totuși în 1999 DOS-ul prezența încă importanță practică, o despărțire prematură nu era de luat în calcul.

Îl putem instala acum, după 20 de ani, pe un Ryzen 9?

Ryzen 9/3900X, 32GB RAM și VooDoo 3 3000 PCI

Da, se poate instala, însă necesită puțin mai mult efort decât Windows 98.

Se văd pictogramele prea mici? Ei bine, Windows 2000 rulează în Full HD după ce a recunoscut automat placa video VooDoo 3 – aceasta fiind contemporană cu Windows 2000 ca apariție (1999).

Cum a decurs instalarea pe o placa X470GATA, Ryzen 3900X, 32GB DDR4 și un VooDoo 3?

1. De de la bun început… suntem luați în primire cu un blue screen of death (BSOD) 0x0000002 BAD_POOL_CALLER. Deși pare că aventura noastră s-a încheiat deja, această eroare e provocată de o neînțelegere interfața de power management – ACPI. Windows 2000 nu dă alte indicații cu privire la această eroare, însă Windows XP e mai nuanțat și sugerează că problema pare să fie de la ACPI și putem continua instalarea fără suport ACPI apăsând F7 la următoarea repornire. Metoda funcționează 100% și în Windows 2000. Așadar la momentul în care suntem chemați să apăsam F6 pentru a introduce driverele adiționale apăsăm și F7 pentru a continua instalarea, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

2. După ce am trecut de primul obstacol, vom fi luați în primire de un al doilea blue screen: STOP: 0x0000007B. Dacă am mai instalat Windows XP știm deja despre ce e vorba și cum se rezolvă: trebuie să schimbăm in BIOS ca driveul-ul nostru SATA (SSD/HDD) să folosească standardul IDE și nu AHCI. Dacă vrem musai AHCI trebuie să oferim driverele pentru controllerul SATA de pe dischetă sau să le integrăm în kitul de instalare cu un program de tipul nLite.

Ei bine, plăcile de bază mai noi s-ar putea să nu mai ofere această opțiune (IDE/AHCI) – ceea ce s-a și adeverit în cazul plăcii cu chipset AMD X470. Așadar soluția era să caut drivere AHCI pentru XP și sper că o să meargă și-n 2000, sau să folosesc deja controlerul SATA VIA 6421 pe care-l aveam instalat în slotul PCI care are drivere și pentru Windows 98, darămite pentru 2000.

3. Zis și făcut! Driverele SATA de la VIA pentru controlerul 6421 sunt updatate la nivelul anului 2014, ba chiar vin cu un mic utilitar care pregătesc discheta. Dacă tot am și o unitate de floppy externă pe USB de la IBM, zic să fac discheta, ca să respect întocmai rețeta tradițională.

Se face discheta, repornesc instalarea, când îmi cere să apăs F6 pentru a furniza drivere adiționale, apăs mai întâi F7 și apoi imediat F6.

Driverele se încărcă cu succes, în sfârșit instalarea ajunge în punctul în care putem accesa hard disk-ul! Dar surpriză, nu pot apăsa „Enter – to continue”. Pare că instalarea s-a blocat tocmai la momentul când era accesat hard disk-ul, ceea poate avea o anumită logică – nu sunt bune driverele, nu poate accesa SSD-ul etc. Problema e însă alta: nu mai funcționează tastatura pe USB. De ce? Inițial – cât durează partea DOS din instalare – tastatura funcționează prin intermediul BIOS-ului care o emulează ca fiind PS/2 sau AT. Din moment ce Windows 2000 încearcă să treacă peste BIOS și să acceseze tastatura și mouse-ul în mod direct, acesta nu se înțelege cu driverele USB și se pierde și accesul la acestea. Soluția? O tastatură PS/2 sau să pornim instalarea cu un chipset USB care poate fi recunoscut de Windows 2000. Am folosit o tastatură PS/2 pentru a continua instalarea, iar in Windows o placă de extensie VIA pentru suport USB.

Din acest moment, nu mai apar niciun fel de surprize și instalarea merge ca unsă, chiar cu prima varianta de Windows 2000, care are fișiere datate 1999. Peste aceasta se poate instala Service Pack 4, o colecție de update-uri oficiale, care pe un SSD se instalează în mai puțin de 2 minute.

VESA BIOS Extensions – driver video universal pentru Windows 9x

Conform Wikipedia,

VESA BIOS Extensions (VBE) este un standard VESA, actualmente la versiunea 3, care definește o interfața software ce poate fi utilizată pentru a accesa placi video compatibile la rezoluții și la adâncimi de biți mari. Această interfață este diferită față apelurile BIOS „tradiționale” int 10h, care sunt limitate la rezoluții de 640 × 480 pixeli cu o adâncime de 16 culori (4 biți) sau mai puțin. VBE este disponibilă prin BIOS-ul plăcii video, prin utilizarea unor vectori de întrerupere care redirecționează către aceste extensii.

Majoritatea plăcilor video mai noi implementează standardul VBE 3.0, care este și cel mai capabil. Versiunile mai vechi ale VBE oferă doar o interfață în modul real, care nu poate fi utilizată fără o penalizare semnificativă a performanței din cadrul sistemelor de operare în mod protejat. În consecință, standardul VBE nu a fost aproape niciodată utilizat pentru a scrie driverele unei plăci video; fiecare producător a trebuit astfel să inventeze un protocol proprietar pentru comunicarea cu propria sa placă video.

Așadar,  VBE s-a dorit un standard prin care să se poată accesa unele funcții suplimentare ale plăcilor video, fără a fi nevoie de un driver specific de la producător. O asemenea idee pare grozavă în contextul în care producători precum Intel, ATI sau nVidia nu mai oferă drivere pentru sisteme de operare mai vechi și, din moment ce plăcile lor sunt compatibile VBE, acestea ar fi putea fi accesate printr-un driver universal, altul decât standard VGA.

În practică, lucrurile nu sunt chiar atât de grozave, deoarece standardul VBE prezenta un interes practic în epoca când Windows era dependent de MS-DOS. Asta însemna că în Windows se obținea funcționalitate completă folosind un driver specific, iar în DOS o funcționalitate extinsă prin VBE fără să fie nevoie de un driver special. În aceste condiții, interesul pentru standardul VBE a scăzut de la an la an, plăcile video foarte noi fiind mai mult în teorie compatibile VBE. Oficial, ATI suportă VBE 2.0, iar nVidia VBE 3.0

VBEMP 9x Project: Universal VESA/VBE Video Display Driver

Drivere universale pentru Windows 9x le puteți accesa de aici. Acestea au fost updatate în 2014 și suportă o serie de plăci video de la Intel, ATI și nVidia, precum și plăci mai vechi precum cele de la Cirrus Logic & co. Marea majoritate a plăcilor compatibile VBE, sunt ceva mai vechi și au deja drivere pentru Windows 98. Am încercat aceste drivere cu o plăci video foarte noi (nVidia 2070 Super model lansat iulie 2019) și nu am avut succes în Windows 98, dar aceste drivere au mers în Windows ME.

Veștile bune par să vină înspre dinspre plăcile video Intel, acestea ar fi cele mai compatibile VESA, inclusiv cele din generația Haswell – Intel HD 4000. Nu am încercat, dar am observat că Intel HD-urile randează perfect Winodws 3.1, fără niciun fel de artefacte.

MS-DOS 5.0, since 1991

MS-DOS 5.0 a fost lansat în iunie 1991 și, în mai puțin de un an, a făcut echipă câștigătoare cu Microsoft Windows 3.1, care a fost lansat în aprilie 1992 și s-a dovedit un succes pentru Microsoft.

MS-DOS 5.0 a fost prima versiune care a venit la pachet cu himem.sys, un manager pentru memoria superioară, care a fost mai apoi inclus în mod standard în toate versiunile ulterioare de MS-DOS. Acesta a mai venit și Microsoft Editor (edit.com) propriul editor text. În mare, versiunile viitoare au rămas la fel la nivel de funcționalitate.

Despre MS-DOS 5.0 în revista PC-Magazine din septembrie 1991.

Recunoașteți interfața?

23 de ani mai târziu când, undeva prin anul 2014, unii dintre noi mai instalau Windows XP și aveam parte de aceeași interfață clasică de la MS-DOS 5.0. Suportul pentru Windows XP a încetat pe 8 aprilie 2014, când acesta după încă mai deținea 15% cotă de piață.

MS-DOS 5.0 în 2020?

Desigur, MS-DOS se poate instala pe orice PC care are BIOS. PC-urile x86 care nu mai au BIOS folosesc arhitectura UEFI care, în majoritatea implementărilor, oferă și un modul de backward compatibility (CSM – Compatiblity Support Module) care face ca PC-ul nostru să se comporte ca și cum ar avea BIOS. Cu suportul CSM activat și datorită arhitecturii x86 și a modului real, am instalat fără nici cea mai mică problemă MS-DOS 5.0 pe un Ryzen 9@3.8Ghz cu 32GB DDR4 și pe SSD în modul AHCI. Nici una dintre aceste specificații extraterestre pentru anul 1991 n-a intimidat în niciun fel sistemul de operare. În materie de spațiu de stocare, MS-DOS vine cu limitările FAT16, adică partiția maximă poate fi de 2GB. Cu binecuvânatarea BIOS-ului, MS-DOS va primi acces la SSD-urile noastre, le va vedea inclusiv pe cele nVME. Cum este și de așteptat nu dar nu va înțelege mare lucru din sistemul de partiții și fișiere curent, de exemplu în cazul unei instalari Windows 10, va recunoaște partiția de sistem care are aproximativ 500mb și singura care este „trendingul” vremii. În rest, prin intermediul BIOS-ului doar primii 8GB de pe un disc vor fi accesibili, asta înseamnă că trebuie să facem partiția FAT16 pentru DOS 5 la începutul discului.

Cum vede DOS 5 un SSD de 512GB? Partiția de sistem făcută de Windows 10, care are 500MB, o recunoaște ca fiind HPFS (un sistem de fișiere pentru OS/2). Cât despre restul, rezultatul „dă cu virgulă”. Chiar și așa, dacă vrem să facem o partiție bootabilă cu fdisk vom reuși fără nicio bătaie de cap.

Cum instalăm DOS 5?

În general, dacă e să lucrăm în DOS, fie pentru gaming retro sau ca să instalăm un Windows 3.x, este recomandabil să folosim DOS 6.22. Totuși dacă vrem musai să instalăm DOS5, o putem face cu UNetbootin. Eu, de exemplu am instalat de exemplu Windows 1.0 folosind DOS 5.

Cu Unetbootin e atât de simplu să facem un stick bootabil, încât poza de mai jos exemplifică tot procesul. Pur și simplu dăm „browse” ca să încărcăm imaginea de dischetă bootabilă cu DOS 5 și selectăm unitatea USB. Atât!

De unde luăm imaginea cu discheta de boot de DOS 5? De regulă, de pe allbootdisks.com.

Reclama MS-DOS 5

Cum instalam Windows 1.0 pe un PC ultimul răcnet

Windows 1.0 a fost lansat în 1985, toamna. Datorită retro-compatibilității arhitecturii x86 acesta poate fi instalat și pe un sistem de ultimă generație. Cea mai nouă configurație pe care am rulat Windows 1.0 în modul real este un Ryzen 3900x, pe o placă de bază cu chipset X470, 32GB RAM DDR4 @ 3200 și o placă video RTX 2070 Super.

Potrivit Microsoft, Windows 1.0 a necesită un minimum de 256 KB RAM, două unități floppy disc și o placă video. Pentru rularea mai multor programe, se recomandă totuși instalarea pe hard disk și 512 KB RAM . Necesită DOS 3.0 sau o versiune superioară.

Revenind la mijlocul anilor ’80, Windows 1.0 a făcut o impresie decentă și cam atât, nu a fost luat foarte serios, drept dovadă nici nu sunt multe programe și jocuri dezvoltate pentru Windows 1.x si 2.x. Principalul atu al Windows 1 și anume posibilitatea folosirii unui mouse, venea într-o perioadă PC-urile obișnuite nu erau echipate în general cu mouse. Windows 3.x este la cu totul alt nivel și chiar este un sistem cu care poți să faci lucruri interesante, mai ales că ai la dispoziție Office, Photoshop, Premiere și alte sute de titluri disponibile. Cu Windows 3.11 te poți conecta la Internet folosind TCP/IP. Nu e de mirare că, cu toate limitările sale, Microsoft a retras efectiv Windows 3.11 de pe piață în 2008.

A fi sau a nu fi… sistem de operare

Pentru că Windows 1.0 pare să fie mai mult o interfață grafică pentru MS-DOS, s-a pus problema dacă acesta este cu adevărat un sistem de operare. Trebuie să ținem cont că Windows 1.0 funcționează cu propriile sale drivere pentru hardware ceea ce este cu mult peste nivelul unei simple interfețe grafice.

Driverele incorporate în Windows 1.01
Printre driverele de mai sus putem observa și HPLASER.DRV pentru imprimantele HP LaserJet introduse în 1984.

Stranger Things

Datorită mega-popularității serialului Stranger Things, care aduce un omagiu anilor ’80 , și care în ultimul sezon a ajuns în epoca Windows 1.0, Microsoft i-a făcut puțină reclamă anul trecut. Sezonul 4 care are loc în 1986 când are loc și evenimentul de la Cernobîlul și care se integrează de minune în povestea Stranger Things.

De unde obținem Windows 1.0?

Evident, nu de la Microsoft. Pentru sisteme de operare retro există un singur site de referință, iar acesta se numește winworldpc.com. În caz că winworld pică, o să pun spre download kitul la sfârșitul articolului.

Odată ajunși la pagina de descărcare, descărcăm și Windows 2.0 pentru că avem nevoie de driverul pentru mouse, respectiv fișierul mouse.drv. Windows 1.0 nu va colabora cu mouse-ul nostru pe PS/2 . (în 1985 nici nu era inventat standardul).

Nu mai am unitate dischete, ce fac?

Nicio problemă, nimeni nu mai are. După ce descărcăm kitul de instalare – care este o arhivă .7z de 528KB – vom folosi 7zip pentru a extrage kitul de instalare.

Arhivă în arhivă: fișierele noastre sunt conținute în 5 imagini de dischete. Pentru a face lucrurile extrem de simple, 7zip ne lasă să extragem din imaginile de dischete toate fișierele la un singur loc, utilizând comanda Extract Here.

După ce am selectat toate cele 5 imagini de dischete și am folosit comanda Extract Here, vom avea în același folder cele 155 de fișiere necesare pentru instalare. Microsoft folosește nume unice pentru fiecare fișier, singurul pentru care ni se va cere confirmare de suprascriere este fișierul readme.txt. Pe acesta putem să-l rescriem fără nicio grijă.

Back to DOS

Pentru că Windows 1.0 este mai mult o extensie pentru DOS și mai puțin un sistem de operare per se, din moment ce avem fișierele de mai jos pe o partiție bootabilă de DOS, putem porni instalarea. Windows 1.0. folosește o interfață de tip text pentru instalare și trebuie să ne exprimăm opțiunile folosind cifre sau litere: C to Continue, Q to Quit, Y pentru Yes și N pentru No etc.

Comanda subst

Ca să ajungem la minunatele ecrane de mai sus, nu putem rula setup.exe dacă acesta se află într-un folder pe litera C: (cel puțin, nu din prima încercare). Să nu uităm: suntem în 1985, iar cei de la Microsoft se așteptă în mod obligatoriu ca noi să pornim instalarea – întocmai ca niște oameni în toate mințile – de pe unitatea de dischete, adică A:

Așadar suntem într-un mic impas, pentru că o partiție FAT 16 de DOS va primi litera C: atunci când bootăm de pe ea. Din fericire, începând cu DOS 5, există comanda externă subst (externă: adică necesită fișierul subst.exe) prin care putem aloca o literă de unitate unui folder, inclusiv litera A. Sintaxa este următoarea:

subst [<Drive1>: [<Drive2>:]<Path>] 

subst A: C:\kit

După ce folosim comanda de mai sus, folderul C:\kit se va da drept unitatea A: și când scriem setup.exe totul merge conform planului, drept dovadă ecranul de mai sus prin care suntem anunțați că s-a finalizat instalarea. (Presupunem că în folderul „kit” sunt fișierele extrase adineauri. )

Pentru ca această comandă să funcționeze, e suficient să copiem fișierul subst.exe pe C:\ dacă nu avem o instalare completă de DOS, care include toate utilitarele.)

Să setăm și versiunea de DOS cu setver

Setver.exe, la fel ca și subst.exe, face parte tot din echipa specială DOS 5 (și următoarele) pusă pe „păcăleală”. Setver va face ca un program – care are nevoie de o versiune specifică de DOS – să creadă că versiunea curentă de DOS este fix cea de care are nevoie. Ca să ne iasă acest truc copiem setver.exe pe C: și adăugăm următoarea linie în config.sys:

DEVICE=SETVER.EXE WIN100.BIN 3.34

Windows 1.0 va crede că folosește DOS 3.34 și va porni în sfârșit.

Drive-ul cu Windows 1.0 accesat din Windows 10. În folderul Windows avem, firește, sistemul de operare. Avem subst.exe și setver.exe pe C:\ . Mai avem folderul Win1 din care am rulat setup.exe. Mai avem și edit.com ca să edităm config.sys, deși o putem face la fel de bine și din Windows 10

La mine s-a instalat dar n-a pornit. E momentul pentru VGASETUP.EXE!

Ce să vezi, și eu am pățit la fel. În cazul meu, problema era de la placa video RTX 2070 Super care n-a vrut să pornească în modul EGA care este implementat în driverul EGAHIRES.DRV, respectiv ccel mai bun mod de afișare din 1985. Deși RTX-ul e compatibil cu standardul VGA (introdus în 1987) și implicit și cu standardul anterior EGA – pur și simplu sistemul de bloca când intram în Windows. Rezolvarea vine odată cu instalarea unui driver VGA 640×480 și rularea VGASETUP.EXE – fișier pe care-l creează acest utilitar.

Faceți click pe imagine pentru a descărca driverul.

Ca să folosim acest driver trebuie să reluăm procesul de instalare și să copiem WIN1VGA.EXE în folderul de instalare, aceta va patchui niște fișiere și va crea un VGASETUP. EXE de pe care vom porni instalarea și vom putea selecta ca mod video VGA. Iată propriile sale instrucțiuni de instalare:

Instrucțiuni ~~~~~~~~~~~~
1. Extrageți toate fișierele de instalare Windows 1.0 într-un director pe hard disk. [ceea ce noi am făcut deja]    (de exemplu, C: \ WINSETUP).
2. Copiați WIN1VGA.EXE în acel director și rulați-l. Un nou driver și un nou program setup va fi creat.

Victorie! Avem Windows 1.0 perfect funcțional!

Kitul de instalare

Ce ar fi să avem toate fișierele de instalare Windows 1.0 deja dezarhivate într-un singur folder inclusiv driver-ul pentru mouse + driverul VGA gata instalat (pornim instalarea de pe vgasetup.exe) + subst.exe si setver.exe într-o singură arhivă de 554 KB?

https://www.pinzaru.ro/kit_windows_1.0.7z

Windows 98 în Full HD – episodul cu monitorul

Rezoluția tipică pentru un PC cu Windows 98, echipat cu monitor de 14 sau 15 inch, oscila între 800×600 și 1024×768. Pe monitoarele de 14 inch 800×600 era chiar o rezoluție mai uzuală, la „1024” iconițele și textul deveneau prea mici pentru unii utilizatori, mai ales că unele monitoarele CRT ieftine nu aveau o claritate deosebită. Să nu uităm nici de practica din epoca monitoarelor CRT când diagonala vizibilă a monitorului era, de regulă, cu 1 inch mai mică. Un monitor de 14 inch avea în realitate o diagonală vizibilă de 13 inch. Păi, ce s-a întâmplat cu cu ultimul inch? Ei bine, acesta făcea parte din tubul de sticlă care era de 14 inch și era acoperit de plastic.

Suportă Windows 98 rezoluții Full HD?

Da, fără nicio problemă. Aceste rezoluții existau dinainte ca standardul Full HD să devină ceva comun. În revista Maxim PC din ianuarie 1999, vedem o reclama la plăcile nVidia Riva TNT care suportă rezoluții de 1920×1200, respectiv standardul UXGAW. Pentru utilizatorii obișnuiți, aceste rezoluții maxime reprezentau doar niște cifre seci, fără nicio aplicabilitate în practica de zi cu zi. Benchmark-urile în jocuri se făceau la 800×600 și 1024×768, peste aceste rezoluții frame rate-uk avea de suferit serios. Mai mult de atât, acceleratoare foarte populare precum VooDoo 2 nu acceptau rezoluții mai mari de 800×600. Pe de altă parte, în mediul profesional, monitoarele de la 21inch în sus erau familiarizate cu rezoluții înalte, de până la 2048×1536.

VooDoo 3 – max resolution: 2048×1536

În anul 1999 s-a lansat și 3dfx VooDoo 3, placa mea preferată, și pe care am folosit-o la ultima instalare de Windows 98. Acesta suportă standardul QXGA cu o rezoluție maxima de 2048×1536. Când am instalat-o în Windows 98 s-a înțeles din prima cu monitorul și a permis setarea rezoluției maxime, full HD 1920×1080.

Rezoluția maximă în Windows 98?

Din punct de vedere tehnic, Windows 98 nu are o limită cu privire la rezoluția maximă, aceasta este dată de specificațiile tehnice ale plăcii video. Plăcile video care funcționează sub Windows 98 suportă maxim: 2560×1600 pixeli.

Next Page »