Drepturile procesuale ale martorilor
September 20, 2008
Legea procesual penală a stabilit ca martorul să beneficieze de anumite drepturi. În aceste condiţii, martorul chemat de către organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată, are dreptul în primul rând, la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi alte cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea sa – art.190 alin.1 Cod procedură penală. Prin intermediul Legii nr.281/2003 acest text de lege a fost modificat, astfel încât:
- martorul care este salariat are dreptul şi la venitul de la locul de muncă pe durata lipsei de la serviciu, absenţă pricinuită de chemarea la organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.
Suma care reprezintă venitul de la locul de muncă se plăteşte de către angajatorul la care lucrează martorul.
- martorul care nu este salariat, dar are un venit din muncă, execută diferite munci pentru asigurarea traiului zilnic sau are afaceri private, este îndreptăţit să primească şi o compensare.
Sumele acordate se plătesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care a dispus chemarea şi în faţa căruia s-a prezentat martorul, din fondul cheltuielilor judiciare special acordate. Astfel de cheltuieli se plătesc martorului imediat după înfăţişare.[1]
Organele judiciare au obligaţia ca după întrebările prealabile care i se pun martorului art.84 Cod procedură penală să îi aducă la cunoştinţă faptul că are dreptul atunci când nu este angajat cu contract de muncă, la sumele compensatorii pentru perioada cât a fost lipsit de a avea venituri din muncă. În situaţiile în care martorul nu-şi primeşte sumele cuvenite are dreptul de a se adresa cu plângere, potrivit art.275 şi 278 Cod procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală, respectiv prim-procurorului, împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror la urmărirea penală.
Dacă cauza penală se află în faţa instanţei de judecată şi martorul prin hotărâre judecătorească nu şi-a primit cheltuielile judiciare cuvenite, poate declara apel sau recurs cu privire la aceste aspecte art.362 lit. e şi art.382² Cod procedură penală. Termenul de apel este de 10 zile, calea de atac poate fi exercitată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat. Termenul se recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 68 alineatul 1 Cod procedură penală este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obţine probe. Prin această dispoziţie legală martorul „este apărat împotriva violenţelor sau ameninţărilor ori a altor mijloace de constrângere pentru a da declaraţii.”[2] Persoanele care reprezintă organele judiciare întrebuinţează promisiuni, ameninţări, violenţe faţă de un martor pentru obţinerea de declaraţii săvârşesc infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin.3 Cod penal şi se sancţionează cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Legiuitorul a prevăzut în Codul penal pentru apărarea drepturilor martorului următoarele:
a) în art.261-261¹ , sancţiuni pentru cei care încearcă să determine o persoană prin constrângere sau corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, precum şi de a împiedica participarea într-o cauză penală a unui martor săvârşită prin violenţă, ameninţări sau prin orice alt mijloc de constângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate se pedepseşte cu închisoarea;[3] (art.261 Cod penal prevede infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei);
b) în art.267¹ , tortura, respectiv fapta prin care se provoacă unei persoane cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice fizice sau psihice îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturii, se pedepseşte cu închisoarea.
Legea procesuală penală, prin art.86 alin.3 raportat la art.71-74 Cod procedură penală acordă martorului, pe lângă aceste drepturi, de a cere consemnarea declaraţiei, iar dacă nu este de acord cu conţinutul acesteia, să refuze să o semneze.
Martorul are, de asemenea, dreptul de a refuza să răspundă la întrebările care nu au legătură cu cauza respectivă, potrivit art.86 Cod procedură penală. Potrivit art.86¹, introdus prin art.1 pct.45 din Legea nr.281/2003, martorul are dreptul la protecţia datelor de identificare. În situaţia în care există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia, a domiciliului sau a reşedinţei ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui sau a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.
Dispoziţiile date de martorii ce au calitatea de soţ sau rude apropiate, se apreciază de către organul judiciar numai în măsura în care aceste depoziţii se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza penală.
[1]Volonciu Nicolae,”Tratat de drept procesual penal.Partea generală”, volumul I, Editura Paideia, Bucureşti, 1993, pg.370.
[2]Păvăleanu Vasile, “Drept procesual penal”, volumul I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.321
[3]Paraschiv Carmen Silvia, “Drept procesual penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.205
Comentarii
Un comentariu la articolul “Drepturile procesuale ale martorilor”
Nelamuriri? Intrebari?
Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.
[…] special acordate. Astfel de cheltuieli se plătesc martorului imediat după înfăţişare.[1] Organele judiciare au obligaţia ca după întrebările prealabile care i se pun martorului art.84 […]