Dizolvarea societatilor comerciale (consideratii generale)

July 10, 2008

Consideratii generale

Legea nr. 31/1990 nu dă o definiţie expresă a dizolvării societăţii. În lipsa acesteia, precizarea noţiunii a revenit doctrinei. Astfel, dizolvarea a fost considerată modalitatea juridică de încetare a existenţei societăţii.1

Cu toate că o asemenea definiţie pare îndreptăţită atât de dispoziţiile Codului Civil referitoare la materia societăţilor (art. 1523 foloseşte expresia “societatea încetează”) cât şi de unele dispoziţii ale Legii nr. 31/1990 (art. 58, care reglementează efectele declarării nulităţi societăţii, prevede că, pe data la care hotărârea  judecătorească  a devenit irevocabilă, societatea încetează fără drept retroactiv), ea este inexactă, fiind contrazisă de dispoziţiile legale ce reglementează efectele dizolvării. În acest sens, art. 228 alin. (4) din Legea nr. 31/1190 precizează că societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia.

Mai aproape de realitate este definirea dizolvării ca fiind un fapt care determină încetarea vieţii societăţii, ca organism activ ce urmăreşte realizarea de beneficii din exercitarea unei activităţi comerciale.2

Totuşi, cea mai exactă caracterizare este aceea care consideră dizolvarea ca un moment care pune capăt activităţii comerciale normale, aşa cum aceasta a fost determinată de actul constitutiv şi marchează trecerea în faza lichidării. Deci, prin dizolvare, societatea intră într-o nouă fază a existenţei sale, în care urmează să se procedeze la lichidarea bunurilor sale, adică la transformarea lor în bani, plata creditorilor şi repartizarea restului între asociaţi. Numai după parcurgerea acestui “ciclu” intervine stingerea personalităţii juridice a societăţii şi, o data cu aceasta, a tuturor raporturilor juridice ce o leaga.3

Perioada ce urmează dizolvării este asemănătoare cu perioada constitutivă: societatea se bucură de o personalitate juridică restrânsă, limitată, de această dată, la operaţiunile lichidării.

În procesul de încetare a personalităţii juridice a unei societăţi comerciale, dizolvarea şi lichidarea reprezintă, în condiţii obişnuite, cele două faze obligatorii, în principiu separate de momentul desemnării lichidatorilor. În mod excepţional, legea reglementează cazuri în care personalitatea juridică a societăţii încetează, fără a se parcurge cele două faze. În cazul fuziunii şi divizării societăţilor comerciale reglementate prin Legea nr. 31/1990 se impun câteva precizări. Art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevede: fuziunea se face prin absorbirea unei societăţi de către o altă societate sau prin contopirea a două sau mai multe societăţi pentru a alcătui o societate nouă.

Fuziunea este operaţiunea prin care se realizează o concentrare a societăţilor comerciale; două sau mai multe societăţi comerciale se reunesc pentru a forma o singură societate. Ea are două forme: fuziunea prin absorbţie şi fuziunea prin contopire.

Cauze generale de dizolvare

În contractul de societate, trebuie prevăzute clauzele de dizolvare a societăţii, această cerinţă rezultă din prevederile exprese ale Legii nr. 31/1990, art. 8 pct. (p).

Cauzele legale de dizolvare pot fi receptate în contract prin trimiterea la legislaţia societăţilor comerciale sau la alte legi speciale, sau prin menţionarea expresă a acestora.

Într-o opinie, cauzele de dizolvare prevăzute de lege ar fi limitative.4 În doctrina recentă, însă, s-a considerat că asociaţii ar putea conveni, prin clauze ale actului constitutiv, şi alte cauze de dizolvare decât cele enumerate de lege, cu condiţia respectării art.5 Cod civil.5

Problema este, în prezent, tranşantă, întrucât din art. 222 alin. (1) litera g) rezultă expresis verbis că dizolvarea poate interveni şi pentru cazuri prevăzute prin convenţia părţilor, altele decât cele reglementate la litera a)-f).

Cauzele generale de dizolvare cu cea mai mare aplicabilitate în cazul societăţilor comerciale, fără a fi limitate doar la acestea, sunt:

-expirarea duratei pentru care a fost înfiinţată societatea, în cazul în care o anumită durata a fost stabilita

-imposibilitatea îndeplinirii obiectului de activitate

– falimentul

– reducerea capitalului social sub minimul legal

– reducerea (pentru o perioada de cel puţin 9 luni) numărului minim de acţionari prevăzut de legea aplicabila

– dizolvarea prin hotărârea adunării generale

Acest din urmă caz este cazul cel mai frecvent şi mai normal de dizolvare a societăţilor comerciale. Societatea s-a născut prin voinţa asociaţilor şi tot aceştia pot hotărî dizolvarea ei.

  1. V.Roş, “Dizolvarea societăţilor comerciale. Particularităţi ale dizolvării pe cale judiciară. Lichidarea societăţilor comerciale. Momentul în care intervine. Rolul instanţei de judecată în cursul lichidării societăţii în R.D.C. nr.1/1996, p.55 şi urm. []
  2. Marius Şcheaua, “Legea societăţilor comerciale”, Ed.Rosetti, Bucureşti, 2002, p.284 []
  3. I.L.Georgescu, “Drept comercial”, vol.II, p.701-702 []
  4. I.L.Georgescu, Drept Comercial, vol.II, p.708-709. []
  5. V.Roş, op.cit. în R.D.C. nr.1/1996, p.56. []

Comentarii

Un comentariu la articolul “Dizolvarea societatilor comerciale (consideratii generale)”

  1. paul on January 7th, 2012 12:46 pm

    daca societatea este dizolvata prin hotarare judecatoreasca,se mai depun declaratiile 100,si 300 ?

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.