Procedura de ascultare a martorilor

September 21, 2008

« 1 2 3 4 | Vezi toate paginile»

Contactul iniţial al martorului cu organul judiciar presupune stabilirea identităţii prin adresarea unor întrebări referitoare la datele personale şi consemnarea răspunsurilor primite. Identitatea se va stabili pe baza buletinului de identitate. În situaţia când martorul nu are asupra sa buletinul de identitate sau există îndoială asupra identităţii, aceasta poate fi stabilită prin orice mijloc de probă, în primul rând pe baza probelor ce servesc la dovedirea stării civile (certificatul de naştere, legitimaţie de serviciu, verificări la evidenţa populaţiei din cadrul organelor de poliţie).[2] Verificarea identităţii martorului e impusă de necesitatea de a constata dacă cel ce s-a prezentat în faţa organului judiciar este persoana chemată.

Identitatea martorului se stabileşte prin adresarea unor întrebări referitoare la datele personale şi consemnarea răspunsurilor primite într-o declaraţie scrisă.

Sfera întrebărilor obligatorii prevăzute de art.84 alin.1 C.pr.pen. referitoare la nume, prenume,  adresă, vârstă, ocupaţie poate fi lărgită. Prin formularea şi a altor întrebări cu caracter biografic se poate realiza o dublă finalitate; de exemplu în cazul martorului marcat de o evidentă stare emoţională, prin prelungirea acestui moment se urmăreşte familiarizarea martorului cu atmosfera în care se desfăşoară audierea. În situaţia în care declaraţiile martorului deţin un rol important în soluţionarea cauzei, organul judiciar care, cunoaşte în detaliu biografia celui ascultat îi poate adresa întrebări de control menite a sonda poziţia pe care acesta se situează. Astfel de întrebări au efect psihologic martorul se va convinge că organul judiciar este bine informat şi aceasta poate să-l determine să renunţe la orice încercare de a induce în eroare.

Tot în această etapă prealabilă, după ce s-a stabilit identitatea martorului, legea (art.84 alin.3 C.pr.pen.) a instituit obligaţia cunoaşterii, înainte de a trece la ascultarea propriu-zisă, a raporturilor sale cu pricina şi cu părţile.

În privinţa raporturilor martorului cu pricina organele judiciare trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul material sau moral al acestuia ca pricina să fie soluţionată într-un anumit fel; o aparentă prezumţie de interesare ar fi în situaţia în care martorul este soţ sau rudă cu învinuitul sau inculpatul.

În ceea ce priveşte precizarea raporturilor dintre martori şi părţi, organele judiciare trebuie să aibă în vedere poziţia subiectivă a martorului faţă de părţi, raporturi de rudenie, de amiciţie, de duşmănie, sentimente de afecţiune, răzbunare, de teamă, sentimente de antipatie, invidie, raporturi de colegialitate, de serviciu. Martorul este întrebat de organul judiciar tot în această etapă prealabilă a ascultării propriu-zise, dacă este soţ sau rudă cu vreuna dintre părţi, şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii.[3]

Dacă martorul este soţ sau rudă cu vreuna dintre părţi, organul judiciar are obligaţia să-i aducă la cunoştinţă faptul că nu este obligat să depună ca martor. Martorul care este obligat să păstreze secretul profesional pentru a fi ascultat trebuie să aibă încuviinţarea persoanei sau unităţii faţă de care există această obligaţie. Toate aceste întrebări prealabile trebuie puse martorului de către organul judiciar într-o atmosferă normală prin creare unui cadru favorabil unei discuţii libere pentru ca acesta să aibă încredere în cel care audiază şi pentru a putea să-şi expună în mod cât mai corect faptele şi împrejurările pe care le-a perceput.

După ce s-au precizat raporturile în care se află martorul cu pricina şi cu părţile, acestuia i se aduce la cunoştinţă faptul că trebuie să presteze un jurământ, prin care i se cere să spună adevărul, fiind avertizat asupra consecinţelor la care se expune.

După procedura prealabilă prezentată, înainte de a fi ascultat martorul va depune jurământ; ascultarea persoanei chemată ca martor, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată  are loc sub prestare de jurământ. Martorului căruia i s-a atribuit o altă identitate nu poate fi scutit de depunerea jurământului. Jurământul a cărui prestare este obligatorie, potrivit prevederilor cuprinse în art.85 din Codul procedură penală, şi are o natură complexă, laică şi religioasă. Numai jurământul martorilor aflaţi în situaţia prevăzută de art.85 alineatul 5 Cod procedură penală. înfăţişează o natură laică.

Astfel, potrivit art.85 Cod procedură penală, jurământul are următorul conţinut: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie, iar referirea la divinitate se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului. Martorul de altă religie decât cea creştină nu este obligat ca în timpul depunerii jurământului să pună mâna pe cruce sau biblie.

Martorii fără confesiune art. 85 alineatul 4 Cod procedură penală va depune următorul jurământ” Jur pe onoare şi pe conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”. În această categorie de persoane pot intra martorii care sunt atei (militează contra religiei, negând existenţa Lui Dumnezeu) pentru ei jurământul religios nu are nici o semnificaţie.

Conform dispoziţiilor cuprinse în art.85 alineatul 5 Cod procedură penală Mmartorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământ, vor rosti în faţa instanţei de judecată formula: “Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”. Datele despre religie ale martorilor, a celor fără confesiune sau a celor care din motive de conştiinţă sau confesiune nu pot depune jurământ, se reţin de către organele judiciare pe baza afirmaţiilor făcute de aceştia (art.85 alineatul 6 Cod procedură penală). Numai după depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute de art.85 alineatul 5 Cod procedură penală, se pune în vedere martorului dacă nu spune adevărul, dacă face afirmaţii mincinoase sau nu declară tot ceea ce ştie privitor la întrebările asupra cărora a fost întrebat, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. Despre forma de jurământ şi depunerea lui se va face menţiune în procesul-verbal în care este consemnată declaraţia martorului şi care se încheie de către procuror ori după caz de judecător art.86¹ alineatul 6 din Legea 281/2003. Martorul minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu depune jurământ însă i se atrage atenţia să spună adevărul. Depunerea jurământului constituie un moment psihologic extrem de important, esenţial pentru martor să declare adevărul.

Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte o serie de funcţii:

  • Funcţia informaţională, în sensul că martorului i se transmite să spună adevărul şi să nu ascundă nimic din ceea ce ştie, prin aceasta indicându-se limitele legale ale mărturiei;
  • Funcţia de avertizare-prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiei este susceptibilă de pedeapsa corespunzătoare săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 Cod penal;
  • Funcţia axiologică, în sensul că prin jurământ martorului i se cere să se refere la împrejurările cu valoare de adevăr, pe care le ştie;
  • Funcţia juridică, în sensul că jurământul leagă pe martor de cauza în care acesta a depus mărturie; în calitate de participant la stabilirea adevărului, martorul va fi ţinut să răspundă penal pentru relatările sale de rea-credinţă care conduc la inculparea sau disculparea nedreaptă a unor persoane implicate într-o cauză penală.

Un pas important al activităţii procesuale este reprezentat de procedura ascultării, ultimul moment al acesteia. Potrivit dispoziţiilor art.86 Cod procedură penală se arată modul şi limitele ascultării martorului, reglementare care se completează cu cea privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, prevăzută în dispoziţiile art.71-74 din Codul de procedură penală. După ce se creează cadrul favorabil obţinerii unei declaraţii sincere, martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să declare tot ce ştie cu privire la aceasta. Parcurgând aceste trei etape, procedura prealabilă, procedura depunerii jurământului şi a ascultării, organul judiciar respectă obligaţiile ce-i sunt impuse de lege, având posibilitatea să-l cunoască pe martor pentru a putea adopta cea mai bună tactică în vederea obţinerii unor declaraţii.

« 1 2 3 4 | Vezi toate paginile»

Comentarii

Nelamuriri? Intrebari?

Intreaba sau cauta raspunsul la sectiunea de intrebari si raspunsuri.