Infracţiunea de tăinuire – practică judiciară

November 22, 2008

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 | Vezi toate paginile »

5.Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie nu are relevanţă dacă inculpatul a urmărit deposedarea victimei de un anumit bun mai înainte de exercitarea violenţei sau dacă urmărirea realizării acestui scop a intervenit în timpul folosirii violenţelor pentru realizarea altei finalităţi, cum este aceea de a o bate pe victimă. Tot astfel, participarea unui inculpat la lovirea şi imobilizarea victimei, concomitent cu deposedarea acesteia de bani de către un alt făptuitor, urmată de primirea unei părţi din banii sustraşi, constituie infracţiunea de tâlhărie, iar nu infracţiunea de tăinuire de bunuri.

Prin sentinţa penală nr. 69 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului Brăila a fost condamnat inculpatul minor P.O. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a şi e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.

S-a reţinut că în ziua de 3 mai 1997, în timp ce se afla în apropierea unui magazin din Brăila, inculpatul P.O. şi alţi doi minori (în vârstă de 13 ani şi, respectiv, 11 ani) s-au înţeles să bată pe minorul B.D. care se îndrepta spre ei. În momentul apropierii victimei, cei trei au început să o lovească, doborând-o, după care inculpatul şi unul din minori au imobilizat-o, în care timp celălalt minor i-a sustras, din buzunar, suma de 15.000 lei. Apoi, inculpatul şi ceilalţi făptuitori au fugit spre faleza Dunării, unde au împărţit banii.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 260 din 24 iunie 1998 a Curţii de Apel Galaţi.

Declarând recurs, inculpatul a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire.

Recursul nu este fondat.

Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de tăinuire, este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârşirea infracţiunii ci, potrivit art. 221 Cod penal, doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta a urmărit să obţină un folos material. Or, participând activ la săvârşirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violenţă, de suma de 15.000 lei, inculpatul a comis acte intrând în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie. Astfel, acţiune a sa de a lovi şi imobiliza pe victimă se completează reciproc cu activităţile celorlalţi făptuitori, al căror rezultat final a condus la deposedarea victimei de suma de 15.000 lei, care a fost împărţită între toţi participanţii.

Ca urmare, fapta inculpatului fiind corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a şi e, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, recursul a fost respins[5].

« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 | Vezi toate paginile »