Brave, browserul curajos!

Folosesc browserul Brave de anul trecut și el nu are nimic împotrivă… Ba chiar îmi declară că mă păzește de toate relele datorită politicii sale care blochează trackere și reclame abuzive.

Shields UP: 16 trackere blocate pe ziarul local de știri.

Am mai auzit de cookies, dar trackere?

Cookie-urile sunt mici identificatori (.txt) pentru site-urile web prin care suntem recunoscuți atunci atunci când revenim pe un site deja vizitat. În principiu, ni se alocă un id unic care, de exemplu, este util pentru logarea automată. Trackerele sunt diferite. Acestea ne analizează comportamentul pentru a îmbunătăți tipul de servicii care urmează să ne fie furnizat pe moment dar și la o vizită pe un alt site. Prin servicii trebuie să înțelegem, bineînțeles, reclame. Ați vizitat ieri un site de mașini? Ei bine, Google AdSense are grijă să vă afișeze reclame la mașini și nu la produse de vopsit părul. (În cazul meu ar fi și complet inutil, căci dispun de o chelie perfect sănătoasă.) Trackerele utilizează cookie-uri pentru recunoaștere și analiza de date. Acestea mai sunt utilizate intens pentru a ști efectiv ce facem pe un site, pe unde umblăm, cât am stat pe o pagină sau alta. Dacă am stat numai 20 de secunde pe pagina principală, apoi am părăsit site-ul, e posibil să apară niște semne de întrebare. Poate pagina principala necesită niște modificări?

Este sigur să folosesc Brave?

Da, fără discuție, în special pentru că este un produs curent și cu update-uri la zi. În același timp, Brave este bazat pe Chromium care este un proiect open source de la Google. Ca să cităm de pe wiki „Google folosește codul pentru a-și face browserul Chrome , care are mai multe funcții decât Chromium. Multe alte browsere se bazează, de asemenea, pe codul Chromium, inclusiv Microsoft Edge , Opera și Amazon Silk .

Brave este și destul de rapid, în linie cu celelalte browsere bazate pe Chromium. În total contrast, am încercat și browserul Pale Moon care se bazează pe Mozilla din care se trage Firefox. Deși Firefox este un browser rapid, Pale Moon este de-a dreptul lent, dovadă că poți avea rădăcini bune, dar rezultatul să nu se ridice la înălțimea așteptărilor.

O listă de browsere bazata pe Chromium – via Wikipedia și Google:

  • Amazon Silk
  • Avast Secure Browser dezvoltat de Avast
  • Blisk este un browser disponibil pentru Windows 7 și versiuni ulterioare, OS X 10.9 și versiuni ulterioare, care își propune să ofere o serie de instrumente utile pentru dezvoltarea Web .
  • Brave este un browser web open-source care își propune să blocheze trackerele de site-uri web și să elimine reclame internet intruzive.
  • CodeWeavers CrossOver – este un pachet neoficial al unui derivat Wine și al Chromium Developer Build 21 pentru Linux și macOS, lansat pentru prima dată la 15 septembrie 2008 de CodeWeavers ca parte a proiectului CrossOver.
  • Comodo Dragon este o versiune rebranded a Chromium pentru Windows pe 8 biți 8.1, 8, Windows 7 și Vista produsă de Grupul Comodo . Potrivit dezvoltatorului, acesta oferă funcții de securitate și confidențialitate îmbunătățite. 
  • Cốc Cốc este un browser web freeware axat pe piața vietnameză, dezvoltat de compania vietnameză Cốc Cốc, bazat pe codul open source Chromium pentru Windows. Conform datelor publicate de StatCounter în iulie 2013, Cốc Cốc a trecut Opera să devină unul dintre primele 5 cele mai populare browsere din Vietnam  în termen de 2 luni de la lansarea oficială.
  • Epic Browser este un browser web centrat pe confidențialitate dezvoltat de Hidden Reflex din India și bazat pe codul sursă Chromium.
  • Falkon o GUI bazată pe QT, bazată pe nucleul Chromium.
  • Microsoft Edge este bazat pe Chromium începând cu 15 ianuarie 2020.
  • Naver Whale este un browser web gratuit din Coreea de Sud dezvoltat de Naver Corporation , care este disponibil și în limba engleză. A devenit disponibil pe Android pe 13 aprilie 2018.
  • Opera a început să își bazeze browserul web pe Chromium cu versiunea 15.
  • Qihoo 360 Secure Browser este un browser web popular din China. 
  • SalamWeb este un browser web bazat pe Chromium pentru musulmani care permite vizualizarea numai a site-urilor / informațiilor pozitive (numite Halal).
  • Samsung Internet a livrat primul său browser bazat pe Chromium într-un model Galaxy S4 lansat în 2013
  • Sleipnir este un browser derivat Chromium pentru Windows și macOS. Una dintre principalele sale caracteristici este conectarea la aplicații web (Facebook, Twitter, Dropbox etc.) și aplicații pentru smartphone-uri (Google Map etc.). De asemenea, se mândrește cu ceea ce numește „text frumos” și are file grafice unice, printre alte caracteristici.
  • Slimjet : un browser web bazat pe Chromium, lansat de FlashPeak, care are traducere de pagini web încorporate, capacitate de vizualizare PDF și un plugin flash PPAPI, caracteristici care lipsesc de obicei din browserele bazate pe Chromium momentan nu sunt acceptate.
  • SRWare Iron este o versiune gratuită a Chromium pentru Windows, macOS și Linux, oferind versiuni instalabile și portabile. Iron dezactivează anumite caracteristici Chromium configurabile care ar putea partaja informații cu terțe părți și funcții suplimentare de urmărire pe care Google le adaugă browserului Chrome.
  • Torch este un browser bazat pe Chromium pentru Windows. Este specializată în descărcarea media și are caracteristici media integrate, inclusiv un motor torrent, grabber video și buton de partajare. 
  • Vivaldi este un browser pentru Windows, macOS și Linux dezvoltat de Vivaldi Technologies.  Browser-ul se adresează utilizatorilor precedenți ai browserului Opera. Vivaldi își propune să reînvie caracteristicile vechi, populare ale Operei 12 și să introducă altele noi.
  • Browserul Yandex este un browser creat de compania de software rusă Yandex pentru macOS, Windows și Linux. Browserul integrează servicii Yandex, care includ un motor de căutare , un serviciu de traducere automată și stocare în cloud .

Windows 98 – episodul cu UEFI și CSM-ul

CSM – Compatibility Support Module

CSM-ul este cheia compatibilității pentru sistemele de operare care nu suportă standardul UEFI. Aici se încadrează Windows XP/2000, Windows 98 și toate sistemele de operare precedente. Modulul CSM implementează funcțiile standard oferite de BIOS și permite să rulăm orice sistem de operare Windows pe un calculator de ultimă generație, atât timp cât acesta este adeptul arhitecturii x86.

Dacă avem un sistem mai vechi care se bazează exclusiv pe BIOS sistemul nostru e compatibil „out of the box”, cum zic americanii. Într-un PC mai vechi ar trebui totuși să căutăm opțiunile care activează suportul pentru mouse și tastatură USB în modul DOS, dacă nu avem asemenea opțiuni va trebui să ne bazăm pe porturile clasice PS/2.

BIOS? Parcă am auzit.

BIOS-ul (de la Basic Input/Output System) este firmware-ul care intermediază tranzacțiile la nivelul cel mai de jos între software și hardware. Aceste rutine sunt standardizate, așa că dacă luăm o versiune mai veche de MS-DOS și o versiune foarte noua de BIOS, MS-DOS va ști ce să ceară iar BIOS-ul va ști cum să execute. E ca și cum s-ar întâlni Shakespeare cu prințesa Diana, chiar dacă limba engleză s-a mai schimbat, la nivel de bază s-ar înțelege bine amândoi.

Multă vreme de la apariția primului PC, toate calculatoarele (PC-compatible) au venit însoțite de un BIOS adaptat/optimizat pentru un anumit tip de hardware. La un moment dat, BIOS-ul a început să fie înlocuit de un nou standard – UEFI – care vine de la Unified Extensible Firmware Interface și care este prezent pe toate PC-urile de ultimă generație. Standardul UEFI a devenit ceva relativ comun începând cu anul 2010, dar nu toți producătorii s-au grăbit să-l adopte.

Din fericire, marea majoritatea PC-urilor care se bazează pe standardul UEFI au și o implementare BIOS. Această implementare poartă de regulă denumirea CSM și face ca PC-ul nostru să se comporte ca și cum ar avea BIOS ceea ce va permite instalarea de sisteme de operare mai vechi pe hardware de ultimă generație.

Cum știu dacă am doar BIOS sau UEFI cu CSM?

Dacă PC-ul nostru a fost cumpărat în ultimii 5 ani cu siguranță e în tabăra UEFI. Dacă nu știm când a fost cumpărat, putem judeca după aparențe. De regulă, BIOS-ul clasic are o interfață tip text (albastru/cu alb) menținută de unii producători neschimbată de-a lungul anilor. Implementările UEFI tind să aibă o interfață mai colorată/grafică, ba chiar oferă și acces la mouse. PC-urile de firmă gen HP, Dell etc – preferă în general să mențină interfața text deși folosesc UEFI.

În imaginea de mai jos facem ca PC-ul nostru să se comporte ca și cum ar avea BIOS, prin opțiunea Launch CSM – Enabled.
Înterfață UEFI vs interfață clasică tip text.

Windows 10 merge pe un PC cu BIOS?

Windows 10 nu are pretenții ca PC-ul să ruleze exclusiv UEFI, nici vorbă. Acesta a fost lansat în 2015 când majoritatea PC-urilor nu foloseau acest standard. Așadar, dacă activăm modul CSM vom putea rula sisteme de operare mai vechi dar și cea mai nouă versiune de Windows 10. Până la urmă, acesta este și scopul nostru să avem un PC dual boot – Windows 10/Windows 98 pe care să le pornim alternativ, după cum avem chef.

Cum activăm CSM-ul? La mine nu apare nimic de CSM?!?

Ca să activăm CSM-ul trebuie să intrăm în firmware-ul PC-ul – fie că acesta e adeptul standardul BIOS sau este UEFI cu suport CSM. La fel cum Xerox a devenit o denumire generică, așa și BIOS-ul. Din aceleași motive, spunem că anumite setări le facem din BIOS, deși în cazul unui PC nou cel mai probabil este vorba de UEFI. Ca să intrăm în „BIOS” trebuie să apăsam la pornire, de regula tasta Del sau F2. Pot fi și alte combinații în funcție de placa de bază, dar cele menționate anterior sunt cele mai comune. Dacă nu găsim nicio opțiune legată de CSM, următorul cuvânt cheie este „Legacy”. Tot ce vedem cu „Legacy” trebuie activat dacă dorim să rulăm sisteme de operare mai vechi.

Windows 98 – episodul partiția și formatarea

Dacă dorim să instalam cu succes un sistem de operare mai vechi, este necesar să-i respectăm principiile cu privire la partiții și sisteme de fișiere. În DOS și Windows 3.x vom folosi partiții FAT16 iar pentru Windows 98 – partiții FAT32. (merge și FAT16 dacă ne limităm la 2GB)

Partea bună e că aceste partiții FAT16/32 vor putea fi folosite fără nicio problemă în Windows 10, așa că putem putem descărca de pe web direct software direct pe partiția cu Windows 3.11, de exemplu. În Windows 98 putem avea oarecare succes dacă intrăm pe internet și descărcăm direct, dar depinde de site-ul pe care se află fișierele cu pricina, dacă poate fi accesat din Windows 98.

Partiție FAT16 creată cu DOS 5 (1991) pe care am instalat Windows 1.0. Fișierele pe care le vom copia/modifica din Windows 10, vor putea fi accesate fără probleme din Windows 1 și vice versa.

Cum facem o partiție primară?

Pentru a instala Windows 98, o primă misiune presupune crearea unei partiții primare care să folosească sistemul de fișiere FAT32. În mod standard, o partiție FAT32 poate avea maxim 32GB. Putem crea această partiție chiar din Windows 10, cu ajutorul utilitarului DiskPart. O a doua opțiune, necesită un stick bootabil de Windows 98 și utilitarul fdisk inclus. Ne concentrăm în continuare pe utilitarul DiskPart pe care-l chemăm la datorie apăsând tastele Windows + R apoi scriem diskpart.

Comenzile uzuale pentru DiskPart sunt list și select pe care le putem folosi cu discuri și partiții. În imaginea de mai sus am folosit mai întâi list disk ca să listeze discurile disponibile, mai apoi am scris select disk 2 pentru a selecta discul pe care urmează să fac partiția, în cazul de față discul de 29GB. De asemenea, am scris și list partition pentru a vedea care e situația pe disk, iar utilitarul m-a informat că am o singură partiție de 2000MB. (respectiv partiția care apare în prima imagine și pe care este instalat DOS5 cu Windows 1.01)

Ajuns pe discul corect și știind că am 27GB spațiu liber, am zis să fac o partiție de 20000 MB pentru Windows 98 cu următoarea comandă.

create partition primary size=200000

Am repetat comanda list partition ca a vedea listată și cea de a doua partiție, pentru ca un 1GB=1024MB, din 20000MB a rezultat o partiție de aprox 19GB.

Cum formatăm partiția?

Acum că am avem partiția creată și în toane bune, este momentul să o formatăm și să o facem activă. Primul pas presupune să selectăm discul, respectiv partiția pe care vrem să o formatăm. Dacă nu am ieșit din DiskPart, imediat după ce am creat partiția de mai sus, aceasta va rămâne selectată și putem scrie comanda format fs=fat32. FS fiind o prescurtare de la file system. Dacă am ieșit din DiskPart sau vrem să fim siguri că formatăm partiția care trebuie, selectăm din nou discul și partiția care să primească comanda format. În cazul de față comenzile sunt următoarele:

Vom primi un mesaj de succes când formatarea va fi finalizată. Procesul poate dura câteva minute, deoarece format fs=fat32 va aplica formatarea clasica, necondiționata. Dacă scriem format fs=fat32 quick, procesul se va încheia aproape instant.

De ce să fac partiția activă?

Pentru că BIOS-ul va respecta cu strictețe convenția că sistemul de operare va fi încărcat întotdeauna de pe partiția activă. Dacă nu avem nicio partiție activă pe discul de boot vom primi următorul mesaj:

Ca să facem partiția activă, folosim iarăși DiskPart, folosim comanda select pentru a selecta discul, respectiv partiția pe care vrem să o facem activă și scriem:

active

Acum că am făcut partiția activă suntem gata să o facem și bootabilă, să copiem kitul de instalare cu Windows 98 și să ne apucăm de instalat.

Windows 98 – episodul cu procesorul și memoria de ultimă generație

Am un procesor cu 16 core și 32GB DDR4 RAM, pot să instalez Windows 98? Da, se poate. Cel mai nou procesor cu care am testat Windows 98 (dar și 3.11) Windows 3.11 este un AMD Ryzen 3900x 12 Core 3.8Ghz, model lansat pe piață în iulie 2019 și care a putut fi efectiv cumpărat mai înspre toamnă.

Prea mulți megahertzi dăuneză?

Toate versiunile de DOS, Windows 1x, 2x, 3x, Windows 95 prima ediție, Windows 98SE și ME nu vor avea nicio problemă cu privire la viteza de lucru a procesorului. Windows 95OSR2 este o excepție, pentru că a avut de la bun început o problema cu procesoarele de peste 350Mhz, în special cele K6-II de la AMD. Microsoft a lansat un patch care să rezolve problema. În Windows 98, unele jocuri de la EA Games, precum FIFA 98 nu vor să pornească peste 3.4Ghz, ceea ce înseamnă că trebuie să intrăm în BIOS și să facem puțin underclock, după formula „mai taie din ele”. Ca fapt divers, un Ryzen 3900X va rula incredibil de rece, dacă-l rugăm să lucreze la doar 3.4Ghz față de 3.8Ghz.

DDR4, e vreo problemă?

Nu, nici la acest capitol nu întâmpinăm probleme de compatibilitate. Nu contează că avem un Intel 486 din 1989, un Pentium III lansat în februarie din 1999 sau un Pentium Gold G5600T lansat în aprilie 2019, la nivelul cel mai de jos, procesoarele vor folosi același set de instrucțiuni pentru a stoca și accesa date. Iar în contextul compatibilității, chiar nu prezintă importanță că în 1999 memoria RAM atingea viteze de lucru de 66-100Mhz iar acum poate trece și de 4000Mhz. Faptul că avem cantități uriașe de memorie RAM comparativ cu vremurile când au fost lansate aceste sisteme de operare, prezintă importanță și trebuie să limităm memoria de lucru la maximul pentru care a fost conceput un anumit sistem de operare. De exemplu, pentru Windows 98 maxim 1GB RAM.

Și totuși, cum e posibil?

Nu e chiar un secret, PC-urile cu arhitectură x86 sunt cele mai „backward compatibile” sisteme din lume. Practic, putem lua o bucată de software scrisă în 1985 (Windows 1.0 de exemplu) și o putem rula în mod direct (fără mașini virtuale) pe un PC lansat în 2020. În acest scenariu, procesorul și BIOS-ul joacă rolurile principale. Procesorul pentru că suportă modul real, la fel ca un 8086 original, ceea ce permite DOS-ul să funcționeze în mod nativ pe 16bit, de unde se trage și compatibilitatea pentru toate versiunile de Windows care se bazează pe MS-DOS. (de la prima versiune și până la Windows Me.)

BIOS-ul joacă de asemenea un rol esențial, pentru că pune la dispoziție Windows-ului acele rutine standard fără de care nu am putea lucra cu aceste sisteme „legacy”. În primul rând, mouse-ul și tastatura noastră pe USB vor fi emulate ca fiind pe port PS2 sau serial (în cazul mouse-ului). Asta înseamnă că, de la bun început, vom avea acces la mouse și tastatură chiar și-n cele mai vechi versiuni de Windows. Mai departe, tot BIOS-ul va intermedia cu succes transferul de date dintre SSD și sistemul de operare folosind rutinele standard pe 16 bit, folosind INT 13h. (INT este o instrucțiune de bază din arhitectura x86).

Mai jos, o partiție FAT 16, creată cu MS-DOS 5 din 1991, pe care este instalat WIN 1 și care este perfect accesibilă din Windows 10.

GeForce seria 7 în Windows 98

Ultimele plăci pentru care nVidia a oferit suport oficial pentru Windows 9x au fost cele din seria 6. Seria 7 a fost lansata în 2005 când Windows 98 încă era prezent pe piață (aprox 10%) și primea update-uri de la Microsoft. (suportul oficial a încetat în iulie 2006). Din aceste motive, unii producători au lansat plăci video din seria 7 la pachet cu drivere pentru Windows 98. În același timp, pasionații de Windows 9x nu au stat degeaba și au compilat diverse versiuni de drivere oficiale și neoficiale pentru a prelungi suportul pentru Windows 98. Unul dintre aceste drivere poartă denumirea de:

Tweaked Unofficial NVIDIA Display Driver 82.69 for Windows 98/98 SP1/98 SE/ME
Version 1.03
Modded by Maximus-Decim
12-22-2008
Acest driver suportă de la GeForce-ul original până la modele mai noi, chiar din seria 8.

Am probat acest driver cu un BFG 7600GT OC 256MB pe PCI-Express.

Trebuie să avem în vedere că plăcile video PCI-Express pot sau nu funcționa în Windows 98 la capacitatea lor maximă, în sensul că le putem scoate din regimul de placă „Standard PCI” și le putem instala driverele. Windows 98 este, bineînțeles, mult mai prietenos cu plăcile video pe slot AGP și PCI. În funcție de modelul plăcii de bază, de BIOS și de placa video în sine instalarea poate decurge absolut normal (de exemplu, am instalat o placă video ATI X700 și n-a fost nici cea mai mică problemă, am avut rezoluție full HD la repornire și totul OK) sau placa video poate să nu fie recunoscută și driverul să refuze instalarea. Mai departe, la o instalare forțată pot apărea alte probleme, cum am pățit și eu cu 7600GT-ul de mai jos.

Dacă sistemul de se blochează la o instalare nereușită de drivere, accesăm partiția cu Windows 98 din Windows 10, dăm o căutare la fișierele instalate în folderul Windows și le ștergem. (e suficient și NVDISP.DRV - NVIDIA display driver) Dacă Windows 98 nu mai găsește driverele anterior instalate, nu va da nici un mesaj de eroare ci va trata placa video ca Standard PCI.

Ei bine, am reușit să instalez 7600GT-ul de mai sus cu driverele în cauză. Instalarea a mers fără probleme, însă mai am de rezolvat vreo câteva puzzle-uri până totul să fie funcțional.

Work in progress

Am instalat driverele manual, placa a fost recunoscută corect și instalarea a mers ceas. La repornirea, am avut parte de o rezoluție ciudată 720x576x16bit.

Am instalat apoi driverele din installer si placa a pornit in 640×480 pe 256 de culori. De data asta am avut parte de rezoluții Full HD dar, efectiv, nu mergea decât 1366×768 pe 16bit.

Singurul joc care a vrut sa pornească a fost venerabilul Unreal. Totuși, ținând cont că am testat pe puțin vreo 15 plăci video pe aceeași instalare de Windows 98 posibil să fie de acolo o problemă. Însă rezultatele sunt încurajatoare, mai ales că 7600GT poate fi instalată cu succes și în Windows 10.

Cum facem un stick bootabil cu Windows 10?

Deși există celebrul Rufus, dar și multe ale programe capabile să ne facă un stick bootabil cu Windows 10, vom merge în acest articol pe mâna celor de la Microsoft. Adică vom folosi uneltele puse la dispoziție chiar de către creatorii Windows-ului. S-au dus vremurile când o imagine .iso cu Windows o descărcam de pe cine știe ce site-uri/torente. Acum Winodws se poate descărca chiar de la Microsoft, care au fost suficient de draguți să ne pună la dispoziție și un utilitar cu care poate crea un stick bootabil. (sau ne poate descărca o imagine .iso pentru a „arde” un DVD)

Ce ar fi să instalăm chiar ultima versiune?

Dacă mergem pe varianta oficială, avem certitudinea că folosim o imagine de Windows curată (care știm sigur că nu a fost alterată) și mai ales că instalăm cea mai recentă versiune. Windows 10 a fost lansat în 2015 și ultimii cinci ani a avut parte de niște update-uri majore.

Chiar dacă suntem conștiincioși și ținem stocată pe hard o imagine .iso cu Windows 10 de la instalarea anterioară aceasta, cel mai probabil, e deja depășită. Dacă instalăm o variantă mai veche, bineînțeles că Windows își face face update-urile necesare și o va aduce la zi. Însă aceste update-uri vor consuma timp, vor cere niște restarturi și vor încetini calculatorul într-o primă etapă. Dacă instalăm o variantă foarte veche, cum ar fi versiunea originală, atunci nu vor mai fi doar niște simple update-uri. Pentru a ajunge la zi, „Windows update” va șterge instalarea veche și va instala noua variantă în cadrul unui proces care va consuma și mai mult timp pentru că va face și back-up la versiunea veche. Practic instalăm Windows-ul de două ori.

Acum că ne-am lămurit de ce e bine să instalăm de la bun început ultima versiune de Windows 10, cum procedăm mai exact?

Mai întâi, scriem pe google că vrem un stick bootabil cu Windows 10. De regulă cuvintele cheie „windows 10 usb tool” vor genera un prim link către site-ul Microsoft.

Ajunși pe site, suntem înștiințați că trebuie să avem mai întâi o licență. E bine să avem una, dar putem crea în liniște un stick bootabil fără să avem o licență la îndemână. Putem activa Windows-ul și mai târziu, iar în cazul PC-urilor care sunt deja activate, în condițiile în care nu s-a schimbat hardware-ul, acestea se vor activa automat.

Apăsăm pe butonul de descărcare și vom downloada astfel utilitarul MediaCreationTool1909.exe. Dacă ne întrebăm de la ce vine 1909, răspunsul e: de la versiunea de Windows curentă. Dacă ne uităm pe tabelul de mai sus, 1909 e numărul update-ul din noiembrie 2019.

Acest utilitar se va descărca în folderul Downloads, dacă nu am ales noi altă locație.

Să pornim utilitarul și să trecem la treabă!

  1. Acceptăm termenii licenței

2. Alegem opțiunea de a crea un stick USB/DVD/ISO file

3. 32 sau 64bit? În mod normal alegem varianta pe 64bit, fără să mai stăm pe gânduri. Utilitarul va utiliza în mod predefinit varianta compatibilă cu PC-ul de pe care este rulat. Dacă vrem să utilizăm stickul și pe calculatoare mai vechi. De exemplu, pe netbook-uri cu procesoare ATOM pe 32bit, asa că putem opta pentru un stick universal selectând opțiunea „Both” și astfel stickul nostru va fi compatibil 32/64bit.

4. Am ajuns la partea în care-i spunem utilitarului de la Microsoft dacă să facă un stick bootabil sau să descarce o imagine .iso. Din moment ce citim acest articol, probabil că vrem un stick USB. Stickul trebuie să fie de minim 8GB și e timpul să ne luăm adio de la ce este pe el! Instalarea îl va formata și se vor pierde toate datele.

5. O sa ne apară o listă cu „removable drives” – adică unități de stocare detașabile, de unde selectăm litera la care se află stickul USB. În cazul de fața, litera F:

5.1 Mare atenție: este posibil ca în listă să apără și harddisk-urile externe pe USB. În imaginea de mai jos, pentru exemplificare, am conectat un hard disk portabil de 4TB Seagate. Dacă nu sunt atent și-l selectez ca mediu de stocare pentru instalarea de Windows, adio 4TB de date. Așadar, dacă nu doriți să pierdeți date prețioase, asigurați-vă de două ori că ați ales litera care corespunde stick-ului USB.

6. După ce am ales cu atenție litera corectă, apăsăm butonul Next și utilitarul va începe să descarce imaginea cu Windows 10 de pe serverele Microsoft și se va ocupa de restul. La final vom aveam un stick bootabil cu ultima versiune de Windows. Dacă descărcarea în sine nu va dura chiar mult, scrierea pe stick poate lua ceva timp.

Victorie! Stickul nostru USB e gata!

Cât durează, am timp să-mi fac o cafea?

Fără excepție, rata de scriere la stick-urile USB este mai mică decât rata de citire. Până la finalizare, procesul de scriere poate dura lejer 20 de minute, în funcție de performanțele stick-ului. Eu am stick USB 3.0, al meu e mai rapid! Hmm… Depinde… Conform tabelului de mai jos, stick-uri USB 3.0 de la un brand foarte popular au rate de scriere și de 4.33MB/s. Am subliniat cu rosu un model de 16GB. Așa la un calcul băbesc: „Dacă scrie cu 5 mega pe secunda x 60 = 300 de mega pe minut, adică 0,3GB. Oh, am timp de-o cafea până se scriu aprox 4GB pe stick…”.

E musai să instalez pe stick USB?

Nu e deloc obligatoriu. Putem instala și pe un SD card, pe hard disk extern sau, de preferat pe un SSD portabil, care ne va oferi cei mai buni timpi de instalare.

Eu folosesc un card Compact Flash Sandisk cu rata de scriere de 160MB/s într-un card readear Lexar USB 3.0.

Cum a rămas cu licența?

Dacă nu am schimbat hardware major de pe PC-ul nostru și acesta a avut Windows-ul activat anterior, procedura se va realiza automat. Dacă suntem la prima instalare și avem o licența, introducem cheia fie la momentul când am pornit instalarea, fie ulterior în Windows.

Dacă avem un PC cu licență de Windows 7 sau 8, putem folosi cheia care este imprimată pe stickerul cu Windows de pe unitatea desktop sau de pe spatele laptop-ului.

Acest upgrade gratuit, a fost introdus odată cu lansarea oficială Windows 10 din 2015, când instalerul de Windows 10 a fost modificat astfel încât să accepte chei de instalare și de la Windows 7 sau 8. Deși s-a tot vorbit că această „promoție” va lua sfârșit, lucrurile nu sunt foarte clare. Ce este cert, e că dacă ați reușit să folosiți în trecut cu o cheie mai veche de Windows 7 sau 8, upgrade-ul va rămâne valabil și dacă reinstalați Windows 10 și în prezent.

x86 Real Mode – zeul compatibilității retro

Dacă ar exista un zeu al retro-compatibilității, acesta ar purta denumirea de x86. De ce? Pentru că procesoarele care suporta arhitectura x86, inclusiv modele de ultimă generație x86-64 precum Ryzen 9 cu 12/16 core-uri, suportă modul real de operare. În acest mod memoria maxima adresabilă este de 1MB, iar software-ul are acces direct către fiecare adresă de memorie, inclusiv adrese I/O și periferice. Modul real se trage din arhitectura primelor procesoare x86 (8086, 8088, și 80186) acesta fiind și singurul mod în care acestea operau.

Windows 1.0 pe Ryzen 3900X?

Pentru că procesoarele x86 moderne suportă acest mod, putem rula software scris în anii ’80 direct pe hardware de ultimă generație. De exemplu, pe un procesor AMD Ryzen 3900x cu 32GB DDR4 și o placă video nVidia RTX 2070 Super – am instalat DOS 5 pe un SSD, de unde am pornit instalarea Windows 1.01 – software ce datează din anul de grație 1985. Singura problema de incompatibilitate a fost driverul video. În 1984 a fost lansat standardul EGA (Enhanced Graphics Adapter) iar în 1987 standardul VGA (Video Graphics Array) care a rămas printre noi și-n ziua de astăzi. Practic toate PC-urile din 1990 și până astăzi ofera suport pt acest standard. Cum Windows 1.0 a fost lansat in 1985, nu știa decât de standardul EGA și deși un adaptor VGA e compatibil și cu standardul EGA, RTX-ul pur și simplu n-a vrut să meargă în Windows 1.0 în mod EGA. Poți să-l învinovățești? Problema s-a rezolvat cu un driver VGA adițional și, minune, Windows-ul a pornit. Cu o placa video mai veche ar fi mers și modul EGA.

De ce a fost menținut pe post modul real?

La începutul anilor ’80, 1 megabyte de memorie era considerată o cantitate relativ mare. La o adică, un PC IBM 5150  suporta intre 64K si maxim 256K RAM de memorie on board, la care se mai puteau adăuga până la 640K prin intermediul unor plăci de extensie – nici nu se putea atinge limita de 1MB oferită de modul real.
Totuși, limita de 1MB de memorie RAM  s-a dovedit o problemă majoră mult mai rapid decât s-a anticipat. Problema a fost rezolvată de Intel prin arhitectura 286 care putea accesa până la 16MB RAM, fiind introdus și un nou mod de operare denumit „protected mode”.  Acest nou mod a venit la pachet cu funcții avansate însă era necesar ca sistemul de operare să fie special scris pentru noua arhitectură.  Ce te faci însă cu software-ul scris specific pentru modul real? Dintr-o dată nu-l poți folosi pe un PC mai nou? Nu, nici vorbă. Unul din conceptele de bază ale arhitecturii x86 este acela de „backward compatibility”. Această compatibilitate retro înseamnă că software-ul mai vechi trebuie să să ruleze în mod nativ pe hardware-ul mai nou, ceea ce s-a și întâmplat. Pentru a realiza acest deziderat, procesoarele 286 au fost concepute să pornească mai întâi în modul real și modul protejat să fie activat la cerere. Aceeași filosofie s-a aplicat și mult mai avansatele procesoare pe 32bit -386 introduse în 1985. Acestea puteau accesa până la 4GB memorie, puteau folosi și memorie virtuală dar în același timp erau perfect compatibile cu software-ul scris pentru modul real. Să nu uităm că MS-DOS funcționează în modul real motiv pentru care putem rula diverse versiuni de DOS și pe cele mai noi procesoare.

Cât costa un PC IBM 5150 în 1981?

O nimica toată, doar vreo 4300 de dolari în banii de astăzi…

IBM PC 5150 1981

Apple? Think different.

Cum stă Apple la retro-compatibilitate? Teribil.  Nici nu se pune problema să luăm un software scris pentru un Macintosh scris în anii ’80 și să-l rulăm în mod direct pe hardware de ultimă generație. Apple a folosit inițial procesoare Motorola, din 1994 până în 2006 a adoptat procesoare PowerPC de la IBM, apoi a trecut la arhitectura x86 din 2006 în prezent. Bineînțeles, aceste generații sunt incompatibile între ele.

Windows 98 – episodul cu USB-urile

Q: Are Windows 98 suport USB? A: Firește că are. Iată și ecranul prin care Windows 98 se lăuda că suportă noul Universal Serial Bus care „asigură o conexiune universală pentru multe dintre cele mai populare device-uri, precum scanere si camere. Pur și simplu conectați device-ul USB și sistemul se reconfigurează singur! Nici măcar nu trebuie să reporniți computerul.

Standardul USB 1.0 a fost lansat în 1996, cu binecuvântarea celor de la Intel, Compaq, Apple, IBM și Microsoft. Chiar și Windows 95 OSR2 (printr-un patch din august 1997) suportă acest standard dar are o funcționalitate limitată, de exemplu nu oferă drivere pentru mouse și tastatură USB. În aceste condiții, Windows 98 vine suport nativ USB, iar Windows 98SE (1999) a fost lansat cu suport extins, inclusiv pentru USB Audio, adică putem folosi placi de sunet/căști generice pe USB fără niciun driver suplimentar.

La momentul lansării, deși standardul USB simplifica enorm lucrurile din punct de vedere al conectivității (practic ne mai fiind necesare cunoștințe despre porturi, IRQ-uri, adrese etc), acesta nu reprezentat mare interes pentru un utilizator obișnuit până aproape de anul 2000. Un PC tipic din anul 1998 nu avea porturi USB în mod standard. Cu Apple e altă poveste, ca-n totdeauna.

În 1998 iMac G3 a fost primul computer care a renunțat la porturile clasice și a venit echipat cu două porturi USB.

În lumea PC-urilor însă, producătorii de echipamente își doreau o piață cât mai largă așa ca imprimantele și scanerele erau lansate în marea lor majoritate tot cu clasicul port paralel, care era prezent pe toate PC-urile. Țin minte că am cumpărat un scanner nou în anul 2000 și nu m-a deranjat cu nimic că se conecta pe portul paralel, la fel ca și imprimanta. Pentru că porturile USB erau puține, în general în număr de 2 (puteau fi extinse printr-un „header” oferit odată cu placa de bază) nu avea sens să le ocupăm cu mouse și tastatură USB, ba chiar să ne trezim că avem probleme în timpul instalării sistemului de operare în cazul în care acesta nu recunoștea porturile USB. Din aceste motive, tastaturile și moușii pe port PS/2 au supraviețuit o perioadă mai lungă de timp și se găsesc și în prezent de cumpărat.

Cum avem parte de USB în Windows 98?

1. Placa de baza e compatibilă

Avem o placa de bază  de baza cu un chipset care are drivere pentru Windows 98. Problem solved. Instalăm pur și simplu driverele, dacă Windows nu le-a recunoscut deja. În această categorie

2. Folosim o placa de extensie PCI – USB

Aceasta soluție era foarte populară pe vremea când plăcile de bază fie ofereau suport USB, fie unii utilizatorii doreau upgrade la USB 2.0 care oferea o viteză de 480mbps, față de 12mbps oferiți de standardul USB 1.1 Aceste plăci au drivere oficiale pentru Windows 98 și sunt foarte ieftine de procurat second-hand.

3. Folosim o placa de extensie PCI-E – USB

Nu avem sloturi PCI sau nu vrem sa irosim unul? Atunci folosim o placă de extensie PCI-Express. Acestea se găsesc de cumpărat în mod în mod curent în magazinele online sau mai ales pe eBay. Ne asigurăm însă suportă USB 2.0 ca să fim siguri că o vom putea folosi în Windows 98. (evităm plăcile cu chip USB 3.0) Chiar dacă în descriere nu apare nimic despre Windows 98 (producătorul nu vrea să dea de înțeles că vinde antichități), după ce identificăm chipsetul avem toate șansele să găsim drivere și pentru Windows 98. De obicei plăcile USB 2.0 pe PCI-Express sunt ceva mai scumpe, putem scăpa mai ieftin dacă folosim un adaptor PCI-E to PCI și astfel putem recicla o placă mai veche.

Adaptor PCI-Express 1x la USB care este recunoscut de Windows 98 cu driverele standard din 1999. Chipsetul VIA 6212L va fi recunoscut iniția ca USB 1.1, dar după ce instalăm driverele oficiale vom avea parte și de funcționalitate USB 2.0.

4. Instalam drivere universale și speram că o să meargă

Aceste drivere poartă denumirea de: Maximus Decim Native USB ver.3.6 și vor face minuni pe o grămadă de plăci de bază, pentru că va instala suportul EHCI (Enhanced Host Controller Interface) în Windows 98, care este un standard lansat odată cu USB 2.0. După denumire, cred că v-ați dat seama că acest pachet nu are binecuvântarea Microsoft, ci este munca o muncă de echipă a unor utilizatori pasionați de Windows 98.

Acest pachet a fost testat pe placi de bază socket Intel 1156, 1155, 1150 – cu rezultate perfecte: am putut folosi porturile USB 2.0, fără nicio bătaie de cap. USB 3.0 nu va funcțional în Windows 98. Bineînțeles, mulțumită acestui pachet vom aveam suport USB și pe plăci de bază mai vechi – absolut pe orice placă de baza socket 775 (foarte multe încă printre noi și în 2020) dar și pe diverse chipseturi de la AMD, VIA si ALi (Acer). Acest pachet împrumută câteva fișiere din Windows ME și XP pentru a maximiza compatibilitatea, în special pe pentru de stocare externă, are însă și un efect secundar: în control panel Windows 98 se va prezenta drept ME.

Puteți descarca pachetul de aici, stocat local:nusb36e

Maximus Decim Native USB ver.3.6 Only for Windows 98SE English !!! *Native (without installation of additional drivers for each type) support USB flash drives, digital photo and videocameras and other similar devices. *Universal Stack USB 2.0 (without installation of additional drivers for each chipsets) with uninstall. 1.Remove ALL drivers USB flash drives. 2.Remove ALL drivers USB 2.0 controllers. 3.Remove ALL USB 1.1 and 2.0 controllers and devices. 4.Remove ALL unknown devices. 5.Install NUSB 3.5 and reboot. 6.After detection new USB 1.1 and 2.0 controllers (if it will occur) too it is necessary to be reboot. Remember! You install it at own risk!

Colegu’, ai o tastură PS2?

Dacă instalăm suportul USB e foarte posibil să avem parte de o situație jenantă. Windows ne spune că a descoperit o tastatură pe USB și ne cere să apăsăm butonul NEXT pentru a continua instalarea, doar că tastatura și mouse-ul nu mai funcționează. (vor funcționa la repornire, după ce s-au instalat  driverele) Cum depășim această situație?

Porturi PS/2: verde pentru mouse, mov pentru tastatură

N-ar strica să avem la îndemnă o tastatură sau un mouse pe port PS2. Din fericire foarte multe placi de baza noi, chiar și foarte sofisticate mai oferă încă acest port. Teoretic, este posibil să rezolvăm problema prin modificarea din timp a unor regiștri prin care-i spunem Windows-ului să nu ne mai ceară confirmarea și să instaleze automat driverele. Dar chiar și așa e posibil să ne apară o casetă de dialog pe ecran și să se blocheze instalarea în acel punct. Eu am pățit-o și s-a rezolvat cu un drum în oraș și o tastatură PS2. Ce se întâmplă? BIOS-ul va emula tastatura și mouseul pe care le avem conectate pe USB drept device-uri pe port PS2, asta ne va permite sa avem acces la tastatură și mouse când ne apucăm de instalare (deși e foarte posibil ca mouseul sa se miște ciudat pe ecran). Atunci când instalăm driverele USB, în Windows tastatura nu mai poate fi și emulată și recunoscută ca tastatură USB în același timp, motiv pentru care nu mai funcționa deloc.

Windows 98 – episodul cu placa de sunet

In episodul cu placa de rețea, am văzut că e destul simplu o folosim pe cea on board în Windows 98, asta datorită driverelor DOS care, în mod surprinzător, încă sunt oferite spre descărcare, ba chiar updatate la nivelul anului 2019 de principalii producători Realtek și Intel.

Avem aceeași baftă și cu placa de sunet on board? Nu prea, daca avem o placa de baza foarte noua. Este evident că producătorii nu au avut grija lui Windows 98. Daca însă avem o placa de baza mai veche cu sunet on board de la Realtek, compatibilă cu standardul AC 97, putem folosi un driver care suporta destul de multe chipseturi: RealTek AC’97 Audio Codec for ALC880, ALC882, ALC883, ALC885, ALC888, ALC889, ALC861VC, ALC861VD, ALC655, ALC660, ALC662, ALC260, ALC262, ALC267,ALC268, ALC269. Si plăcile de baza cu sunet C-Media sunt compatibile cu Windows 98, dar acestea sunt destul de vechi oricum.

Din fericire, Windows 98SE (1999) vine cu suport USB Audio, una din îmbunătățirile cheie față de versiunea lansata cu un an în urmă. Așa se face că am putut utiliza chiar placa mea externa pe care o folosesc în Windows 10. E vorba de un ESI U24XL care se conectează la USB și scoate semnal optic într-un receiver Denon. După ce am instalat driverele USB, am rămas foarte surprins să văd că Windos 98SE a reușit să se înțeleagă cu o placă de sunet relativ recenta care se poate încă comanda din magazine și în 2020. Am folosit și două seturi de căști USB și ambele au fost recunoscute.

Totuși, sunetul pe USB nu este ceva cu care să ne mulțumim în Windows 98, nu are nimic special. Dacă avem un slot PCI liber putem instala un Sound Blaster de Creative, o placă cu chipset Aureal, sau o placa cu pretenții de la M-Audio. Aceste plăci sunt ușor de găsit contra unor prețuri modice și, pe lângă calitatea sunetului, vor produce efecte spațiale în jocurile care oferă suport.  Să nu uităm EAX standardul creat de cei de la Creative, care promitea minuni în materie de efecte spațiale la lansarea sa în 1998. Când aveai o placa de sunet banală și citeai prin reviste de specialitate că, în jocul Thief, redactorul a reușit să treacă de un nivel datorită plăcii de sunet, care a reflectat prin nu știu ce perete pașii unei gărzi care stătea în umbră, știai că vrei musai o astfel de placă de sunet. Pe lângă EAX, un alt motiv pentru care echipai un PC cu Windows 98 cu o placa de sunet puternica, precum un Creative Sound Blaster Live, era că placa descărca procesorul de diverse sarcini și astfel obțineai un frame rate mai mare în jocuri. Când procesorul era Pentium 200MMX această soluție părea salvatoare chiar.  Sound Blaster Live versiunea originala, dar si cele ulterioare, va merge foarte bine in Windows 98 instalat pe un sistem modern. Eu am preferat totuși compania unui Aureal 8220.

Creative Sound Blaster Live

Dacă nu avem un slot PCI liber, putem apela la o placa de sunet pe PCI-Express, anticul chipset CMI8738 este vândut și astăzi, ba chiar pe placi cu slot PCI-Express 1x. Windows 98 nu are nicio problemă cu interfața PCI-Express.

CMI 8738 sound card, PCI-E 1X

Windows 98 – episodul cu placa de rețea și Internetul

Ne putem conecta cu Windows 98 la internet? Da, se poate.  De fapt, ce întrebare e asta? Windows 98 are internetul în ADN, unde mai pui că a trăit din plin perioada bulei dot.com când, datorita creșterii masive a accesului la internet, companiile asociate cu acest domeniu s-au apreciat la bursa mai ceva decât Făt-Frumos. Ca orice bula, aceasta s-a spart și puține companii au supraviețuit. Bineînțeles, Google, eBay si Amazon sunt și acum printre noi, ba chiar s-au transformat în niște giganți.

În realitate, Windows 98 era atât de popular, încât Microsoft s-a văzut nevoită sa prelungească suportul cu încă doi ani și jumătate,  pentru ca la momentul în care au dorit să-i retragă suportul aprox 1/3 din căutările google erau generate de un PC ce rula Windows 98.

Cum rezolvam cu placa de rețea?

Partea cu placa de rețea în Windows 98 este mult mai simplă decât ne-am aștepta. Dacă avem un slot PCI liber, pur si simplu instalam o placa de rețea Realtek, Intel, DLink, 3com etc si vom avea parte și de drivere dedicate special pentru Windows. Aceste plăci, dacă nu le găsim aruncate printr-o cutie cu vechituri, le putem comanda de pe net pentru contra unor preturi modice.

Merge și gigabit?

Standardul Gigabit Ethernet a fost lansat în 1999, de aceea multe placi Gigabit oferă drivere pentru Windows 98 în mod standard. Cum sloturile PCI sunt o resursă foarte limitată pe  o placă de bază din generația nouă, adică maxim 1-2 sloturi, preferăm să le ocupăm (la o instalare Windows 98) – cu o placă video sau una de sunet, sau poate una de extensie USB/SATA.  Cea mai la îndeamnă soluție pentru placa de rețea, este sa folosim driverele DOS pentru placa de rețea on board. Stai un pic? Ca eu am placa de baza noua lansata acum doua luni? Nicio problema! Atât Realtek cât și Intel oferă și la nivelul anilor 2020 drivere DOS pentru plăcile lor de rețea. Aceasta pare sa fie o cerință în mediul corporate, altfel stai să te întrebi de ce și-ar bate capul? Driverele pentru DOS sunt oarecum universale, în sensul ca pentru modelele gigabit din ultimii 10-15 ani folosim același driver, iar pentru modelele FAST ETHERNET (100mbps) alt driver. Bineînțeles, nu vom avea mega performante cu aceste drivere de DOS, dar nici nu ne interesează.

Avem aici si driverele:

  • https://www.realtek.com/en/component/zoo/category/network-interface-controllers-10-100-1000m-gigabit-ethernet-pci-express-software
  • https://downloadcenter.intel.com/download/29138/Intel-Ethernet-Adapter-Drivers-for-MS-DOS-

De asemenea, putem folosi și diverse adaptoare USB – LAN sau placi de rețea Wireless, în general placi ce suporta standardul 802.11G până la 54mbps.

O sa meargă internetul ca pe vremuri?

Conectarea în sine, prin fir, va merge brici. Windows 98 are un client DHCP updatat, iar atât timp cat am instalat protocolul TCP/IP va bate palma din prima cu routerul pentru un IP, e suficient sa lăsam totul pe automat. Dacă pornim Quake II si dorim sa ne conectam la un server și, surpriză, încă sunt foarte multe servere online, vom avea succes!

Acum că suntem conectați, se vor afișa site-urile cum trebuie?

In general, nu prea. Depinde de site, dar mai ales de browser. Cu Internet Explorer 5, care vine la pachet cu Windows98SE, vom putea face măcar o căutare pe google. Motorul Google e întotdeauna hyper-compatabil, ba chiar afișează corespunzător și cu Internet Explorer 3, in Windows 3.11. În funcție de tehnologia folosita, unele site-uri mai vechi se vor afișa absolut în regulă, altele vor afișa informația anapoda și foarte multe altele ne vor refuza pur si simplu accesul.

Cel mai nou și cel mai bun browser este Retrozilla, updatat ultima data în februarie 2019. Acesta va afișa acceptabil o mulțime de site-uri. Putem sa facem research în voie pe Wikipedia pentru ca fiecare pagina va fi afișată corect. Vom putea citi și posta pe Gmail. Youtube-ul nu va funcționa, tot pe baza de motive de securitate. Asta e, până la urma poate ne refugiem în Windows 98 să luăm o pauza de la Youtube.

Ce aduce nou Retrozilla in ultima versiune?

Functii noi
NSS actualizat cu suport TLS 1.2
Diferite adrese URL interne au fost actualizate pentru a reflecta site-ul web actual RetroZilla
Diverse corecții de securitate
Diverse modificări ale sistemului de construcție
A fost adăugat codul RetroZilla Browser (Firefox)
Porturile nestandardizate ale gopher pot fi acum accesate prin toggling network.gopher.port-limited în aproximativ: config
Tastați interogări de căutare direct în bara URL

Retrozilla se trage din proiectul Mozilla, care se trage din proiectul Netscape.

« Previous PageNext Page »