• Home
• DOS
• GDPR
• Windows 101
• Tips
• News & Reviews

Ryzen 9 vs Pentium II – benchmark pe direct în Windows 98

După ce am instalat cu succes Windows 98SE pe un Ryzen 9 3900x nu am putut rezista tentației de a rula niște benchmark-uri cu Sisoft Sandra 99 – care are înregimentate spre comparație hiturile anului 1998, no. 1 fiind Pentium II 450Mhz, secondat de AMD K6-II 400. Firește, procesorul Ryzen 9 tactat la 3.8Ghz este o bestie când îl comparăm cu PII 450Mhz – lansat în august 1998, contra modestei sume de 669$. Și totuși, cum se descurca față de un Ryzen 9 3900X 12 core lansat în iulie 2019 la o nimica toată de 499$?

Mai întâi, o precizare importantă: în Windows 98 procesorul va fi testat doar în regim single core, așa este arhitectura Win9x. Și da… restul de 11 core-uri vor sta într-o relaxare deplină.

Benchmark memorie

Începem cu un benchmark cu privire la rata de transfer a memoriei RAM care ne dă încredere în privința acurateței rezultatelor. Așadar DDR4 la 2133Mhz mai este denumit și PC4-17066 – de la viteza teoretică de 17066MB/s. Ei bine, SiSoft Sandra a măsurat viteza memoriei DDR4 ca fiind de 17979MB/s. Nu-i rău deloc pentru un software scris în 1998, când în luna iunie Samsung abia lansa primul modul de memorie DDR de 64Mb. Bineînțeles, a mai durat o vreme până ce DDR a început să devină o chestie comună, vorbim de anii 2000 deja. La 290MB/s, rezultatele pentru generația SDRAM sunt dezamăgitoare, însă lucrurile stau mult mai bine în următoarele benchmark-uri.

Benchmark instrucțiuni pe secundă

Următorul benchmark se raportează la MIPS, care vine de la Milions Instructions Per Second. Așadar, mai jos, avem un procesor la 450Mhz care poate efectua 1220 de milioane de instrucțiuni pe secundă în timp ce concurența rulează la 3800Mhz (x8.44) și poate efectua 22481 MIPS.

La un calcul băbesc, reiese că Ryzen 3900 x are o rată de 5.9MIPS per 1Mhz, pe când un Pentium II 450 poate duce 2.7MIPS per Mhz. Trebuie să recunoaștem că nu-i deloc rău pentru un Pentium II. Cu toate îmbunătățările aduse în ultimii 20 de ani, te așteptai ca la IPC (instructions per clock) avansul să fie de o magnitudine mult mai mare în cazul procesoarelor noi.

Benchmark multimedia

Ultimul test este cu privire la capabilitățile multimedia ale procesorului. Aceste test trebuie pus în contextul apariției pe piață în 1997 a procesoarelor Intel cu instrucțiuni MMX. ((Back in 1997, la un magazin de calculatoare: Un Pentium „memeics”, vă rog!)) MMX vine de la MultiMediaeXtensions… și, după cum ne putem da seama din denumire, aceste instrucțiuni sunt optimizate pentru manipulare de date multimedia: sunet, imagine, video.

Cu ceva timp în urmă, pe aceeași instalare de Windows 98 am testat și un i7. Toate rezultatele le găsiți aici.

4GB RAM in Windows 98/Me? Da, se poate. #R. Loew.

Windows 98 nu este prietenos când vine vorba prea multă memorie RAM. Cel mult, poate să se înțeleagă cu 1GB RAM, o cantitate oricum mult prea mare pentru PC-urile din zilele sale de glorie. Majoritatea plăcilor de bază contemporane nici nu suportau 1GB RAM. De exemplu, un chipset foarte în vogă care a făcut echipă cu Windows 98 – Intel 440BX – suporta procesoare Pentium II/III și 512MB SD-RAM.

Așadar, problema cu prea multă memorie RAM a apărut în general după anul 2004, când PC-urile începeau să aibă mai mult de 1GB dar Windows 98 era încă în cărți, ba chiar Microsoft i-a prelungit suportul cu încă 2 ani, până în iulie 2006. (motivul a fost că 1/3 din PC-urile conectate la internet în toamna lui 2003 încă rulau Windows 98 așadar era prematur să i se retragă suportul la data programată și anume ianuarie 2004)

Pe lângă limitările hardware și prețul relativ prohibitiv al memoriei RAM, un alt factor determinant pentru care PC-urile rulau cu relativ puțină memorie RAM era datorat optimizării software. Asta însemna că un producător de „rit vechi” că să-i zicem așa, întotdeauna căuta să-și optimizeze codul pentru a rula cu cât mai puțin RAM și pentru a fi compatibil cu cât mai multe configurații. Dacă în 1998 un PC cu Windows 98 avea 32MB RAM, un 486 care rula Windows 95 avea probabil 8MB sau 16MB – nu puteai să pierzi acești clienți, sau să-i forțezi să cumpere mai mult RAM pentru a folosi produsul tău.

Cum facem totuși să avem mai mult de 1GB RAM?

Deși din punct de vedere tehnic e cu totul realizabil să reconfigurezi sistemul de operare pentru a folosi mai mult RAM, însă Microsoft nu a mers pe această cale și a lăsat lucrurile neschimbate. Ar fi fost un update major pentru un sistem de operare deja cu actele de pensionare pe masă și, dacă în urma update-ului, 0,1% din PC-uri nu ar mai fi putut intra în Windows era deja o problema gravă și greu de gestionat.

Neoficial, pasionați precum R. Loew (1952-2019) au reușit să scoată un patch care elimină aceste limitări din sistem. R. Loew, zis și Rudy, a trecut în neființă anul trecut, iar familia a lăsat moștenire comunității online software-ul scris de către acesta. (nu toate patch-urile marca R. Loew erau gratuite, iar cel pentru memorie costa 20$)

De unde descărcăm patch-ul?

Software-ul scris de R. Loew, este acum disponibil în mai multe locații. Un loc sigur și care va rezista în timp este pe archive.org sau aici.

2020?

În 2020, în general vorbim de configurații cu 8GB, 16GB, 32 sau 64GB. Acum folosesc 32GBGB DDR4 și chiar în momentul la care scriu acest articol am deschis Photoshop, două browsere și vreo 30-40 de tab-uri – toată afacerea, inclusiv memoria ocupată de Windows 10 se ridică la 7.4GB RAM, adică 77% din memorie stă degeaba. Sunt 32GB prea mulți pentru utilizarea zilnică, cu siguranță da. În alte scenarii, precum prelucrarea de conținut video 4K mai multă memorie nu strică niciodată.

VESA BIOS Extensions – driver video universal pentru Windows 9x

Conform Wikipedia,

VESA BIOS Extensions (VBE) este un standard VESA, actualmente la versiunea 3, care definește o interfața software ce poate fi utilizată pentru a accesa placi video compatibile la rezoluții și la adâncimi de biți mari. Această interfață este diferită față apelurile BIOS „tradiționale” int 10h, care sunt limitate la rezoluții de 640 × 480 pixeli cu o adâncime de 16 culori (4 biți) sau mai puțin. VBE este disponibilă prin BIOS-ul plăcii video, prin utilizarea unor vectori de întrerupere care redirecționează către aceste extensii.

Majoritatea plăcilor video mai noi implementează standardul VBE 3.0, care este și cel mai capabil. Versiunile mai vechi ale VBE oferă doar o interfață în modul real, care nu poate fi utilizată fără o penalizare semnificativă a performanței din cadrul sistemelor de operare în mod protejat. În consecință, standardul VBE nu a fost aproape niciodată utilizat pentru a scrie driverele unei plăci video; fiecare producător a trebuit astfel să inventeze un protocol proprietar pentru comunicarea cu propria sa placă video.

Așadar,  VBE s-a dorit un standard prin care să se poată accesa unele funcții suplimentare ale plăcilor video, fără a fi nevoie de un driver specific de la producător. O asemenea idee pare grozavă în contextul în care producători precum Intel, ATI sau nVidia nu mai oferă drivere pentru sisteme de operare mai vechi și, din moment ce plăcile lor sunt compatibile VBE, acestea ar fi putea fi accesate printr-un driver universal, altul decât standard VGA.

În practică, lucrurile nu sunt chiar atât de grozave, deoarece standardul VBE prezenta un interes practic în epoca când Windows era dependent de MS-DOS. Asta însemna că în Windows se obținea funcționalitate completă folosind un driver specific, iar în DOS o funcționalitate extinsă prin VBE fără să fie nevoie de un driver special. În aceste condiții, interesul pentru standardul VBE a scăzut de la an la an, plăcile video foarte noi fiind mai mult în teorie compatibile VBE. Oficial, ATI suportă VBE 2.0, iar nVidia VBE 3.0

VBEMP 9x Project: Universal VESA/VBE Video Display Driver

Drivere universale pentru Windows 9x le puteți accesa de aici. Acestea au fost updatate în 2014 și suportă o serie de plăci video de la Intel, ATI și nVidia, precum și plăci mai vechi precum cele de la Cirrus Logic & co. Marea majoritate a plăcilor compatibile VBE, sunt ceva mai vechi și au deja drivere pentru Windows 98. Am încercat aceste drivere cu o plăci video foarte noi (nVidia 2070 Super model lansat iulie 2019) și nu am avut succes în Windows 98, dar aceste drivere au mers în Windows ME.

Veștile bune par să vină înspre dinspre plăcile video Intel, acestea ar fi cele mai compatibile VESA, inclusiv cele din generația Haswell – Intel HD 4000. Nu am încercat, dar am observat că Intel HD-urile randează perfect Winodws 3.1, fără niciun fel de artefacte.

Windows 98 în Full HD – episodul cu monitorul

Rezoluția tipică pentru un PC cu Windows 98, echipat cu monitor de 14 sau 15 inch, oscila între 800×600 și 1024×768. Pe monitoarele de 14 inch 800×600 era chiar o rezoluție mai uzuală, la „1024” iconițele și textul deveneau prea mici pentru unii utilizatori, mai ales că unele monitoarele CRT ieftine nu aveau o claritate deosebită. Să nu uităm nici de practica din epoca monitoarelor CRT când diagonala vizibilă a monitorului era, de regulă, cu 1 inch mai mică. Un monitor de 14 inch avea în realitate o diagonală vizibilă de 13 inch. Păi, ce s-a întâmplat cu cu ultimul inch? Ei bine, acesta făcea parte din tubul de sticlă care era de 14 inch și era acoperit de plastic.

Suportă Windows 98 rezoluții Full HD?

Da, fără nicio problemă. Aceste rezoluții existau dinainte ca standardul Full HD să devină ceva comun. În revista Maxim PC din ianuarie 1999, vedem o reclama la plăcile nVidia Riva TNT care suportă rezoluții de 1920×1200, respectiv standardul UXGAW. Pentru utilizatorii obișnuiți, aceste rezoluții maxime reprezentau doar niște cifre seci, fără nicio aplicabilitate în practica de zi cu zi. Benchmark-urile în jocuri se făceau la 800×600 și 1024×768, peste aceste rezoluții frame rate-uk avea de suferit serios. Mai mult de atât, acceleratoare foarte populare precum VooDoo 2 nu acceptau rezoluții mai mari de 800×600. Pe de altă parte, în mediul profesional, monitoarele de la 21inch în sus erau familiarizate cu rezoluții înalte, de până la 2048×1536.

VooDoo 3 – max resolution: 2048×1536

În anul 1999 s-a lansat și 3dfx VooDoo 3, placa mea preferată, și pe care am folosit-o la ultima instalare de Windows 98. Acesta suportă standardul QXGA cu o rezoluție maxima de 2048×1536. Când am instalat-o în Windows 98 s-a înțeles din prima cu monitorul și a permis setarea rezoluției maxime, full HD 1920×1080.

Rezoluția maximă în Windows 98?

Din punct de vedere tehnic, Windows 98 nu are o limită cu privire la rezoluția maximă, aceasta este dată de specificațiile tehnice ale plăcii video. Plăcile video care funcționează sub Windows 98 suportă maxim: 2560×1600 pixeli.

Windows 98 – episodul cu mouse-ul

Dacă instalăm un sistem de operare mai vechi pe hardware foarte nou, ne putem lovi de următorul paradox: avem un mouse perfect funcțional în DOS, în Windows 1.x, 2.x, 3.x, Windows 95 dar nu și-n Windows 98SE care este și cel mai nou sistem de operare dintre toate, ba chiar are suport nativ pentru mouse-uri pe USB. Problema se manifestă în felul următor: mișcăm mouse-ul la drepta, el se duce în altă parte ba chiar și selectează iconițele de pe ecran, eventual le mișcă și face haos pe Desktop.

De ce-a luat-o șoricelul razna în Windows 98?

Sistemele pe 16bit precum DOS sau Windows 3.x, se bazează pe BIOS pentru lucrul cu mouse-ul. Adică se lucrează la nivelul cel mai de jos. Pur și simplu, BIOS-ul raportează către sistemului de operare că are conectat un mouse PS/2 și totul decurge standard. Pe de altă parte, driverul mai evoluat din Windows 98 (acesta recunoaște și rotița) încearcă să trateze de capul lui cu mouse-ul – ceea ce rezultă în mișcări eratice și un mouse practic inutilizabil dacă avem un mouse USB și o implementare mai nouă a standardului USB.

Cum rezolvăm?

Am putea instala un mouse PS/2 – chiar și PC-urile de ultima generație încă mai sunt echipate cu acest port. În majoritatea cazurilor prezența portului PS/2 ține de retro-compatibilitate, dar nu întotdeauna. În mediul business, din motive de securitate, porturile USB pot fi dezactivate din BIOS și rămâne ca utilizatorul să se descurce cu clasice porturi PS/2 – care nu reprezintă o breșă de securitate.

De asemenea, să nu uităm de la fel de clasicul port serial care îl precede pe cel PS/2 și încă este oferit pe majoritatea plăcilor de bază. Aceasta a fost soluția aleasă de mine – un mouse Microsoft Cordless Wheel pe port PS/2 dar care poate funcționa și pe port serial – cu ajutorul unui adaptor PS/2 – serial. Ei bine, acest mouse funcționează de minune în toate variantele de Windows, inclusiv Windows 11.

Și totuși, probabil că nu vrem să renunțăm la mouse-ul nostru pe USB. Pasul următor este să rezolvăm partea cu driverele USB. Din moment de Windows 98 recunoaște mouse-ul ca fiind un device USB, aceasta se va comporta absolut normal. În starea hibridă în care BIOS-ul îl raportează ca mouse PS/2 și Windows 98 nu recunoaște porturile USB, avem o problemă majoră: un mouse care a luat-o razna!

O a treia soluție, este și cea mai la îndemână și nu costă nimic. Nu ne trebuie mouse PS2, nu avem nevoie de placa de extensie pe USB, ci doar revenim la driverul din Windows 3.11. Acest driver se poate instala în Windows 98 prin simpla copiere în folderul Windows\System. Fișierul cu pricina poartă denumirea de LMOUSE.DRV – de la Logitech Mouse – și datează de pe 15.03.1994 și va suprascrie LMOUSE.DRV care vine la pachet cu Windows 98.

Atenție: nu copiați direct fișierul LMOUSE.DR_ de pe disk #2 din kitul de instalare Windows 3.1x deoarece acesta este compresat pe discheta și nu e bun la nimic. Acesta trebuie copiat din folderul Windows (după instalare) sau decompresat din DOS cu comanda expand:

EXPAND [d:][path]filename [[d:][path]filename[ . . .]]

De fapt, mult mai simplu e să descărcați fișierul chiar din linkul de mai jos:

Mouse driver Windows 3.x

Mouse pe USB?

Bineînțeles că în Windows 98 putem folosi și un mouse pe USB. Problema e că în cazul unor plăci de bază foarte noi – nu putem folosi porturile USB incorporate deoarece nu există drivere pentru ele. Există niște patch-uri NEOFICIALE care corectează acestă problemă în Windows 98, dar compatibilitatea variază. Am reușit să folosesc porturile USB de pe o placa de bază echipat un i7-3770K. Pe de altă parte, lucrurile devin extrem de simple dacă avem disponibil un slot PCI clasic unde putem monta o placa PCI-USB care vine cu drivere pentru Windows 98 și nu mai avem nicio bătaie de cap cu USB-urile, acestea vor funcționa normal. Am reușit să găsesc chiar o placă PCI-Express care folosește chipsetul VIA 6212 perfect compatibil cu Windows 98. (această placă folosește un chip bridge PCI-E – PCI)

Windows 98 – episodul cu UEFI și CSM-ul

CSM – Compatibility Support Module

CSM-ul este cheia compatibilității pentru sistemele de operare care nu suportă standardul UEFI. Aici se încadrează Windows XP/2000, Windows 98 și toate sistemele de operare precedente. Modulul CSM implementează funcțiile standard oferite de BIOS și permite să rulăm orice sistem de operare Windows pe un calculator de ultimă generație, atât timp cât acesta este adeptul arhitecturii x86.

Dacă avem un sistem mai vechi care se bazează exclusiv pe BIOS sistemul nostru e compatibil „out of the box”, cum zic americanii. Într-un PC mai vechi ar trebui totuși să căutăm opțiunile care activează suportul pentru mouse și tastatură USB în modul DOS, dacă nu avem asemenea opțiuni va trebui să ne bazăm pe porturile clasice PS/2.

BIOS? Parcă am auzit.

BIOS-ul (de la Basic Input/Output System) este firmware-ul care intermediază tranzacțiile la nivelul cel mai de jos între software și hardware. Aceste rutine sunt standardizate, așa că dacă luăm o versiune mai veche de MS-DOS și o versiune foarte noua de BIOS, MS-DOS va ști ce să ceară iar BIOS-ul va ști cum să execute. E ca și cum s-ar întâlni Shakespeare cu prințesa Diana, chiar dacă limba engleză s-a mai schimbat, la nivel de bază s-ar înțelege bine amândoi.

Multă vreme de la apariția primului PC, toate calculatoarele (PC-compatible) au venit însoțite de un BIOS adaptat/optimizat pentru un anumit tip de hardware. La un moment dat, BIOS-ul a început să fie înlocuit de un nou standard – UEFI – care vine de la Unified Extensible Firmware Interface și care este prezent pe toate PC-urile de ultimă generație. Standardul UEFI a devenit ceva relativ comun începând cu anul 2010, dar nu toți producătorii s-au grăbit să-l adopte.

Din fericire, marea majoritatea PC-urilor care se bazează pe standardul UEFI au și o implementare BIOS. Această implementare poartă de regulă denumirea CSM și face ca PC-ul nostru să se comporte ca și cum ar avea BIOS ceea ce va permite instalarea de sisteme de operare mai vechi pe hardware de ultimă generație.

Cum știu dacă am doar BIOS sau UEFI cu CSM?

Dacă PC-ul nostru a fost cumpărat în ultimii 5 ani cu siguranță e în tabăra UEFI. Dacă nu știm când a fost cumpărat, putem judeca după aparențe. De regulă, BIOS-ul clasic are o interfață tip text (albastru/cu alb) menținută de unii producători neschimbată de-a lungul anilor. Implementările UEFI tind să aibă o interfață mai colorată/grafică, ba chiar oferă și acces la mouse. PC-urile de firmă gen HP, Dell etc – preferă în general să mențină interfața text deși folosesc UEFI.

Windows 10 merge pe un PC cu BIOS?

Windows 10 nu are pretenții ca PC-ul să ruleze exclusiv UEFI, nici vorbă. Acesta a fost lansat în 2015 când majoritatea PC-urilor nu foloseau acest standard. Așadar, dacă activăm modul CSM vom putea rula sisteme de operare mai vechi dar și cea mai nouă versiune de Windows 10. Până la urmă, acesta este și scopul nostru să avem un PC dual boot – Windows 10/Windows 98 pe care să le pornim alternativ, după cum avem chef.

Cum activăm CSM-ul? La mine nu apare nimic de CSM?!?

Ca să activăm CSM-ul trebuie să intrăm în firmware-ul PC-ul – fie că acesta e adeptul standardul BIOS sau este UEFI cu suport CSM. La fel cum Xerox a devenit o denumire generică, așa și BIOS-ul. Din aceleași motive, spunem că anumite setări le facem din BIOS, deși în cazul unui PC nou cel mai probabil este vorba de UEFI. Ca să intrăm în „BIOS” trebuie să apăsam la pornire, de regula tasta Del sau F2. Pot fi și alte combinații în funcție de placa de bază, dar cele menționate anterior sunt cele mai comune. Dacă nu găsim nicio opțiune legată de CSM, următorul cuvânt cheie este „Legacy”. Tot ce vedem cu „Legacy” trebuie activat dacă dorim să rulăm sisteme de operare mai vechi.

Windows 98 – episodul partiția și formatarea

Dacă dorim să instalam cu succes un sistem de operare mai vechi, este necesar să-i respectăm principiile cu privire la partiții și sisteme de fișiere. În DOS și Windows 3.x vom folosi partiții FAT16 iar pentru Windows 98 – partiții FAT32. (merge și FAT16 dacă ne limităm la 2GB)

Partea bună e că aceste partiții FAT16/32 vor putea fi folosite fără nicio problemă în Windows 10, așa că putem putem descărca de pe web direct software direct pe partiția cu Windows 3.11, de exemplu. În Windows 98 putem avea oarecare succes dacă intrăm pe internet și descărcăm direct, dar depinde de site-ul pe care se află fișierele cu pricina, dacă poate fi accesat din Windows 98.

Cum facem o partiție primară?

Pentru a instala Windows 98, o primă misiune presupune crearea unei partiții primare care să folosească sistemul de fișiere FAT32. În mod standard, o partiție FAT32 poate avea maxim 32GB. Putem crea această partiție chiar din Windows 10, cu ajutorul utilitarului DiskPart. O a doua opțiune, necesită un stick bootabil de Windows 98 și utilitarul fdisk inclus. Ne concentrăm în continuare pe utilitarul DiskPart pe care-l chemăm la datorie apăsând tastele Windows + R apoi scriem diskpart.

Comenzile uzuale pentru DiskPart sunt list și select pe care le putem folosi cu discuri și partiții. În imaginea de mai sus am folosit mai întâi list disk ca să listeze discurile disponibile, mai apoi am scris select disk 2 pentru a selecta discul pe care urmează să fac partiția, în cazul de față discul de 29GB. De asemenea, am scris și list partition pentru a vedea care e situația pe disk, iar utilitarul m-a informat că am o singură partiție de 2000MB. (respectiv partiția care apare în prima imagine și pe care este instalat DOS5 cu Windows 1.01)

Ajuns pe discul corect și știind că am 27GB spațiu liber, am zis să fac o partiție de 20000 MB pentru Windows 98 cu următoarea comandă.

create partition primary size=200000

Am repetat comanda list partition ca a vedea listată și cea de a doua partiție, pentru ca un 1GB=1024MB, din 20000MB a rezultat o partiție de aprox 19GB.

Cum formatăm partiția?

Acum că am avem partiția creată și în toane bune, este momentul să o formatăm și să o facem activă. Primul pas presupune să selectăm discul, respectiv partiția pe care vrem să o formatăm. Dacă nu am ieșit din DiskPart, imediat după ce am creat partiția de mai sus, aceasta va rămâne selectată și putem scrie comanda format fs=fat32. FS fiind o prescurtare de la file system. Dacă am ieșit din DiskPart sau vrem să fim siguri că formatăm partiția care trebuie, selectăm din nou discul și partiția care să primească comanda format. În cazul de față comenzile sunt următoarele:

De ce să fac partiția activă?

Pentru că BIOS-ul va respecta cu strictețe convenția că sistemul de operare va fi încărcat întotdeauna de pe partiția activă. Dacă nu avem nicio partiție activă pe discul de boot vom primi următorul mesaj:

Ca să facem partiția activă, folosim iarăși DiskPart, folosim comanda select pentru a selecta discul, respectiv partiția pe care vrem să o facem activă și scriem:

active

Acum că am făcut partiția activă suntem gata să o facem și bootabilă, să copiem kitul de instalare cu Windows 98 și să ne apucăm de instalat.

Windows 98 – episodul cu procesorul și memoria de ultimă generație

Am un procesor cu 16 core și 32GB DDR4 RAM, pot să instalez Windows 98? Da, se poate. Cel mai nou procesor cu care am testat Windows 98 (dar și 3.11) Windows 3.11 este un AMD Ryzen 3900x 12 Core 3.8Ghz, model lansat pe piață în iulie 2019 și care a putut fi efectiv cumpărat mai înspre toamnă.

Prea mulți megahertzi dăuneză?

Toate versiunile de DOS, Windows 1x, 2x, 3x, Windows 95 prima ediție, Windows 98SE și ME nu vor avea nicio problemă cu privire la viteza de lucru a procesorului. Windows 95OSR2 este o excepție, pentru că a avut de la bun început o problema cu procesoarele de peste 350Mhz, în special cele K6-II de la AMD. Microsoft a lansat un patch care să rezolve problema. În Windows 98, unele jocuri de la EA Games, precum FIFA 98 nu vor să pornească peste 3.4Ghz, ceea ce înseamnă că trebuie să intrăm în BIOS și să facem puțin underclock, după formula „mai taie din ele”. Ca fapt divers, un Ryzen 3900X va rula incredibil de rece, dacă-l rugăm să lucreze la doar 3.4Ghz față de 3.8Ghz.

DDR4, e vreo problemă?

Nu, nici la acest capitol nu întâmpinăm probleme de compatibilitate. Nu contează că avem un Intel 486 din 1989, un Pentium III lansat în februarie din 1999 sau un Pentium Gold G5600T lansat în aprilie 2019, la nivelul cel mai de jos, procesoarele vor folosi același set de instrucțiuni pentru a stoca și accesa date. Iar în contextul compatibilității, chiar nu prezintă importanță că în 1999 memoria RAM atingea viteze de lucru de 66-100Mhz iar acum poate trece și de 4000Mhz. Faptul că avem cantități uriașe de memorie RAM comparativ cu vremurile când au fost lansate aceste sisteme de operare, prezintă importanță și trebuie să limităm memoria de lucru la maximul pentru care a fost conceput un anumit sistem de operare. De exemplu, pentru Windows 98 maxim 1GB RAM.

Și totuși, cum e posibil?

Nu e chiar un secret, PC-urile cu arhitectură x86 sunt cele mai „backward compatibile” sisteme din lume. Practic, putem lua o bucată de software scrisă în 1985 (Windows 1.0 de exemplu) și o putem rula în mod direct (fără mașini virtuale) pe un PC lansat în 2020. În acest scenariu, procesorul și BIOS-ul joacă rolurile principale. Procesorul pentru că suportă modul real, la fel ca un 8086 original, ceea ce permite DOS-ul să funcționeze în mod nativ pe 16bit, de unde se trage și compatibilitatea pentru toate versiunile de Windows care se bazează pe MS-DOS. (de la prima versiune și până la Windows Me.)

BIOS-ul joacă de asemenea un rol esențial, pentru că pune la dispoziție Windows-ului acele rutine standard fără de care nu am putea lucra cu aceste sisteme „legacy”. În primul rând, mouse-ul și tastatura noastră pe USB vor fi emulate ca fiind pe port PS2 sau serial (în cazul mouse-ului). Asta înseamnă că, de la bun început, vom avea acces la mouse și tastatură chiar și-n cele mai vechi versiuni de Windows. Mai departe, tot BIOS-ul va intermedia cu succes transferul de date dintre SSD și sistemul de operare folosind rutinele standard pe 16 bit, folosind INT 13h. (INT este o instrucțiune de bază din arhitectura x86).

Mai jos, o partiție FAT 16, creată cu MS-DOS 5 din 1991, pe care este instalat WIN 1 și care este perfect accesibilă din Windows 10.

GeForce seria 7 în Windows 98

Ultimele plăci pentru care nVidia a oferit suport oficial pentru Windows 9x au fost cele din seria 6. Seria 7 a fost lansata în 2005 când Windows 98 încă era prezent pe piață (aprox 10%) și primea update-uri de la Microsoft. (suportul oficial a încetat în iulie 2006). Din aceste motive, unii producători au lansat plăci video din seria 7 la pachet cu drivere pentru Windows 98. În același timp, pasionații de Windows 9x nu au stat degeaba și au compilat diverse versiuni de drivere oficiale și neoficiale pentru a prelungi suportul pentru Windows 98. Unul dintre aceste drivere poartă denumirea de:

Tweaked Unofficial NVIDIA Display Driver 82.69 for Windows 98/98 SP1/98 SE/ME
Version 1.03
Modded by Maximus-Decim
12-22-2008
Acest driver suportă de la GeForce-ul original până la modele mai noi, chiar din seria 8.

Am probat acest driver cu un BFG 7600GT OC 256MB pe PCI-Express.

Trebuie să avem în vedere că plăcile video PCI-Express pot sau nu funcționa în Windows 98 la capacitatea lor maximă, în sensul că le putem scoate din regimul de placă „Standard PCI” și le putem instala driverele. Windows 98 este, bineînțeles, mult mai prietenos cu plăcile video pe slot AGP și PCI. În funcție de modelul plăcii de bază, de BIOS și de placa video în sine instalarea poate decurge absolut normal (de exemplu, am instalat o placă video ATI X700 și n-a fost nici cea mai mică problemă, am avut rezoluție full HD la repornire și totul OK) sau placa video poate să nu fie recunoscută și driverul să refuze instalarea. Mai departe, la o instalare forțată pot apărea alte probleme, cum am pățit și eu cu 7600GT-ul de mai jos.

Dacă sistemul de se blochează la o instalare nereușită de drivere, accesăm partiția cu Windows 98 din Windows 10, dăm o căutare la fișierele instalate în folderul Windows și le ștergem. (e suficient și NVDISP.DRV - NVIDIA display driver) Dacă Windows 98 nu mai găsește driverele anterior instalate, nu va da nici un mesaj de eroare ci va trata placa video ca Standard PCI.

Ei bine, am reușit să instalez 7600GT-ul de mai sus cu driverele în cauză. Instalarea a mers fără probleme, însă mai am de rezolvat vreo câteva puzzle-uri până totul să fie funcțional.

Work in progress

Am instalat driverele manual, placa a fost recunoscută corect și instalarea a mers ceas. La repornirea, am avut parte de o rezoluție ciudată 720x576x16bit.

Am instalat apoi driverele din installer si placa a pornit in 640×480 pe 256 de culori. De data asta am avut parte de rezoluții Full HD dar, efectiv, nu mergea decât 1366×768 pe 16bit.

Singurul joc care a vrut sa pornească a fost venerabilul Unreal. Totuși, ținând cont că am testat pe puțin vreo 15 plăci video pe aceeași instalare de Windows 98 posibil să fie de acolo o problemă. Însă rezultatele sunt încurajatoare, mai ales că 7600GT poate fi instalată cu succes și în Windows 10.

Windows 98 – episodul cu USB-urile

Q: Are Windows 98 suport USB? A: Firește că are. Iată și ecranul prin care Windows 98 se lăuda că suportă noul Universal Serial Bus care „asigură o conexiune universală pentru multe dintre cele mai populare device-uri, precum scanere si camere. Pur și simplu conectați device-ul USB și sistemul se reconfigurează singur! Nici măcar nu trebuie să reporniți computerul.”

Standardul USB 1.0 a fost lansat în 1996, cu binecuvântarea celor de la Intel, Compaq, Apple, IBM și Microsoft. Chiar și Windows 95 OSR2 (printr-un patch din august 1997) suportă acest standard dar are o funcționalitate limitată, de exemplu nu oferă drivere pentru mouse și tastatură USB. În aceste condiții, Windows 98 vine suport nativ USB, iar Windows 98SE (1999) a fost lansat cu suport extins, inclusiv pentru USB Audio, adică putem folosi placi de sunet/căști generice pe USB fără niciun driver suplimentar.

La momentul lansării, deși standardul USB simplifica enorm lucrurile din punct de vedere al conectivității (practic ne mai fiind necesare cunoștințe despre porturi, IRQ-uri, adrese etc), acesta nu reprezentat mare interes pentru un utilizator obișnuit până aproape de anul 2000. Un PC tipic din anul 1998 nu avea porturi USB în mod standard. Cu Apple e altă poveste, ca-n totdeauna.

În lumea PC-urilor însă, producătorii de echipamente își doreau o piață cât mai largă așa ca imprimantele și scanerele erau lansate în marea lor majoritate tot cu clasicul port paralel, care era prezent pe toate PC-urile. Țin minte că am cumpărat un scanner nou în anul 2000 și nu m-a deranjat cu nimic că se conecta pe portul paralel, la fel ca și imprimanta. Pentru că porturile USB erau puține, în general în număr de 2 (puteau fi extinse printr-un „header” oferit odată cu placa de bază) nu avea sens să le ocupăm cu mouse și tastatură USB, ba chiar să ne trezim că avem probleme în timpul instalării sistemului de operare în cazul în care acesta nu recunoștea porturile USB. Din aceste motive, tastaturile și moușii pe port PS/2 au supraviețuit o perioadă mai lungă de timp și se găsesc și în prezent de cumpărat.

Cum avem parte de USB în Windows 98?

1. Placa de baza e compatibilă

Avem o placa de bază  de baza cu un chipset care are drivere pentru Windows 98. Problem solved. Instalăm pur și simplu driverele, dacă Windows nu le-a recunoscut deja. În această categorie

2. Folosim o placa de extensie PCI – USB

Aceasta soluție era foarte populară pe vremea când plăcile de bază fie ofereau suport USB, fie unii utilizatorii doreau upgrade la USB 2.0 care oferea o viteză de 480mbps, față de 12mbps oferiți de standardul USB 1.1 Aceste plăci au drivere oficiale pentru Windows 98 și sunt foarte ieftine de procurat second-hand.

3. Folosim o placa de extensie PCI-E – USB

Nu avem sloturi PCI sau nu vrem sa irosim unul? Atunci folosim o placă de extensie PCI-Express. Acestea se găsesc de cumpărat în mod în mod curent în magazinele online sau mai ales pe eBay. Ne asigurăm însă suportă USB 2.0 ca să fim siguri că o vom putea folosi în Windows 98. (evităm plăcile cu chip USB 3.0) Chiar dacă în descriere nu apare nimic despre Windows 98 (producătorul nu vrea să dea de înțeles că vinde antichități), după ce identificăm chipsetul avem toate șansele să găsim drivere și pentru Windows 98. De obicei plăcile USB 2.0 pe PCI-Express sunt ceva mai scumpe, putem scăpa mai ieftin dacă folosim un adaptor PCI-E to PCI și astfel putem recicla o placă mai veche.

4. Instalam drivere universale și speram că o să meargă

Aceste drivere poartă denumirea de: Maximus Decim Native USB ver.3.6 și vor face minuni pe o grămadă de plăci de bază, pentru că va instala suportul EHCI (Enhanced Host Controller Interface) în Windows 98, care este un standard lansat odată cu USB 2.0. După denumire, cred că v-ați dat seama că acest pachet nu are binecuvântarea Microsoft, ci este munca o muncă de echipă a unor utilizatori pasionați de Windows 98.

Acest pachet a fost testat pe placi de bază socket Intel 1156, 1155, 1150 – cu rezultate perfecte: am putut folosi porturile USB 2.0, fără nicio bătaie de cap. USB 3.0 nu va funcțional în Windows 98. Bineînțeles, mulțumită acestui pachet vom aveam suport USB și pe plăci de bază mai vechi – absolut pe orice placă de baza socket 775 (foarte multe încă printre noi și în 2020) dar și pe diverse chipseturi de la AMD, VIA si ALi (Acer). Acest pachet împrumută câteva fișiere din Windows ME și XP pentru a maximiza compatibilitatea, în special pe pentru de stocare externă, are însă și un efect secundar: în control panel Windows 98 se va prezenta drept ME.

Puteți descarca pachetul de aici, stocat local:nusb36e

Colegu’, ai o tastură PS2?

Dacă instalăm suportul USB e foarte posibil să avem parte de o situație jenantă. Windows ne spune că a descoperit o tastatură pe USB și ne cere să apăsăm butonul NEXT pentru a continua instalarea, doar că tastatura și mouse-ul nu mai funcționează. (vor funcționa la repornire, după ce s-au instalat  driverele) Cum depășim această situație?

N-ar strica să avem la îndemnă o tastatură sau un mouse pe port PS2. Din fericire foarte multe placi de baza noi, chiar și foarte sofisticate mai oferă încă acest port. Teoretic, este posibil să rezolvăm problema prin modificarea din timp a unor regiștri prin care-i spunem Windows-ului să nu ne mai ceară confirmarea și să instaleze automat driverele. Dar chiar și așa e posibil să ne apară o casetă de dialog pe ecran și să se blocheze instalarea în acel punct. Eu am pățit-o și s-a rezolvat cu un drum în oraș și o tastatură PS2. Ce se întâmplă? BIOS-ul va emula tastatura și mouseul pe care le avem conectate pe USB drept device-uri pe port PS2, asta ne va permite sa avem acces la tastatură și mouse când ne apucăm de instalare (deși e foarte posibil ca mouseul sa se miște ciudat pe ecran). Atunci când instalăm driverele USB, în Windows tastatura nu mai poate fi și emulată și recunoscută ca tastatură USB în același timp, motiv pentru care nu mai funcționa deloc.

« Previous Page — Next Page »

© 2002 - 2024 pinzaru.ro · Modele acte · Contact & GDPR · Log in